Articol de Luminiţa Paul - Publicat joi, 24 iulie 2008 00:00
Stau 11 luni pe an în cantonament, muncesc aproape în anonimat, iar la Olimpiadă îşi joacă soarta într-o singură zi de concurs
Poiana Braşov. Plouă atît de tare încît atmosfera din sala de lîngă hotelul Olimpic e mai întunecată decît în mod obişnuit. Pe saltele galbene, zece luptători de greco-romane îmbrăcaţi diferit iau un moment de pauză. Antrenamentul e pe sfîrşite. Ultima jumătate de oră.
Sportivii răsuflă greu, dar vocea atît de cunoscută lor îi scoate din transa efortului. "Hai, cîte doi acum!", strigă antrenorul Petre Cărare. Perechi-perechi, cei 10 intră iar în rutină. Se cară unul pe altul în spate pe lungimea saltelei, fac roaba, roata legat de celălalt, flotări în calupuri rapide. "Cine e cu economia acolo? Tare, nu ceda", îi îndeamnă tehnicianul de pe margine.
O margine relativă fiindcă, în momentul în care luptătorii se pregătesc să plece la hotel, Petre Cărare încinge o dispută care pe care cu Eusebiu Diaconu, campionul european din 2007. Cei doi se înfruntă iute, se împing, se tatonează cu braţele şi palmele, îşi storc puterile într-un ritm aproape orb. E chiar ultima secvenţă de pregătire dintr-un obicei care ţine zi de zi, 11 luni pe an, an de an. Mai au cîteva zile pînă pleacă la Beijing, iar acolo toată munca lor va înflori sau se va risipi într-o singură zi. Atît durează concursul. O unică, lungă şi al naibii de importantă zi.
"E meseria noastră"
Luptătorii stau 11 luni din an în cantonament, cea mai mare parte a timpului la Poiana Braşov. "Ne convine aici, avem sala aproape şi e o sală bună", spune Petre Cărare. În 2008 au mai stat însă cîte două-trei săptămîni şi la Bucureşti şi la Constanţa. "În ultimii doi-trei ani am mai fost şi pe afară, în Ungaria, în Italia, În Statele Unite. Să mai schimbăm atmosfera, să mai vedem ce fac alţii. E greu, dar nu ne plîngem. E meseria noastră, nu ne-a obligat nimeni s-o facem", a conchis tehnicianul.
Stau 11 luni pe an în cantonament, muncesc aproape în anonimat, iar la Olimpiadă îşi joacă soarta într-o singură zi de concurs
Poiana Braşov. Plouă atît de tare încît atmosfera din sala de lîngă hotelul Olimpic e mai întunecată decît în mod obişnuit. Pe saltele galbene, zece luptători de greco-romane îmbrăcaţi diferit iau un moment de pauză. Antrenamentul e pe sfîrşite. Ultima jumătate de oră.
Sportivii răsuflă greu, dar vocea atît de cunoscută lor îi scoate din transa efortului. "Hai, cîte doi acum!", strigă antrenorul Petre Cărare. Perechi-perechi, cei 10 intră iar în rutină. Se cară unul pe altul în spate pe lungimea saltelei, fac roaba, roata legat de celălalt, flotări în calupuri rapide. "Cine e cu economia acolo? Tare, nu ceda", îi îndeamnă tehnicianul de pe margine.
O margine relativă fiindcă, în momentul în care luptătorii se pregătesc să plece la hotel, Petre Cărare încinge o dispută care pe care cu Eusebiu Diaconu, campionul european din 2007. Cei doi se înfruntă iute, se împing, se tatonează cu braţele şi palmele, îşi storc puterile într-un ritm aproape orb. E chiar ultima secvenţă de pregătire dintr-un obicei care ţine zi de zi, 11 luni pe an, an de an. Mai au cîteva zile pînă pleacă la Beijing, iar acolo toată munca lor va înflori sau se va risipi într-o singură zi. Atît durează concursul. O unică, lungă şi al naibii de importantă zi.
"E meseria noastră"
Luptătorii stau 11 luni din an în cantonament, cea mai mare parte a timpului la Poiana Braşov. "Ne convine aici, avem sala aproape şi e o sală bună", spune Petre Cărare. În 2008 au mai stat însă cîte două-trei săptămîni şi la Bucureşti şi la Constanţa. "În ultimii doi-trei ani am mai fost şi pe afară, în Ungaria, în Italia, În Statele Unite. Să mai schimbăm atmosfera, să mai vedem ce fac alţii. E greu, dar nu ne plîngem. E meseria noastră, nu ne-a obligat nimeni s-o facem", a conchis tehnicianul.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
)
)
)
)
)
)
)
)
