Articol de Maria Olteanu - Publicat joi, 03 aprilie 2025 11:07 / Actualizat joi, 03 aprilie 2025 14:02
Craiova urmează să aibă o nouă sală polivalentă, un complex multifuncțional, care se construiește în locul legendarului stadion „Tineretului”. Lucrările sunt în grafic, iar la doi ani de când a fost dărâmată fosta arenă, actuala sală începe să prindă contur, în ultima perioadă fiind montată placa peste subsol, un pas esențial în ridicarea acesteia.
Cel mai vechi stadion din Craiova, „Tineretului”, a fost demolat, iar acum, în locul lui, se ridică un complex multifuncțional care va costa circa 75 de milioane de euro. Termenul de finalizare este estimat pentru august 2027.
La începutul lunii aprilie, Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, a publicat un clip video de pe șantier, în care a anunțat ultimele noutăți și faptul că lucrările sunt în grafic.
FOTO. Imagini de pe șantierul de la Craiova, unde se construiește un nou complex sportiv
„Arena sportivă, care se ridică pe amplasamentul fostului Stadion al Tineretului, a prins formă în această lună, după ce a început turnarea plăcii peste subsol, o etapă în care se toarnă sute de metri cubi de beton pe zi.
De altfel, proiectul avansează conform planului pentru că echipele de muncitori sunt mobilizate în fiecare zi pe șantier.
La finalul acestei investiții, vom avea un complex sportiv de înaltă calitate, ce va deveni un punct de referință pentru sportul din România”, a transmis Cosmin Vasile, pe pagina de Facebook.
Complex sportiv impresionant la Craiova
Noul complex va avea un velodrom interior și va putea găzdui mai multe competiții (volei, baschet, tenis, handbal sau atletism), dar și concerte. Capacitatea arenei va fi de 8.000 de locuri. Construcția va avea subsol, parter și 3 etaje, suprafața totală fiind de 34.000 de mp, potrivit informațiilor transmise de Oltenia TV, în momentul în care a început construcția.
Craiova mai are o Polivalentă, chiar la doi pași de fostul stadion „Tineretului”. Are 4.200 de locuri și a fost inaugurată în 2012.
Stadionul Tineretului din Craiova a fost demolat complet în aprilie. Inaugurat în 1933, „Tineretului” a fost stadionul pe care „Știința” a făcut istorie din 1948 până în 1967, locul unde a fost îngenuncheată Steaua în '79, 10-0 pentru olteni în unica ediţie a Cupei FRF. În aprilie 2023, acesta a fost demolat complet, iar în iunie 2024 a început construcția noului complex sportiv.