FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT

EXCLUSIV Marius Măldărășanu e 90 la sută plecat de la Sibiu!

Marius Măldărășanu // foto: Imago Images
Marius Măldărășanu // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 07 aprilie 2025 12:24 / Actualizat luni, 07 aprilie 2025 12:38

Antrenorul Marius Măldărășanu (49 de ani) este mult mai aproape de o despărțire de Hermannstadt decât de a rămâne și sezonul viitor. Conducătorii clubului au nemulțumirile lor.

În ultima vreme au fost discuții la Sibiu cu Marius Măldărășanu pentru prelungirea contractului scadent în vară. I s-a propus o prelungire pe doi ani și, potrivit unor surse ale Gazetei Sporturilor, un salariu de 12.000 de euro net lunar. O sumă cu 2.000 de euro pe lună mai mare decât primește potrivit actualului acord (10.000 de euro lunar).

Daniel Pancu vrea să vadă altceva la jucătorul lui Dinamo: „Eu l-aș folosi altfel”
DINAMO
Daniel Pancu vrea să vadă altceva la jucătorul lui Dinamo: „Eu l-aș folosi altfel”

Însă Marius Măldărășanu vrea mult mai mult. Iar potrivit acelorași surse, deși s-a decis ca discuția să fie reluată în vară, în proporție de 90 la sută lucrurile sunt clare. Clubul nu va mai continua cu el. Antrenorul ploieștean a afirmat și el de mai multe ori, în spațiul public, că 4 ani la un club (e din 2021 la Sibiu) ar fi cam mult. A adus în discuție inclusiv o pauză, după stresul acumulat în ultimul timp.

Marius Măldărășanu: „Ne batem la retrogradare. E anul pe care vreau să-l uit”

De altfel, și după 0-2 cu Gloria Buzău, el a comentat: „Este anul pe care vreau să-l termin cât mai repede și să-l uit”. Evoluția sinusoidală a echipei de-a lungul sezonului regular, ce pare să se fi reactivat în play-out, 2-0 cu Sepsi la Sfântu Gheorghe, apoi 0-2 cu buzoienii, aflați pe loc de B, a uzat relația cu conducerea, în ciuda eforturilor președintelui Daniel Niculae.

Patronii nu au intervenit niciodată la echipă, peste capul lui „Măldă”, iar în octombrie, când s-a pus acut problema ruperii contractului, s-a ajuns în cele din urmă la un compromis. Dar au nemulțumirile lor. Este vorba, pe de-o parte, de mesajul pe care-l transmite echipei. Reacția lui după 0-2 cu Gloria? Deși Hermannstadt e liderul play-out-ului, ex-giuleșteanul a declarat că ”ne batem la retrogradare. Eu încerc să îi țin (n.r. - pe jucători) cu picioarele pe pământ”.

Patronii sunt îngrijorați de faptul că Marius Măldărășanu îl utilizează puțin pe Ianis Stoica

În vestiar sunt de asemenea nemulțumiri la adresa lui Măldărășanu, din partea unor jucători folosiți puțin sau deloc în ultimul timp. Conducătorii sunt îngrijorați în special de situația lui Ianis Stoica. Sibiul este un club care trăiește în mare măsură din vânzări, Stoica jr e pe lista mai multor cluburi din străinătate, însă din partea antrenorului primește puține minute.

În play-out, Stoica junior n-a bifat nici măcar un meci întreg din cele trei disputate. La 1-1 cu Unirea Slobozia, Măldărășanu a apelat la el abia în minutul 59. Contra lui Sepsi, chiar mai târziu (min. 66). Iar duminică, împotriva Gloriei, l-a introdus la pauză.

Clasamentul la zi în play-out

Citește și:
Scene rar văzute în timpul unui meci, la Dinamo - Metaloglobus » „Acum ai grijă ce faci cu el”
Superliga
Scene rar văzute în timpul unui meci, la Dinamo - Metaloglobus » „Acum ai grijă ce faci cu el”
Norvegia este campioană mondială pentru a cincea oară! Germania a provocat emoții mari
Handbal
Norvegia este campioană mondială pentru a cincea oară! Germania a provocat emoții mari
Fază de PlayStation în Dinamo - Metaloglobus! Nu va uita vreodată cum a înscris primul lui gol pentru „câini”
Superliga
Fază de PlayStation în Dinamo - Metaloglobus! Nu va uita vreodată cum a înscris primul lui gol pentru „câini”
Gazdele reduc din diferență în Genoa - Inter » Nicolae Stanciu, doar rezervă în duelul cu Chivu
Campionate
Gazdele reduc din diferență în Genoa - Inter » Nicolae Stanciu, doar rezervă în duelul cu Chivu
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (6)
Haha1989
Haha1989  •  09 Aprilie 2025, 14:44

Dacă mai dace vreo doua prietenii,sunt curios ce va face cu Farul

lenroc
lenroc  •  09 Aprilie 2025, 09:49

Ianis și conducerea clubului visează la transferuri. Problema e că jocul lui nu îmbie pe nimeni să sară cu banii. Fără Măldă Hermannstadt retrogradează în primul sezon, după retrogradare vine și desființarea.

adrianii111
adrianii111  •  07 Aprilie 2025, 15:13

Maldarasanu e 90% plecat de la Sibiu,și,desigur,și 99% noul antrenor al Rapidului!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează