Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 29 ianuarie 2025 20:41 / Actualizat miercuri, 29 ianuarie 2025 20:43
Având în vedere că negocierile pentru prelungirea contractului dintre Liverpool și Mohamed Salah nu progresează, devine tot mai probabilă despărțirea în vară. Conform cotidianului The Telegraph, în pole-position pentru a-i obține semnătura egipteanului, în caz că acesta nu va prelungi pe Anfield, se află clubul saudit Al Hilal.
Mohamed Salah a înscris 176 de goluri pentru Liverpool în Premier League, devenind astfel al șaptelea cel mai bun marcator din istoria primei ligi engleze. În sezonul actual, a jucat 32 de meciuri, în care a marcat 23 de goluri și a oferit 17 pase decisive. Cu toate acestea, există încă riscul ca acesta să fie nevoit să își ia rămas bun de la Anfield.
Ambele părți susțin că doresc să ajungă la un acord, însă negocierile au ajuns într-un impas. Contractul atacantului de 32 de ani, în valoare de aproape 24 de milioane de euro pe an, expiră pe 30 iunie, dar fotbalistul încă nu a primit o ofertă oficială de prelungire, după cum notează Sport.sk.
Mohamed Salah, în locul lui Neymar la Al Hilal?
Mohamed Salah este de mult timp o țintă de transfer pentru cluburile saudite, iar Al Hilal ar putea profita de situația lui Salah. Campioana saudită abia ce a reziliat contractul cu Neymar, eliberând astfel resurse financiare și un loc în echipă. Loc pe care ar vrea să-l ocupe Mohamed Salah, conform The Telegraph.
În plus, Al-Hilal va participa și la Campionatul Mondial al Cluburilor, iar FIFA ia în considerare introducerea unei perioade speciale de transferuri între 1 și 10 iunie, care ar permite echipelor participante să-și consolideze loturile. Astfel, în caz că această pistă se va concretiza, Salah ar putea debuta în noul tricou chiar la turneul din SUA, care se va desfășura în perioada 14 iunie - 13 iulie.
![](https://cachex.gsp.ro/assets/05032022/a8d0d9c7-5981-41b9-9d4e-8d946b982ef3.png?operations=autocrop(55:55))
![](https://cachex.gsp.ro/assets/22012025/dccc3b01-f13d-4cb8-bde2-09cab8b557c4.png?operations=autocrop(55:55))
În echipa campionilor en titre din Arabia Saudită evoluează deja jucători de calibru precum Aleksandar Mitrovič, Rúben Neves și João Cancelo, sub comanda antrenorului Jorge Jesus. În cazul în care Liverpool nu ajunge la un acord cu internaționalul egiptean, Al Hilal are o șansă mare să mai adauge un nume sonor în lot.