Articol de Cezar Titor - Publicat miercuri, 25 decembrie 2024 18:27 / Actualizat miercuri, 25 decembrie 2024 18:57
Zoltan Szondy, președintele celor de la Csikszereda, liderul detașat din Liga 2, a dezvăluit, într-un interviu acordat celor de la Nemzeti Sportradio, mai multe secrete din bucătăria internă a clubului, principalele aflându-se în strânsă legătură cu omogenitatea lotului.
Csikszereda și-a luat pe sus contracandidatele la promovare în Superliga și și-a asigurat practic prezența în play-off, cu 4 runde rămase de disputat din sezonul regular.
„Nu doar formația noastră de start a devenit mai puternică, ci întreg lotul. Anul trecut ne-am folosit practic de oar 14 jucători, iar pe final, când aveam și cea mai mare nevoie, am întâmpinat dificultați. Sperăm că nu se va repeta situația și în finalul acestui sezon. Avem 22 jucători de valori aproximativ egale. Toți luptă pentru titularizare. Am avut noroc în primele partide.
Zoltan Szondy: „Toți jucătorii luptă pentru titularizare”
Marele nostru secret este că am păstrat același lot de jucători și nu am schimbat antrenorii, stabilitatea ajutându-ne foarte mult. Campionatul a început cuc 22 echipe. Într-o ierarhie a bugetelor, suntem abia pe locul 12. 11 echipe au început stagiunea cu un buget superior, cu mulți jucători străini și visul de a promova, însă noi suntem pe primul loc”, a mărturisit „boss”-ul trupei din Miercurea Ciuc.
Sezon de vis pentru ciucani
În stagiunea precedentă, Csikszereda a jucat în barajul de promovare cu Dinamo, iar ciucanii le-au dat multe bătăi de cap „câinilor”, în special în manșa retur. Până la urmă, „doppietta” lui Dennis Politic de pe Arena Națională a tranșat soarta barajului.
Anul acesta, cei de la Csikszereda, echipă antrenată de ex-rapidistul Robert Ilyes, par hotărâți să ajungă, în premieră, în elita fotbalului românesc. Formația pregătită de Robert Ilyeș este în vârful ierarhiei eșalonului secund, cu 41 puncte. Steaua, fără drept de promovare, este pe 2, cu 37, distanța până la locul 3, CSM Reșita, fiind astronomică: 11 puncte!
Cei de la Ciuc au un singur eșec, 1-2 pe terenul celor de la Concordia Chiajna.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”