FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA SLOBOZIA

Adrian Mihalcea, îngrijorat înainte de Unirea Slobozia - Dinamo: „Nu avem niciun avantaj în fața lor”

Adrian Mihalcea
Adrian Mihalcea

Articol de - Publicat joi, 30 ianuarie 2025 13:10 / Actualizat joi, 30 ianuarie 2025 13:34

Adrian Mihalcea, antrenorul de la Unirea Slobozia, a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Dinamo.

Meciul dintre Unirea Slobozia și Dinamo, din etapa cu numărul 24 a Superligii, se va disputa vineri, 31 ianuarie, de la ora 20:00.

Adrian Mihalcea, înainte de Unirea Slobozia - Dinamo

În cadrul conferinței de presă, antrenorul echipei din Slobozia a recunoscut superioritatea lui Dinamo, însă a afirmat că formația sa va face tot posibilul să câștige.

„Suntem în fața unei partide dificile. Dinamo este una dintre echipele favorite să intre în play-off, o echipă schimbată în bine.

Nu ar trebui să ne comparăm cu Dinamo, nu avem niciun avantaj în fața lor, nici ca istorie, nici din alt punct de vedere, dar de fiecare dată am încercat să câștigăm meciurile. În momentul actual, ei sunt favoriți, poate că acest lucru este un avantaj pentru noi. Trebuie să abordăm partida cu încredere, chiar dacă vom juca din nou pe un stadion plin cu suporteri ai echipei oaspete.

Ultima noastră prestație nu a fost cea mai reușită. Veneam după o perioadă bună și poate am crezut că lucrurile sunt deja rezolvate. Am vorbit cu băieții și sunt convins că nu vom mai avea aceeași atitudine. Am jucat prea relaxat. Încă avem probleme cu accidentații, jucători foarte importanți pentru noi, și acest lucru mă macină. Totuși, ceilalți s-au antrenat bine, iar acest aspect îmi dă speranță”, a declarat Adrian Mihalcea la conferința de presă.

Unirea Slobozia este pe locul 13 în Superliga în timp ce Dinamo este pe poziția 4. Echipa lui Mihalcea are 25 de puncte, iar „câini” au 38 de puncte.

Clasamentul actual al Superligii

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

A descoperit medaliata României, dar e IGNORAT de Guvern: „NU sunt pe lista de prime, ministerul nu răspunde la cereri!” + Arată greutățile ascunse ale disciplinei: „E o discriminare pentru fete”

George Țucudean revine în forță în fotbalul românesc! La ce echipă va investi fostul atacant


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close