SPORTURI  »  HANDBAL  »  PRELIMINARII CM

Lotul României pentru „barajul” de calificare la Campionatul Mondial de handbal feminin » Multe modificări pe lista lui Florentin Pera

Florentin Pera a anunțat lotul pentru „barajul” de calificare la Campionatul Mondial de handbal feminin. Meciurile cu Italia sunt programate pe 9 aprilie, la Chieti, și pe 13 aprilie, acasă, la Bistrița.
Florentin Pera a anunțat lotul pentru „barajul” de calificare la Campionatul Mondial de handbal feminin. Meciurile cu Italia sunt programate pe 9 aprilie, la Chieti, și pe 13 aprilie, acasă, la Bistrița.

Articol de - Publicat vineri, 28 martie 2025 17:22 / Actualizat vineri, 04 aprilie 2025 18:28

Florentin Pera a anunțat lotul pentru „barajul” de calificare la Campionatul Mondial de handbal feminin. Meciurile cu Italia sunt programate pe 9 aprilie, la Chieti, și pe 13 aprilie, acasă, la Bistrița.

Lista publicată de Florentin Pera conține multe modificări față de Campionatul European din 2024. Apar portarul Yuliya Dumanska, dar și jucătoarele Alina Ilie, Diana Lixăndroiu, Gabriela Dumitrașcu, Mihaela Mihai, Mariam Mohamed, Asma Elghaoui și Bianca Voica.

Unele absențe sunt justificate. Extrema Corina Lupei este accidentată, iar interul Sorina Grozav încă nu este la capacitate maximă după lovitura încasată în amicalul cu Suedia, de pe 6 martie.

Lotul României pentru „barajul” cu Italia:

  • Portari: Bianca Curmenț (Corona Brașov), Yuliya Dumanska (Minaur Baia Mare), Daciana Hosu (CSM București).
  • Interi: Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița-Năsăud), Alicia Gogîrlă, Alina Ilie (Măgura Cisnădie), Diana Lixăndroiu, Ștefania Stoica (Rapid București)
  • Coordonatori: Andreea Popa (Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea)
  • Extreme: Gabriela Dumitrașcu (Corona Brașov), Mihaela Mihai (CSM București), Mariam Mohamed (Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița-Năsăud).

  • Pivoți: Asma Elghaoui (SCM Râmnicu Vâlcea), Lorena Ostase (Gloria Bistrița-Năsăud), Bianca Voica (Corona Brașov).

România este singura națională prezentă la toate edițiile Campionatului Mondial. „Tricolorele” pornesc mari favorite și de această dată. Turul cu Italia se va juca în 9 aprilie, de la ora 19:00, în Chieti, iar returul va avea loc în 13 aprilie, tot de la ora 19:00, în TeraPlast Arena din Bistrița. Toate biletele pentru partida de acasă au fost deja vândute!

Ambele confruntări vor fi transmise în direct pe Pro Arena și liveTEXT pe GSP.ro.

Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2026 va avea loc în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie în Germania și Olanda. Meciurile se vor juca în Dortmund, Stuttgart, Trier, Rotterdam și ‘s-Hertogenbosch.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Dispărut de aproape jumătate de secol » Nimeni nu l-a mai găsit pe eroul unicului succes românesc pe Camp Nou: „A marcat cu Barcelona și apoi a plecat. Era cleptoman”

Îl mai știți? Jucătorul pe care Hagi îl vedea „urmașul meu” împlinește 50 de ani! Stelist de mic, a luat Cupa cu Dinamo: „Să vă spun cum am pierdut 2-3 apartamente!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează