Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 10 decembrie 2024 21:05 / Actualizat marti, 10 decembrie 2024 21:05
Gigi Becali (66 de ani), finanțatorul celor de la FCSB, a anunțat numele primului jucător care va semna prelungirea contractului cu campioana României în 2025. Este vorba despre fundașul dreapta Valentin Crețu.
Actuala înțelegere a lui Crețu cu FCSB expira la finalul acestui an, însă fotbalistul va îmbrăca tricoul roș-albastru și în sezonul viitor. Becali a fost impresionat de randamentul lui și a decis să-i ofere un nou contract. Pe un an și jumătate ar urma să semneze Crețu noua înțelegere.
Valentin Crețu semnează prelungirea contractului cu FCSB
Valentin Crețu a fost premiat în cadrul galei Fanatik. La acest eveniment a fost prezent și finanțatorul celor de la FCSB, Gigi Becali, cel care a precizat faptul că fundașul va continua și din sezonul viitor la actuala echipă.
Întrebat unde este premiul pe care l-a primit, Gigi Becali a oferit un răspuns savuros: „Mi l-a luat Creţu! A zis: «Da, nea Gigi, îl ţin eu că nu îmi cad galoanele!» Şi am zis: «Bine, pentru treaba asta o să facem 2 ani şi jumătate contract».
Bine mă… îi prelungesc încă pe un an acum. Pe mine m-a emoţionat Creţu, dar e greu cu mine. E posibil un an şi jumătate să îi prelungesc”, a declarat Gigi Becali.
Ca și plecat de la roș-albaștri în urmă cu un an, Crețu mergea în cantonament cu FCSB fără să mai aibă contract. Fundașul dreapta a primit apoi o ofertă de prelungire pe un an, a semnat și a devenit ulterior titular, după accidentarea lui Alexandru Pantea.
Crețu nu a mai ieșit din echipa de start, iar în acest moment a devenit unul dintre cei mai apreciați jucători de la FCSB. În 27 de meciuri în acest sezon pentru FCSB în toate competițiile, Crețu a livrat 3 assist-uri.
Este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 200.000 de euro.
Clasamentul la zi din Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”