Articol de Dan Udrea - Publicat joi, 02 aprilie 2020 22:12
Trăim vremuri complicate, în care suntem nevoiţi să acceptăm inclusiv că o parte din cei despre care credeam că ne pot salva devin tot mai fricoşi şi renunţă la luptă.
România raportează de la o zi la alta tot mai multe cazuri de persoane decedate şi infectate cu coronavirus şi tot mai multe cadre medicale care fug din spitale. Termenul corect e demisionează, dar e momentul să ne scoatem mănuşile şi masca atunci când trebuie să spunem lucrurilor pe nume în privinţa acestora.
Evident că dacă te exprimi în termeni negativi la adresa unor medici rişti să ai parte de oprobriul public. Dar...
... Oare e corect să stăm şi să privim contemplativi la această fugă din spitale a unora despre care se spunea până acum câteva zile că sunt "eroii noştri în lupta cu pandemia?"
... Credeţi că e bine să validăm gesturi de laşitate din partea unora care au beneficiat de măriri de salarii şi de bonusuri în ultimii ani, mai ales după ce s-a petrecut în cazul Colectiv?
... E moral să le acceptăm fuga de responsabilitate unora ale căror halate albe nu aveau buzunare suficient de încăpătoare pentru ca braţul bolnav al pacientului să introducă una, alta?
Dacă răspunsul este „DA", atunci să îi aşteptăm la ieşirea din spitale, după ce şi-au semnat demisiile în plină pandemie, să le mulţumim şi să le urăm drum bun spre casă. Dacă răspunsul este „NU", şi eu cred cu convingere că e „NU", atunci trebuie să spunem anumite lucruri.
Ultima oră » 2.738 de cazuri de infectări în România. 114 decese
În primul rând, ei pleacă astăzi dintr-un loc unde, măcar teoretic, crezi probabi că ai cele mai mari şanse să scapi cu viaţă dacă acest virus îţi va produce o formă mai gravă a bolii. Ce speranţă să mai avem noi, ca pacienţi, dacă exact cel care urma să ne îngrijească nu mai există?
Apoi, gestul lor e un mare afront la adresa celor care continuă să rămână în prima linie a bătăliei. Când ai curaj, când te lupţi pentru viaţa pacienţilor tăi, dar te vezi părăsit chiar de anumiţi colegi de-ai tăi, începi să îţi pui şi tu întrebări, să ai dubii. Îţi pierzi încrederea, tonusul şi poate că nu mai reuşeşti să rămâi la acelaşi nivel. De concentrare şi de perfomanţă medicală.
Aceşti medici care renunţă, din fericire procentul lor nu este încă foarte mare, să nu se plângă acum că sunt medici. Şi că nu au la dispoziţie tot ceea ce este necesar împotriva acestui virus nenorocit.
Lipsa mănuşilor şi a măştilor nu este o realitate doar în spitalele din România. De la New York la Paris şi de la Milano la Madrid, medicii sunt acum în dificultate. Fiindcă suntem în război şi când e război, nu se mai lucrează ca pe timp de pace. Te lupţi cu ce ai, nu cu ce ai vrea să ai în dotare.
Dacă în SUA, sistemul medical e lovit şi cadrele medicale sunt în lipsă mare de materiale de protecţie, atunci cum ar trebui să fie la Botoşani, Caracal sau Baia Mare?
Ludovic Orban n-a fost ferm atunci când a răspuns la întrebarea „n-ar trebui ca demisionarilor să nu le mai fie permis deloc să profeseze în sistemul medical din România?".
A încercat să explice că şi aşa ducem lipsă de personal medical. Are dreptate, avem deficit de oameni calificaţi în spitale, dar cred că şi Mircea Badea are dreptate în ceea ce a spus acum vreo două seri:
„Dacă un medic face pe el fiindcă n-are mască şi mânuşi, atunci nu mai cred că el mă poate salva dacă voi ajunge să depind de anumite decizii pe care el le ia în cazul în care mă voi afla într-o situaţie critică. Dacă fugi acum, atunci când trebuie să decizi lângă un pacient care se zbate între viaţă şi moarte, înseamnă că sigur n-ai capacitatea să ajuţi!". Sună dur, doar că e logic! Foarte logic!
Într-un articol pe Libertatea.ro, semnat de Andreea Archip, este prezentată drama medicilor, care sunt nevoiţi să-şi vadă copiii de la distanţă, doar prin intermediul aplicaţiilor online, evident, din dorinţa de a-i proteja.
E emoţionant, dureros. E o situaţie sfâşietoare, dar câţi alţi români nu traversează aceeaşi stare? Câţi părinţi n-au fost în postura de a-şi vedea copiii doar de la geamul apartamentului sau de la poarta casei?
Să nu rămânem cu impresia că doar medicii trăiesc această dramă.
Aflat în studioul Antenei 3, Raed Arafat a avut o reacţie care poate părea cinică, dar care e cel mai bun răspuns posibil în aceste zile, mai ales pentru medicii demisionari. Intrase prin telefon în emisiune o doamnă: „Eu sunt doctor, soţul meu e doctor, avem un copil, dar s-au închis şcolile, noi trebuie să muncim amândoi, ce facem în situaţia aceasta, de copil cine se va ocupa".
Arafat a privit în cameră şi a spus ceea ce trebuie spus: „Cu toţii ne asumăm atunci când alegem o meserie. Aţi ales să deveniţi medici, acest lucru presupune şi situaţii de acest gen".
Arafat are dreptate. Atunci când îţi alegi singur o meserie, aşa cum s-a întâmplat în mare parte cu noi în ultimii 30 de ani, îţi asumi şi riscurile, şi responsabilităţile acelui job, nu doar beneficiile. Până la urmă, aşa e construită orice societate democratică.
În care, da, şi demisia e un act care trebuie respectat. Dar dacă îl faci ca medic într-o astfel de situaţie, realmente de război, atunci avem şi noi obligaţia de a spune că postura de erou se transformă în cea de laş pentru aceia care dezertează.
Iar pentru cei care rămân în prima linie a frontului, pentru acei medici mulţi, foarte mulţi, care sunt acum în spitale şi se luptă pentru viaţa oamenilor, există un singur mesaj: meritaţi tot binele, banii, respectul şi recunoştinţa care există pe această lume.
VIDEO: Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus (COVID-19)
Citește mai multe știri despre coronavirus:
Prima dată avansată de autoritățile din România » Când am putea ieși din case