SPORTURI  »  TENIS  »  SITUAȚIE

Cazul straniu al surorilor Pieri: un sistem ilegal de a face bani sau o coincidență interesantă?

Jessica și Tatiana Pieri/Foto: Instagram
Jessica și Tatiana Pieri/Foto: Instagram

Articol de - Publicat sambata, 05 aprilie 2025 14:18 / Actualizat sambata, 05 aprilie 2025 14:50

Miercuri, 2 aprilie, Jessica Pieri (27 de ani, 425 WTA) și Tatiana Pieri (26 de ani, 376 WTA), surori și jucătoare de tenis din Italia, s-au întâlnit pentru a 5-a oară într-un meci direct. Rezultatul a continuat să ridice suspiciuni în legătură cu cele două.

Jessica și Tatiana Pieri sunt originare din Lucca, Italia, și sunt fiicele antrenorului de tenis Ivano Pieri. Ambele au urmat calea pe care au fost inițiate de tatăl lor și au devenit jucătoare profesioniste de tenis.

Rezultatele, însă, nu au fost pe măsura așteptărilor. Jessica nu a ajuns niciodată în Top 200, în timp ce Tatiana nu a pătruns niciodată în Top 300. Dacă mezina are un singur titlu ITF W15, obținut în 2021, la L’Aquila, în schimb sora ei mai mare are 6 turnee câștigate și alte 7 finale pierdute.

În 4 septembrie 2016, Jessica reușea să se impună în România, la Mamaia, după o finală în care a învins-o cu 6-3, 6-4 pe compatrioata Jasmine Paolini. Dubla finalistă de Grand Slam a avut o ascensiune meteorică, în timp ce surorile Pieri au rămas fără rezultate notabile.

Toate cele 5 dueluri între surorile Pieri s-au încheiat cu un abandon

Cu toate acestea, Jessica și Tatiana au reușit să atragă atenția, grație celor 5 dueluri directe disputate din 2019 până în prezent. Scorul este 3-2 pentru tenismena în vârstă de 26 de ani, dar bizar e că niciun meci nu a fost dus până la capăt, ci toate s-au încheiat cu abandon.

Jessica și Tatiana s-au întâlnit prima oară în 2019, la Bagnatica ITF. Tatiana conducea cu 6-1, 6-7 (7), 3-0, când sora ei a decis să se retragă. 3 ani mai târziu, în 2022, la Perugia, scorul era 4-1 pentru Jessica și a urmat un abandon al Tatianei.

În 2023, la Cordenons 2 ITF, a fost rândul Tatianei să beneficieze de retragerea surorii ei, după un prim set câștigat cu 6-0. Modelul s-a stricat la începutul acestui an, când mezina a câștigat al doilea meci consecutiv, tot după un set inaugural adjudecat cu 6-0.

Ultima întâlnire dintre cele două surori a avut loc miercuri, 2 aprilie, la Santa Margherita Di Pula ITF. Meciul părea a fi echilibrat, scorul era 4-3 pentru Jessica, dar Tatiana a decis să abandoneze.

Cazul straniu al surorilor Pieri: un sistem ilegal de a face bani sau o coincidență interesantă?
Duelurile directe ale surorilor Pieri/Foto: captură Tennis Explorer

Jessica Pieri, calificată în finala turneului Santa Margherita Di Pula ITF

Confruntările bizare ale surorilor Pieri au stârnit mai multe discuții pe diferite forumuri sau rețele de socializare, iar urmăritorii tenisului s-au întrebat dacă e ceva necurat la mijloc. O primă ipoteză ar fi că cele două manipulează rezultatele și fac bani din pariuri.

O altă ipoteză e că acestea, pur și simplu, decid cine să câștige și apoi cealaltă jucătoare abandonează. Poate că tenismenele aleg în funcție de forma de moment sau de felul în care se simt în ziua respectivă.

La Santa Margherita Di Pula ITF, decizia pare să fi fost inspirată pentru că Jessica Pieri a obținut încă 3 victorii și s-a calificat în finala turneului. Italianca va lupta pentru trofeu contra austriecei Julia Grabher (28 de ani, 336 WTA), pe care a mai întâlnit-o în 2017, tot în finala unui turneu din orașul Pula din Sardinia.

Câștig de cauză a avut atunci Pieri, care s-a impus cu 6-4, 6-1, obținând cel de-al 6-lea trofeu ITF al carierei.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Dispărut de aproape jumătate de secol » Nimeni nu l-a mai găsit pe eroul unicului succes românesc pe Camp Nou: „A marcat cu Barcelona și apoi a plecat. Era cleptoman”

Îl mai știți? Jucătorul pe care Hagi îl vedea „urmașul meu” împlinește 50 de ani! Stelist de mic, a luat Cupa cu Dinamo: „Să vă spun cum am pierdut 2-3 apartamente!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close