Articol de Roxana Fleşeru, Cristi Preda (foto), Luminița Paul - Publicat marti, 01 aprilie 2025 19:02 / Actualizat marti, 01 aprilie 2025 19:12
Spaniolul Roberto Bautista Agut (36 de ani, locul 52 ATP) a ieșit victorios dintr-un meci de două ore și 52 de minute contra lui Yunchaokete Bu din China (23 de ani, numărul 67 mondial), 3-6, 6-2, 7-5.
Prima apariție în turneul bucureștean, primul meci pe zgură din acest sezon, prima înfruntare cu adversarul mai tânăr cu 13 ani, dar aceeași putere de luptă și rezistență din partea lui Roberto Bautista Agut, fostul număr 9 mondial.
În partida a doua programată pe Terenul Central și sub privirile fostului lider WTA Simona Halep, aflată în tribună, veteranul iberic a avut dificultăți de la început împotriva lui Bu. Bautista vine după un start de sezon lent, fără prea multe lumini, înaintea partidei de la Țiriac Open având un bilanț de o victorie contra 7 înfrângeri.
Iar tânărul asiatic nu i-a netezit deloc tranziția de la hard-ul arid spre sezonul de zgură european. Bu are și argumente: după ce a avut câteva rezultate bune la juniori, la 16 ani s-a mutat în Spania pentru a se antrena.
„Îmi place și totul a venit ușor. În Europa ai mult tenis, multe turnee”, a spus el pentru site-ul ATP. „Chiar și după ce am devenit profesionist, încă merg acolo și îmi place. Este foarte ușor pentru mine”, adăuga jucătorul asiatic, care locuiește la Alicante. Are și antrenor spaniol, pe Ricardo Ojeda Lara, fost număr 171 mondial.
Roberto Bautista Agut, revenire de la 0-1 la seturi
Yunchaokete i-a ținut piept lui Bautista, mai mult decât atât, a făcut primul break, chiar în startul partidei. Spaniolul a egalat, dar chinezul s-a desprins la 3-1. A mai câștigat o dată contra serviciului pe final, impunându-se cu 6-3 în 49 de minute.
Cei doi s-au angajat, cum era de așteptat, în schimburi lungi, îngreunate și de condițiile dificile, frig, vânt și umezeală, oferind un meci tipic pentru suprafața roșie. Mai ales pentru doi jucători care nu pot obține puncte rapide cu serviciul.
Setul secund i-a revenit lui Roberto, 6-2 în 50 de minute, un act în care game-ul al patrulea a fost cheia. Acolo, ibericul a salvat patru mingi de break și s-a impus la a treia șansă de game. Apoi, adversarul s-a pierdut, adunând în total 16 greșeli neforțate.
Setul decisiv, dramatism întins pe o oră și 14 minute
În decisiv, drama a atins cote înalte. Părea că spaniolul s-a înscris pe un traseu clar spre victorie, după ce a făcut două break-uri și se pregătea să servească pentru meci la 5-2. Acolo însă, ceva s-a întâmplat. Lipsa victoriilor recente a făcut ca mâna lui Bautista să tremure, iar Bu s-a hrănit din deruta lui. Atât de mult încât s-a ajuns la 5-5.
Experiența fostului număr 9 mondial s-a activat însă atunci când stația terminus se apropia inevitabil. Break pentru 6-5, apoi meci închis la a doua oportunitate. Și un mare suspin de ușurare, urmat de un „Vamos!” sonor, în aplauzele publicului bucureștean și după un decisiv care a durat o oră și 14 minute.
Roberto Bautista Agut: „A fost un moment greu de petrecut pe teren”
„A fost un meci greu. Am început pierzând primul set și apoi am continuat să lupt. Am continuat să încerc să găsesc ritmul bun, spiritul de luptă pe teren și cred că am făcut bine. Am avut o revenire bună și nu este niciodată ușor să închizi meciurile”, a apreciat spaniolul în conferința de presă de după partidă.
„Nu am câștigat atât de multe meciuri anul acesta și a fost un moment greu de petrecut pe teren, dar cred că a fost o luptă foarte bună și am jucat aproape trei ore, ceea ce îmi va oferi mult ritm, multe minute pe teren, tenis de calitate și cred că va fi bine pentru tenisul meu”, a adăugat.
„Îl cunosc pe antrenorul lui, m-am antrenat mult cu el. El se antrena în Valencia, am făcut multe antrenamente împreună. Nu am știut că Bu locuiește în Spania până anul trecut. Nu m-am antrenat niciodată cu el, nu l-am văzut niciodată în Spania, dar, desigur, Spania este un loc minunat. Un loc foarte bun pentru a-ți dezvolta tenisul și, cu siguranță, el a învățat multe lucruri bune”, a spus Roberto despre învinsul său.

E frumos că Simona vine la turneu, că susține tenisul din țara ei. Când am văzut-o în tribune, am simțit că... M-am bucurat să o văd urmărindu-mi meciul – Roberto Bautista Agut
Următorul adversar al lui Roberto Bautista Agut, favoritul 5 al turneului, este argentinianul Francisco Comesana (24 de ani, numărul 64 ATP), cel care s-a impus, la rândul lui, într-un meci-maraton contra slovacului Martin Klizan, venit din calificări, 4-6, 7-5, 7-5 în două ore și 32 de minute. Va fi prima înfruntare dintre Bautista și Comesana.