Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 30 ianuarie 2025 08:53 / Actualizat joi, 30 ianuarie 2025 09:17
Manchester City s-a calificat cu emoții în play-off-ul Ligii Campionilor. A bătut-o cu 3-1 pe FC Bruges, dar la pauză era 1-0 pentru belgieni.
„Cetățenii” i-au dat din nou palpitații lui Pep Guardiola. Contra lui FC Bruges avea neapărată nevoie de victorie pentru a evita eliminarea din competiție, dar la capătul unei prime reprize de uitat, au intrat în pauză cu 0-1 pe tabelă.
Guardiola? Disperat. Ca și la meciul cu Feyenoord, când echipa sa irosise un avantaj de 3 goluri, încheind 3-3, managerul lui Manchester United și-a provocat din nou răni la cap, zgâriindu-și scalpul cu unghiile.
Pep Guardiola zice că Manchester City și-a regăsit sufletul
Abia după reluare, City a jucat ce și-ar fi dorit Pep. Kovacic, Ordonez (autogol) și Savinho au dus scorul la 3-1, iar Guardiola a părut renăscut. „Ne-am aflat la 45 de minute de-o eliminare. Dar când joci fără să ai nimic de pierdut, mergi înainte.
Uneori, când câștigi, ești speriat de ce ai putea pierde. Nu aveam nimic de pierdut. În a doua repriză ne-am regăsit sufletul și inimile noastre au fost libere”, a comentat tehnicianul spaniol la conferința de presă.
City ar putea juca împotriva lui Real Madrid sau a lui Bayern Munchen în play-off, însă Guardiola n-are o problemă să joace împotriva oricăruia dintre cei doi giganți ai Europei.
Pep Guardiola: „Nu știu dacă Real sau Bayern sunt fericite să joace împotriva noastră”
„Toți sunt mai buni decât noi acum, dar nu știu ce se va întâmpla în două săptămâni", a punctat catalanul: „Nu luăm nimic de bun. În două săptămâni vom fi mai buni decât suntem acum. Noi achiziții, jucătorii accidentați vor reveni. Vom vedea.
Nu știu dacă ei sunt fericiți să joace împotriva noastră. Le vom înfrunta. Unul este regele competiției, celălalt este al doilea sau al treilea rege. Dorința mea a fost să am echipa înapoi, în formă.
Am jucat această competiție cu o mie de probleme. Mâine mentalitatea, vibrațiile se schimbă și sunt destul de sigur că vom crea probleme Madridului sau Munchenului. Acești jucători au ceva special”.