SPORTURI  »  TENIS  »  ȚIRIAC OPEN

Sebastian Baez, favoritul principal, calificare lină în finala de la Țiriac Open: „A fost prima dată când am văzut soarele de când am venit la București”

Sebastian Baez în acțiune în semifinale la Țiriac Open Foto: Țiriac Open/Raed Krishan
Sebastian Baez în acțiune în semifinale la Țiriac Open Foto: Țiriac Open/Raed Krishan

Articol de , - Publicat sambata, 05 aprilie 2025 16:31 / Actualizat sambata, 05 aprilie 2025 16:48

Argentinianul Sebastian Baez (24 de ani, locul 36 mondial) a avansat în ultimul act al turneul de categorie ATP 250 de la București, după 6-2, 6-2 în fața învingătorului din 2024, ungurul Marton Fucsovics (33 de ani, numărul 90 ATP).

Soarele a acaparat ziua de sâmbătă, cea a semifinalelor de la Țiriac Open, tribunele Terenului Central s-au umplut de șepcuțele roșii ale unui sponsor, iar capul de serie principal, Sebastian Baez, a avut cel mai dominant meci al săptămânii.

Exact acum, în fazele înaintate, înfruntându-l pe campionul en-titre, Marton Fucsovics, sud-americanul și-a arătat strălucirea pe zgură.

Horia Tecău, mai dur ca niciodată înaintea BJK Cup: „Mie nu-mi place această abordare, vii la echipa națională doar când contextul este favorabil pentru tine”
BILLIE JEAN KING CUP
Horia Tecău, mai dur ca niciodată înaintea BJK Cup: „Mie nu-mi place această abordare, vii la echipa națională doar când contextul este favorabil pentru tine”

Schimburile frumoase de mingi, multe dintre ele prelungite, i-au mulțumit pe spectatorii divizați între cei doi protagoniști. Sebastian a făcut primul break-ul, pentru 2-1, apoi a rezistat replicii lui Marton, mărindu-și avantajul și revenind de la 15-40.

Sebastian Baez, victorie clară pe tabelă

În timp ce se apropia linia de sosire a setului, Baez a accelerat, trecând-o la 6-2, din nou făcând față unor mingi de break. Fucsovic a avut un succes punctual cu unele scurte, apoi însă argentinianul a accesat un nivel superior al regularității.

Actul secund a urmat exact același scenariu, dar într-un timp mai scurt, 39 de minute față de 45. În partea de teren a jucătorului ungur au înflorit greșelile neforțate, iar pe final a părut că are unele dificultăți de deplasare. În partida cu Mariano Navone, din turul 2, Marton a experimentat crampe, pe care le-a descris apoi drept „ceva extrem”.

Până la urmă, tot mai impunător în execuții și sigur pe el, Sebastian Baez s-a impus cu un dublu 6-2, în o oră și 23 de minute.

Sebastian Baez, favoritul principal, calificare lină în finala de la Țiriac Open: „A fost prima dată când am văzut soarele de când am venit la București”
Sebastian Baez în acțiune la Țiriac Open Foto: Țiriac Open/Raed Krishan

Argentinianul câștigase și unicul lor duel anterior, tot pe zgură, la Lyon 2023, însă cu un scor mai adunat, 6-4, 7-6 (5).

Pentru Baez, este a 11-a finală a carierei și a 10-a pe zgură. De asemenea, a treia din acest sezon: pe cea de la Rio de Janeiro, turneu ATP 500, a câștigat-o în fața francezului Alexandre Muller, păstrându-și titlul, iar în cea de la Santiago de Chile, ATP 250, a fost învins de sârbul Laslo Djere.

7 titluri ATPare Sebastian Baez în palmares, dintre care șase sunt pe zgură și una pe hard, Winston-Salem 2023

Sebastian Baez: „Sunt surprins că aici, în București, mi se vorbește în spaniolă”

A fost prima dată când am văzut soarele de când am ajuns aici, la București, dar a fost o zi frumoasă, pe lângă vreme, prin felul în care m-am simțit pe teren și cum a decurs meciul”, a declarat Baez în startul conferinței de presă.

„Cred că a fost un meci foarte strâns din punct de vedere al modului în care au decurs game-urile. Și destul de departe de ceea ce arată rezultatul, a fost un fel de minciună pentru că amândoi am jucat bine și tot timpul am simțit că am fost constant aproape unul de celălalt, să facem break sau să câștigăm game-ul, așa că sunt fericit că am câștigat și că sunt într-o altă finală”, a continuat favoritul principal.

„Nu, nu chiar”, a răspuns el la întrebarea dacă este genul de persoană care este atentă la statistici. „Știam că este, evident, a treia finală a anului, după Rio și Chile, dar acum mai trebuie să fac o parte din recuperare, să mă odihnesc, să fiu cât mai calm posibil pentru a vedea cum se poate întâmpla mâine, așa că mai este un drum lung de parcurs”.

„La început am fost un pic mai stresat decât zilele acestea, în principal din cauza modului în care ar fi putut să se desfășoare meciul și a faptului că a fost un pic mai rapid și jocul adversarului meu a fost un pic mai agresiv, dar am reușit să trec peste asta cât de bine am putut, antrenorul meu m-a ajutat foarte mult și din exterior, din punct de vedere tactic și așa mai departe, iar în interiorul terenului a încercat să mă calmeze în momentele în care mă simțeam un pic mai nervos, așa că asta a făcut posibil să trec peste asta”, a descris el partida și senzațiile încercate.

De asemenea, sunt surprins că aici, în București, mi se vorbește în spaniolă, deci și acesta este un lucru bun”, a adăugat zâmbind.

Sebastian Baez și beneficiile mindfulness-ului: „Să înțeleg respirația”

„Nu doar într-o săptămână, ci și turneu după turneu”, așa îl ajută pe Sebastian cei patru ani în care a făcut mindfulness. „Cred că asta m-a ajutat mai mult decât orice, să înțeleg că respirația și importanța corpului, de a fi calm și așa mai departe, pentru a face față celor mai complexe și tensionate situații”, a adăugat Sebastian.

„Este ceva la care nu acordasem prea multă atenție, dar mi-am dat seama că a fost o parte foarte importantă pentru a putea avea corpul în tensiunea corectă, nu prea multă tensiune sau prea scăzută și, de asemenea, problema respirației pentru a controla corpul și sentimentele interioare pentru a fi cât mai echilibrate posibil”, a explicat el.

Vorbind despre pregătire, diferă aceasta atunci când este vorba despre o finală? „Nu, cel puțin eu mă pregătesc la fel cum o fac pentru un prim tur, oricare ar fi adversarul, oricare ar fi turneul, îl abordez în același mod. Evident, are un gust diferit să joc finala, pentru că înseamnă că am făcut lucrurile bine în timpul săptămânii și, evident, îmi dă din ce în ce mai multă încredere”, a încheiat Baez, care îl va înfrunta în premieră în meciul pentru titlul de la București pe Flavio Cobolli (22 de ani, locul 45 ATP), învingător cu 6-3, 6-0 în fața lui Damir Dzhunhur (32 de ani, locul 65 mondial).

Citește și:
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Tenis
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Superliga
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Povestea fabuloasă a căpitanului care a dus Germania în finala Mondialului de handbal » Demonstrează că nimic nu e imposibil: 37 de ani, job în poliție și start diferit de carieră
Handbal
Povestea fabuloasă a căpitanului care a dus Germania în finala Mondialului de handbal » Demonstrează că nimic nu e imposibil: 37 de ani, job în poliție și start diferit de carieră
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Superliga
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează