Articol de Sebastian Vasile - Publicat luni, 23 decembrie 2024 16:51 / Actualizat luni, 23 decembrie 2024 17:01
Managerul lui Arsenal, Mikel Arteta, a confirmat că echipa va fi lipsită pentru o perioadă considerabilă de unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei: Bukayo Saka (23 de ani).
Internaționalul englez a suferit o întindere musculară în meciul de sâmbătă împotriva lui Crystal Palace (5-1) și a fost înlocuit încă din minutul 24.
După meci, Saka a părăsit stadionul Selhurst Park cu ajutorul cârjelor, iar astăzi presa Britanică a estimat că ar putea absenta timp de șase săptămâni.
Arteta a confirmat vestea proastă! Cât va lipsi Bukayo Saka
În cadrul conferinței de presă, Mikel Arteta nu a specificat o dată exactă pentru revenirea lui Saka, dar a declarat că acesta va absenta „multe săptămâni”.
„Situația nu arată bine. El va lipsi mai multe săptămâni. Nu pot fi prea specific pentru că nu știu exact, dar vor trece multe săptămâni. Este un jucător extrem de important pentru noi. Va fi un test bun pentru noi toți să facem față și acestei provocări”, a declarat Arteta, adăugând că și Raheem Sterling va lipsi câteva săptămâni din cauza unei accidentări la genunchi, suferită în timpul antrenamentului de vineri.
Întrebat dacă există totuși riscul ca Saka să fie indisponibil până la sfârșitul sezonului, Arteta a răspuns: „Nu. Sunt optimist că se va întoarce înainte de finalul sezonului”.
Mikel Arteta: „Am câteva idei despre cum vom face față absenței lui Saka”
„Am câteva idei despre cum vom face față absenței lui. Vreau să vorbesc și cu jucătorii, pentru a înțelege cum să le generez și să le folosesc într-un mod pozitiv, deoarece asta înseamnă că vom fi diferiți.
Am trecut printr-o perioadă în care am fost lipsiți de Odegaard și una în care ne-au lipsit 5-6 fundași. Acceptăm aceste momente cu energie pozitivă”, a adăugat spaniolul.