Articol de Justin Gafiuc - Publicat joi, 26 decembrie 2024 13:54 / Actualizat joi, 26 decembrie 2024 13:54
Venirea lui Adrian Mutu pe banca Petrolului a devenit o chestiune de ore. „Briliantul” a renunțat la ideea unei prime de instalare, preferând să aibă o înțelegere pe o schemă de bonusare în funcție de performanțe
Afacerea Petrolul – Mutu a intrat pe ultima sută de metri, iar părțile par să se apropie de un numitor comun pentru a putea începe colaborarea din 3 ianuarie, când ploieștenii încep deja cantonamentul din Antalya.
„Mai sunt de pus la punct doar niște reglaje fine. În principiu, cred că vom bate palma. A trebuit să ne mișcăm foarte repede după demisia lui Topal și cred că soluția cu Adrian e pe punctul de a fi finalizată”, spune vicepreședintele „lupilor”, Cristian Fogarassi, pentru GSP.ro.
Adrian Mutu ar avea 15.000 euro pe lună la Petrolul
În ce condiții financiare ar putea veni, însă, Mutu pe „Ilie Oană”? Sursele GSP indică faptul că „Briliantul” va avea un salariu de 15.000 de euro pe lună, ceea ce-l va plasa în prima jumătate a Ligii 1 în topul celor mai bine plătiți tehnicieni. Bunăoară, l-ar depăși pe Zeljko Kopic, 12.000 euro la Dinamo, și ar fi cam pe picior de egalitate cu Dorinel Munteanu, 16.000 euro la Oțelul.
În plus, Mutu și-ar fi negociat un sistem de bonusare în funcție de performanțe. Astfel, intrarea în play-off i-ar aduce automat o primă comparabilă cu salariul său pe o lună, în timp ce, în play-out, totul ar depinde de locul ocupat de Petrolul la finalul sezonului.
Din cauza situației financiare sensibile de la Petrolul, Mutu ar fi renunțat din start la ideea unei prime de instalare, cum solicitase în toamnă la Hermannstadt, 80.000 de euro la semnătură, în momentul în care poziția lui Măldărășanu se șubrezise pe Cibin.
„Nu discut despre sume, dar vă pot confirma că discuțiile de acum cu Adrian nu s-au centrat deloc pe bani, ci pe detalii legate de condițiile de pregătire și de lot”, mai punctează Cristian Fogarassi.
Mutu ar veni cu un sponsor, extensie de contract pentru Papp
Venirea lui Adrian Mutu la Ploiești ar urma să fie însoțită și de un nou partener comercial pentru Petrolul. E vorba despre o firmă de băuturi alcoolice, al cărei manager este prieten cu fostul internațional, fiind dispus să intre în calitate de sponsor al galben-albaștrilor pentru a susține financiar mandatul lui Mutu.
Iar în materie de mercato, Petrolul derulează deja o serie de discuții pentru cedarea lui Jyry și a lui Keita. E vorba despre contacte preliminare cu agenți, care au pe agendă soluții de potențial transfer pentru cei doi. Oricum, pentru a putea completa grupul, Petrolul ia în calcul înainte un calup de vânzări spre a ține sub control bugetul pentru partea finală a sezonului.
De asemenea, Paul Papp, căruia i s-a prelungit contractul în vară pe un an de zile, intră acum în ultimele șase luni, iar conducerea intenționează să-i propună o nouă extensie, până în vara lui 2026.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”