Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat miercuri, 27 noiembrie 2024 21:39 / Actualizat miercuri, 27 noiembrie 2024 22:03
Fostul mare atacant elvețian Alexander Frei (45 de ani), care a jucat de-a lungul carierei pentru echipe precum Borussia Dortmund și Basel, vrea să deschidă o afacere în industria brânzeturilor, una dintre cele mai importante ale țării lui.
Alexander Frei, cel mai bun marcator din naționala Elveției, cu 42 de meciuri în 84 de partide, a pus capăt carierei de fotbalist în august 2013, chiar înainte ca Basel, ultima lui echipă, să o înfrunte de FCSB în grupele Ligii Campionilor. Ambele partide s-au încheiat cu același scor, 1-1.
GALERIE FOTO. Marea pasiune a lui Alexander Frei pentru brânzeturi
Marele atacant al Elveției a avut o pasiune pentru brânzeturi încă din perioada în care juca fotbal la nivel profesionist. Imediat după încheierea carierei de fotbalist, acesta a luat-o pe drumul antrenoratului și nu a avut timp să se dedice și celeilalte pasiuni.
A făcut-o, însă, după ce și-a încheiat ultimul mandat. Pe 25 martie s-a despărțit de Aarau, divizionară secundă din Elveția, și a decis să facă un curs pentru a deveni specialist în brânzeturi. Cursul la care fusese invitat a durat 4 luni, iar fotografiile cu Frei au fost postate pe pagina oficială a școlii care i-a acordat diploma.
Acesta vrea să își ducă pasiunea la următorul nivel și să își deschisă un magazin de brânzeturi. A spus că la început va fi vorba de o afacare mică, pe care vrea să o dezvolte în viitor.
„Cursul a fost foarte interesant și ceva complet nou pentru mine. Am învățat totul despre consistența laptelui, fabricarea brânzei și consumul. Am fost întotdeauna un mare fan al brânzeturilor. A fost foarte impresionant să văd tot ce este în lapte.
Cursul a durat patru luni, iar la final a trebuit să susțin patru examene. Am fost invitat încă de când eram antrenorul lui Aarau, iar după ce am părăsit echipa în martie am avut mai mult timp liber și am acceptat.
Nu voi deschide imediat un magazin de brânzeturi, dar cu siguranță o voi face anul viitor. Va fi ceva mic la început, dar mă gândesc să fac ceva mai mare în viitor”, a spus Alexander Frei, conform The Sun.