INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  KARLSRUHE - FC KOLN 0-2

La un pas de moarte

Articol de - Publicat duminica, 31 august 2008 00:00

Umit Ozat, căpitanul lui Sergiu Radu la Koln, a căzut secerat după o criză cardiacă. Şi-a revenit în drum spre spital

Vineri, Sergiu Radu a trăit momente groaznice. În minutul 25 al partidei de la Karlsruhe, turcul Umit Ozat, căpitanul românului la Koln, s-a prăbuşit pe gazon, victima unei crize cardiace. "Am fost toţi şocaţi cînd l-am văzut la pămînt, fără să respire, cu ochii daţi peste cap şi cu gura încleştată", a declarat Sergiu.

"A intrat medicul, i-a făcut respiraţie artificială, l-a împiedicat să-şi înghită limba. L-a salvat. Pe targă nu respira, dar şi-a revenit din fericire în drum spre spital. Examenele au fost bune, dar va fi internat şi la Koln pentru o investigaţie completă". Antrenorul Daum a continuat: "M-am temut de ce e mai rău. Am fost pe stadion cînd a murit Foe".

Jocul s-a încheiat perfect pentru Radu şi Koln. Novakovici a deschis scorul, iar atacantul nostru a dublat diferenţa, şutînd puternic, la colţ. Era 0-2 în minutul 84, primul său gol la noua echipă, primul succes după doi ani al lui Koln într-o deplasare de Bundesliga.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini rare au fost „scăpate” pe internet » Cum arată un meci aniversar de fotbal în Coreea de Nord: a marcat 76 de ani de la declararea independenței
Campionate

Suporterii lui Dinamo au o nouă scandare favorită! Imaginile geniale surprinse de GSP, imediat după victoria lui Poli Iași
Superliga

A apărut programul complet » Cu cine debutează România în preliminariile CM 2026
Nationala
A apărut programul complet » Cu cine debutează România în preliminariile CM 2026

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (3)
 •  31 August 2008, 03:45

Poate aia d la Koln nu isi aduc aminte de MICHAEL KLAIN jucatorul lor si al echipei noastre nationale care a murit la fel pe teren. Ar cam trebui sa faca ceva cu medicii sa nu se mai intample asa ceva cu jukatorii lor.

 •  31 August 2008, 03:30

se intampla cam des in ultimul timp asemenea cazuri nu vi se pare?cel putzin un caz pe an?mie imi cam da de gandit!sa nu uitam ca jucatorii iau anumite vitamine si sustinatoare de efort,prescrise evident de medici!ganditi`va la ce se intampla prin NFL unde jucatorii sunt aproape fortati sa joace chiar si accidentati!de ce nu s`ar intampla diverse chestii si prin fotbal?ar trebui facute anumite investigatii pt k deja E PREA MULT! multumim lui Dumnezeu ca a scapat!

 •  31 August 2008, 01:57

Multumim lui Dumnezeu ca nu a murit!Fereasca Domnu` de alte cazuri!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează