ARTĂ ȘI SPORT Abuzată sexual de frații vitregi, marea autoare Virginia Wolf a luptat din răsputeri cu boala secolului » Sportul în care s-a refugiat: „Avea teren în grădină”

Virginia Woolf s-a născut în Kensington, Londra, în 1882, într-o familie înstărită, din clasa de sus britanică.

Atât tatăl, Sir Leslie Stephen, cât și mama, Julia, aveau copii din căsătorii anterioare. Deși într-o familie numeroasă, cu educație superioară, Virginia a fost - încă din copilărie - bântuită de singurătatea interioară.

Nu a mers la școală, tatăl ei - critic literar respectat - optând pentru o educație privată, la reședința acestora, des frecventată de figuri importante în literatura vremurilor, de la poetul Thomas Hardy la Henry James, aceasta fiind de la o vârsta fragedă expusă la un mediu intelectual.

+8 FOTO

Abuzurile sexuale și moartea mamei

Copilăria viitoarei autoare e marcată de o serie de evenimente oribile: abuzată sexual de frații vitregi în primii ani ai vieții, Woolf își pierde și mama la doar 13 ani, răni care nu s-au astupat cu adevărat niciodată.

Virginia s-a luptat cu depresia și căderile nervoase de mică, spațiul ludic fiind răpit de evenimente pe care nu le-a putut controla.

Înotul ca evadare

Cum am văzut și la Sylvia Plath, viitoarea scriitoare găsea adesea decuplarea de lume sub apă: una dintre activitățile fizice preferate era înotul, mai ales în timpul verilor, pe care obișnuia să le petreacă la Cornwall, la casa de vacanță a familiei.

Înotul ca terapie a continuat și ulterior, după ce aceasta s-a mutat în Richmond, iar mai apoi în Sussex, unde Woolf a descoperit și pasiunea pentru plimbările lungi, de cele mai multe ori pe malul râului Ouse, unde adesea se și răcorea în apă, care timp de foarte mulți ani i-a servit ca evadare în lupta cu anxietatea și nebunia.

„În timp ce îmi împăturesc prosopul, văd lacul cum se ondulează sub vânt și simt din nou fiorul înotului, al lăsării corpului să se scufunde și să se ridice, în valuri”
- Virgina Woolf în „Jurnalul unei scriitoare”

Experiențele vizavi de înot se găsesc mai ales în romanul „To the Lighthouse” unde descrierile poetice ale apelor sunt derivate din pasiunea avută în copilărie.

Teren de cricket în grădina din spatele casei

Chiar dacă aminteam de o copilărie profund literară, Virginia Woolf era activă, petrecând ore în șir jucând cricket în grădina casei alături de fratele Adrian și sora ei, Vanessa: cum au crescut într-o familie bogată, Sir Leslie Stephen le-a prilejuit luxul de a deține propriul teren de cricket în curtea din spate.

Cricketul este folosit simbolic în unele dintre scrierile sale, în eseul „The Mark on the Wall” - și nu numai, menționat ca parte a vieții britanice tradiționale, mențiuni mai degrabă ironice la adresa clasei de mijloc, alături de ceaiul de la ora 5 și duminicile petrecute la biserică.

Într-o scrisoare către Quentin Bell, care ulterior i-a devenit și biograf, Virginia amintește cum obișnuia să se uite la meciuri împreună cu fratele său, Thoby Stephen: aparent el este cer care i-a învățat regulile și subtilitățile cricketului, ea fiind amuzată de pasiunea acestuia, nefiind extrem de preocupată de sportul în sine, ci mai degrabă de apropierea pe care o presupunea competiția între frați.

Ascensiunea literară

La scurt timp după moartea tatălui său, alături de frații săi, Virgina s-a mutat din casa din Hyde Park în Bloomsbury, unde au fondat și Grupul Bloomsbury, un cerc de intelectuali aplecați către literatura avangardistă a modernismului secolului XX.

Spre deosebire de alți contemporani ai săi, Virginia a cunoscut succesul în timpul vieții: în 1912, aceasta chiar s-a și căsătorit cu un membru al grupului, jurnalistul politic Leonard Woolf pentru ca, la scurt timp după mariaj, să publice și primul său roman, „The Voyage Out”.

Odată cu publicarea primului roman, Woolf a suferit o nouă cădere nervoasă gravă, cu tendințe suicidale recurente, însă ce o dobora interior, înflorea în scriitură, așa că au urmat „Night and Day”, „Jacob's Room", „Mrs. Dalloway” și „To the Lighthouse”, alături de numeroase eseuri.

Virginia Woolf a fost profund impresionată de literatura rusă, punându-și semnătura pe o mulțime de eseuri vizând această temă, în special despre opera lui Cehov.

Două războaie și sfârșitul

Al Doilea Război Mondial a venit la pachet cu o doză - care s-a dovedit fatală - de căderi în depresie și anxietate, dictată de temerile sale privind sănătatea mintală. O temă recurentă în viața personală ține de frica de nebunie, alimentată de episoade psihotice de-a lungul vieții.

Woolf era copleșită de bombardamentele naziste asupra Londrei, iar gândurile tot mai negre au început să-și facă apariția în jurnalul său, invocând inutilitatea scrisului, fricile de internare, groaza că sănătatea mintală se va deteriora până nu va mai rămâne nimic, teama de eșec literar - deși nefondată, având în vedere trecutul recent.

Pe 28 martie 1941, Virginia Woolf a luat decizia finală, doborâtă de boala de care a fost chinuită decenii întregi, lupta sa cu depresia reprezentând una dintre cele mai tulburătoare mărturii legate de o afecțiune tot mai răspândită în zilele noastre.

Ceea ce într-un moment al vieții îi aducea liniștea, i-a adus și sfârșitul: Virginia și-a umplut buzunarele paltonului cu pietre și s-a aruncat în același râu Ouse, unde odinioară apa rece îi îngheța gândurile negre.

Aceasta a lăsat în urmă o scrisoare dedicată soțului ei, exprimându-și dragostea și mulțumirea pentru suport de-a lungul vremii, dar și o operă monumentală, revoluționând literatura modernistă și, totodată, feminismul.