Articol de Maria Olteanu - Publicat vineri, 06 decembrie 2024 23:03 / Actualizat vineri, 06 decembrie 2024 23:33
Valentin Suciu (44 de ani), antrenorul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, a analizat succesul mare al echipei sale, 2-0, pe teren propriu, din etapa a 19-a a Superligii, în fața celor de la Rapid.
Fericit pentru rezultatul obținut de băieții săi, Suciu a recunoscut că, în viața sa, de când se uită la fotbal, nu a mai văzut o asemenea ratare, precum cea semnată de Burmaz, care a luat la țintă bara de două ori la aceeași fază.
Valentin Suciu, analiză după Sepsi - Rapid: „Băieții s-au autodepășit”
„Greu, dificil, Rapid are o echipă foarte bună, cu jucători care pot face diferența.
S-a văzut, momente foarte bune, ocazii monumentale, de când mă uit la fotbal n-am văzut așa ceva, mă bucur că am avut spirit.
Băieții s-au autodepășit și am reușit să câștigăm cele 3 puncte. Toți jucătorii care au intrat și-au adus aportul, plusul de care echipa avea nevoie.
El Sawy trebuie să își vadă de treabă, trebuie să facă pe teren ceea ce știe cel mai bine că are de făcut. Îl felicit că a marcat gol, acum că a marcat împotriva Rapidului …”, a spus Valentin Suciu la microfonul Digi Sport, după meciul de vineri seara, câștigat de echipa sa.
După succesul de vineri, Sepsi urcă pe loc de play-off, fiind acum pe poziția a 5-a, cu 29 de puncte, în timp ce Rapid este pe 8, la trei puncte de play-off, distanță care se poate mări până la finalul etapei în funcție de rezultatul Oțelului.
Runda viitoare, Rapid va juca pe teren propriu cu Gloria Buzău, luni, 16 decembrie, de la ora 20:00, în timp ce Sepsi se va deplasa pe terenul Universității Craiova, sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 17:00.
Trebuie să recunoaștem, Rapid e o echipă bună, am avut noroc. Băieții au luptat foarte tare și putem să spunem cât de cât că am meritat victoria. Îi felicit pe toți, de la portar până la ultimul jucător, au luptat cu toată inima.
Întotdeauna antrenorul de casă e mai bun decât antrenorii care vin din alte părți. Suciu e din Sfântu Gheorghe, a venit din Liga 4 și a fost cu noi până în Liga 1. Atunci nu avea încă experiență, dar acum cred că ne felicităm cu toții că am avut curajul să-l aducem înapoi și el e bucuros că i-am relansat cariera.
- Laszlo Dioszegi, patron Sepsi
Galerie foto Sepsi - Rapid 2-0
Clasamentul actualizat în Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”