„Mă spăl într-un butoi, supraviețuiesc cu 130 de euro pe lună!" » A fost o mare speranță a fotbalului, dar azi trăiește în condiții catastrofale și suferă de „boala vampirului”, o afecțiune gravă

Viața fostului fotbalist, despre care marele Bobby Charlton ar fi spus că „e genial”, este extrem de dificilă astăzi, așa cum a povestit el însuși într-un interviu pentru „Radio Belgrad", citat de sportal.rs. Ajuns la 55 de ani, uitat de mai toți, Zivkovic suferă de porfirie, așa numită „boala vampirului”, o afecțiune foarte gravă, care l-a dus numai la gânduri negre.

Trăiesc cu o pensie rușinoasă de 15.000 de dinari (nr. aproximativ 700 de lei), o sumă jenantă pentru existența unui fost sportiv de performanță cum am fost eu. Soția și-a găsit un loc de muncă, lucrează, trăim din salariul ei și din pensia mea. Trăim alături de animale, ori de câte ori ne întâlnim cu ele le ajutăm, am fost activi și în asociații.
Am fost fotograf artistic împreună cu soția mea, am fotografiat tot ce vedeam, am avut o mulțime de expoziții în Belgrad, în străinătate, am primit multe laude, am câștigat numeroase premii. Din păcate, acum boala m-a invalidat atât de mult, încât petrec o mare parte a zilei în pat, foarte rar sunt în stare să merg, să plec undeva.
O duc pe soție la supermarket, ea cumpără și tot ea cară. Ne-am mutat în Irig, la 30 de kilometri de Novi Sad și trăim în condiții foarte grele. Nu am nici baie, nici duș, trăim într-un butoi, casa este neterminată, împrejmuită cu cărămizi, nimic nu este tencuit… Ne-au furat lucruri pe care ni le cumpăraseră. Aș avea atâtea să vă povestesc.
- Miroslav Zivkovic

Cine a fost Miroslav Zivkovic: „Wembley-ul mă fluiera ca să mă destabilizeze”

S-a născut la Belgrad în 1970, dar un an mai târziu familia sa s-a mutat la Novi Sad. Acolo s-a îndrăgostit de fotbal și a început să-și croiască drum spre performanță în categoriile de juniori ale Vojvodinei. Se pare că deja de atunci se vorbea despre talentul lui Živković.

Dintre toți anii în care am jucat pentru echipele de juniori și tineret, aș scoate în evidență cea mai spectaculoasă convocare, cea din 1985, când am jucat pe Wembley pentru echipa de juniori a Iugoslaviei, în fața a 100.000 de oameni, în preambulul finalei Cupei dintre Manchester United și Everton. Am trăit pentru acel meci 24 de ore din 24, zile și nopți n-am dormit. În acea echipă juca și Jugović, care a ajuns cel mai departe dintre toți, era acolo și Vladan Lukić, Marin Lalić era de la Hajduk, noi trei – patru purtam echipa.
Eram cazați la 100 de metri de stadion, n-am dormit toată noaptea, mă uitam la stadion și visam la acea zi. Dacă m-ați fi întrebat înainte de meci dacă voi fi cel mai bun sau cel mai slab, v-aș fi putut spune într-o secundă, așa intuiție am, m-am simțit genial, eram plin de viață și nu a fost de mirare că am fost desemnat cel mai bun jucător.
Am impresionat Wembley-ul atât de mult încât întregul stadion m-a fluierat ca să mă destabilizeze. În 15 minute am condus cu 2-0, iar ambele goluri le-am pasat decisiv. La primul gol i-am pasat lui Lukić, apoi lui Predrag Katić, ambii jucau pentru Steaua Roșie Belgrad. I-am zdrobit pe englezi, Wembley-ul a amuțit, au tăcut tot meciul, iar spre final au început să strige "Ole" când au văzut cât de mult am dominat.

După meci, s-a alăturat invitaților de onoare și a fost desemnat cel mai bun jucător.

„Bobby Charlton m-a recunoscut, mi-a spus că sunt un talent genial”

„După terminarea meciului, am căzut cu toții la pământ, în loja oficială am fost desemnat cel mai bun jucător, erau acolo Bobby Moore, Gordon Banks, elita, iar eu, recunoscându-i pe toți acești fotbaliști, m-am apropiat de Bobby Charlton și i-am cerut un autograf. M-a recunoscut și a făcut aluzie cu două degete la numărul 11, pe care îl purtam pe spate.

Mi-a spus că sunt un talent genial, să continui tot așa. Mulți dintre cei mai buni jucători din toate timpurile nu au trăit asta, să joace la 15 ani pe Wembley în fața a 100.000 de oameni. Aș putea vorbi ore și zile întregi, îmi amintesc fiecare detaliu”.

A debutat pentru Vojvodina abia în 1991. „Când m-am întors în Iugoslavia, am antrenat o săptămână cu prima echipă a Vojvodinei, toți auziseră cum am jucat pe Wembley, a explodat peste tot, iar eu am apărut și pe coperta Tempo. Nu am debutat pentru că eram mic, aveam 15 ani, eram un copil… trebuia să aștept să mă dezvolt fizic”.

Miroslav visa să-și petreacă întreaga carieră la Vojvodina, dar în 1992 a fost nevoit să plece din cauza situației dificile din întreaga țară. După ce nu a reușit să ajungă la cluburile mari care l-au vrut, precum Aris, Olympiakos sau PAOK, i-a spus impresarului său, care era grec, să-i găsească orice club și așa a ajuns în liga a doua.

