INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Revenire importantă la Tottenham: concurentul lui Drăgușin intră mâine pe teren!

Micky van de Ven, în stânga, la antrenamentul susținut astăzi de Spurs // foto: Guliver/gettyimages
Micky van de Ven, în stânga, la antrenamentul susținut astăzi de Spurs // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 29 ianuarie 2025 19:46 / Actualizat miercuri, 29 ianuarie 2025 19:47

Fundașul central Micky van de Ven, 23 de ani, va reveni pe teren joi seara, în meciul de Europa League dintre Tottenham și Elfsborg.

După aproape două luni pe tușă, Micky van de Ven va reveni în acțiune într-un meci oficial. Fundașul central olandez, coleg și totodată concurent pe post cu Radu Drăgușin la Tottenham, va juca în meciul de Europa League cu Elfsborg, programat joi, ora 22:00.

Anunțul revenirii lui Van de Ven a fost făcut de antrenorul Ange Postecoglou. Australianul a dezvăluit la conferința premergătoare meciului că „Micky este bine. Este pregătit și vom încerca să-i oferim câteva minute în meciul de mâine”.

Micky van de Ven, concurent pe post cu Radu Drăgușin, va reveni pe teren

„Acesta este planul. Să vedem cât putem scoate de la el mâine. Se antrenează cu echipa de mai bine de o săptămână, 10 zile, și se simte bine, deci este în regulă”, a adăugat Postecoglou, conform The Athletic.

În absența stoperilor titulari, Cristian Romero și Micky van de Ven, Radu Drăgușin a fost piesă fixă în echipa lui Tottenham, românul jucând în 27 de meciuri în acest sezon. Radu va continua să joace, pentru că Romero mai are de așteptat până la revenirea pe gazon, Postecoglou dezvăluind că recuperarea în cazul lui „decurge lent”.

Etapa ,

Tot despre Van de Ven, Postecoglou a spus că „nu sunt deosebit de precaut, pentru că oricum trebuie să revină la un moment dat”.

„Putem să-l ținem să se antreneze pe vecie fără să mai joace vreodată și oricum ar putea să se accidenteze. Nu așa funcționează lucrurile. Am făcut tot ce ne stă în putință și la fel am făcut și data trecută (n.r. - înainte de accidentarea din decembrie).

Data trecută probabil că a jucat mai mult decât ar fi trebuit în acel prim meci, dar circumstanțele din preajma acelui meci au fost destul de complicate. Dar acum a bifat fiecare căsuță, a muncit din greu și a primit unda verde din partea echipei medicale.

Inevitabil, după o accidentare vei opta pentru o abordare mai conservatoare. Asta am făcut, dar la un moment dat trebuie să joace. Trebuie să ne asigurăm că îi dozăm minutele cum trebuie, pentru a-i oferi toate șansele să reintre în ritm”.

Revenire importantă la Tottenham: concurentul lui Drăgușin intră mâine pe teren!
Micky Van de Ven a avut ghinion cu accidentările / foto Imago Images

Înaintea meciului de joi seara, Tottenham ocupă locul 6 în grupa de Europa League. O victorie contra suedezilor de la Elfsborg i-ar asigura calificarea directă în optimi.

Este de așteptat ca Radu Drăgușin să joace din primul minut contra lui Elfsborg, probabil alături de Ben Davies.

 EchipaMVEÎGolaverajFormaPct

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”

Ion Țiriac pune la bătaie 600.000 de euro pentru turneul de la București: „Menține România pe harta internațională a tenisului”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează