Articol de Cezar Titor - Publicat vineri, 04 aprilie 2025 16:52 / Actualizat vineri, 04 aprilie 2025 16:52
James Tarkowski, 32 de ani, stoperul celor de la Everton, fotbalistul care a marcat în prelungirile Merseyside Derby din februarie, a primit amenințări din partea fanilor lui Liverpool pentru faultul dur asupra lui Mac Allister din minutul 57 al disputei de miercuri, câștigat de „cormorani” cu 1-0, grație reușitei lusitanului Diogo Jota.
În minutul 10, Tarkowski a avut o intrare criminală asupra lui Alexis Mac Allister, căruia i-a „ștampilat” gamba cu crampoanele. „Centralul” Sam Barrott a acordat doar cartonaș galben, decizie ce a pornit o veritabilă revoltă în Albion. Comisia de Arbitraj a intervenit în acest caz și, prin intermediul unui jurnalist de la The Sun, a confirmat decizia ca fiind eronată. Faza a fost verificată inclusiv de VAR.
Tarkowski a primit amenințări din partea fanilor lui Liverpool, după intrarea criminală asupra lui Mac Allister
Liverpool a câștigat cu greu derby-ul din Merseyside, impunându-se la limită, fiind tot mai aproape de trofeu în Anglia. În acest moment, trupa lui Arne Slot are 12 puncte avans față de Arsenal, principala urmăritoare.
Faultul lui Tarkowski i-a înfuriat pe fanii „cormoranilor", care, după meci, i-au trimis mesaje amenințătoare acestuia. Everton a fost informată despre situație și a condamnat cele spuse la adresa jucătorului său.
„Everton are cunoștință de amenințările formulate la adresa lui James Tarkowski și a familiei sale prin intermediul rețelelor de socializare. Astfel de comportamente sunt absolut inacceptabile și nu își au locul în fotbal sau în societate.
Clubul este în contact cu James și cu soția sa, Samantha, și este pregătit să coopereze cu platformele de socializare și cu autoritățile competente pentru orice posibilă anchetă”, se arată într-un comunicat al „Caramelelor”.
Soția lui James, Samantha, a reacționat vehement pe rețelele de socializare, afirmând că nu tolerează comentariile vulgare la adresa ei și a soțului ei. „Nu aveam de gând să spun nimic pentru că de fel le ignorăm, dar până aici. Nivelul de abuz pe care îl primește soțul meu - amenințări cu moartea, comentarii dezgustătoare despre mine, despre noi ca și cuplu și despre el ca persoană - este peste orice limită.”