„A izbucnit războiul (nr. din Serbia), totul s-a dat peste cap, aveam salarii mizere și era imposibil să supraviețuiești, așa că toți căutau o cale de a pleca. Așa am ajuns și eu pe lista de transferuri, eram liber de contract, aveam multe oferte și până în ultimul moment nu se știa dacă voi rămâne și am ajuns în Grecia, în loc de Franța, Italia, unde Pisa mă chemase la 15 ani, dar Vojvodina nu a vrut să mă lase să plec”.

Inițial, în Grecia, totul a fost ideal.

„Trebuia să merg la Aris, aveam o ofertă de la Olympiakos, de la PAOK, dar aveau un anumit număr de străini… I-am spus impresarului meu, care era grec, să-mi găsească orice club ca să rămân în Grecia.

Mi-a găsit Naousa, în liga a doua, la o oră de Salonic. În Grecia, l-am scos din echipă pe cel mai mare talent al echipei de atunci, Vasilis Tsiartas, pe care l-au vândut la AEK la Dušan Bajević pentru că i-am luat locul.

El a făcut parte ulterior din generația care a devenit campioană europeană în 2004. Televiziunea de stat îmi declara golurile cele mai frumoase, i-am încântat cu jocul meu, mă doreau și cele mai mari cluburi din Grecia”.

„Aveam senzația că mor. Am început să mă îngraș, să-mi cadă părul, să țip la antrenamente, am făcut rinită alergică, grețuri”

Apoi au început problemele din cauza, spune el, a prea multor antrenamente.

„Apoi a apărut problema în care mă aflu și astăzi, problema care m-a dus în prăpastie. Suprasolicitarea din cauza antrenamentelor, mergeam des cu colegii la saună, ceea ce mi-a dăunat, acea deshidratare mi-a afectat organismul și mi-a provocat o dereglare. Aveam senzația că mor. Aceasta s-a manifestat prin multe simptome – am început să mă îngraș, să-mi cadă părul, să țip la antrenamente, am făcut rinită alergică, grețuri…

Am ajuns să evit antrenamentele, simțeam că ceva nu este în regulă cu corpul meu, o fază catastrofală. Apoi a început periplul meu pe la medici, doctori, am încetat să mă antrenez, să joc… Mă accidentam foarte repede, îmi întindeam mușchii, dintr-o dată am început să mă transform în grăsime. Și au văzut că am încetat să mă antrenez și că ceva este grav în neregulă cu mine și că evitam meciurile, în timp ce mă căutau cele mai mari cluburi din Grecia.

După o lună de spitalizare, totul sugera că se întâmplă ceva cu ficatul. Concluzia a fost că am o afecțiune gravă, am încercat totul ani de zile după aceea, dar nu avea nicio legătură cu mine.

Simțeam constant că am un deficit de ceva. Am încetat să joc, am continuat să merg pe la medici, toți banii pe care i-am câștigat în Grecia i-am cheltuit pe doctori, am fost de trei ori la Spitalul Militar Central din Serbia, am stat internat două luni la Centrul Clinic din Belgrad, Novi Sad, nenumărate analize de sânge…”.

Cum a aflat care e problema medicală: „Sufăr de porfirie”

„Din toată această poveste prin Serbia și Grecia, din cauza incapacității și necunoașterii cauzei reale a bolii mele, în timp ce starea mea se înrăutățea, am ajuns în America, cu greu am strâns 12.000 de dolari și m-am dus la celebrul Rajko Medenica, considerat un om cu anumit geniu, dar care trata prin metode ciudate. Și din această cauză mi-a fost și mai greu să strâng bani, dar numai el mi-a promis că mă va ajuta. Și am mers la faimosul lui spital din Carolina de Sud și mi-au descoperit că sufer de porfirie, o tulburare metabolică și că viața mea este într-adevăr în pericol”.

Porfiria este o boală ereditară și gravă, cauzată de deficitul de enzime în procesul de sinteză a hemului. Apare la doar două persoane din 100.000 de locuitori.

Porfiria este denumită „boala vampirului” deoarece oamenii care suferă de aceasta au o sensibilitate foarte mare la lumina soarelui, chiar și la lumina artificială, provocându-le senzații de arsură și durere.

„Nimeni nu-mi cumpără acea injecție, fără ea intru în delir, comă, leșin”

A explicat și că a învățat niște lucruri greșite din cauza bolii.

Să nu am încredere în oameni, să nu-i iubesc pe oameni, pe care altfel îi iubesc. Îmi pare rău pentru asta, dar situația mea, privind moartea în față, mă aduce în acest punct, un milion de oameni m-au abandonat, prieteni, falși prieteni, toți cei care se pretind a fi prieteni, dar când ai nevoie de ei nu sunt nicăieri. Nimeni să-mi cumpere acel medicament, somatostatină, în America, care este greu de găsit. Este o injecție pe care trebuie să o folosesc, fără ea intru în delir, comă, leșin, este o imagine foarte urâtă. Am fost îngrijorat și când am venit să vorbesc cu voi am vrut să vă spun să opriți filmarea, pentru că veți vedea și voi cât de urâte sunt aceste lucruri când am un atac. Am grețuri, cad…