Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 09 aprilie 2025 18:40 / Actualizat miercuri, 09 aprilie 2025 19:16
Din vară, Antonio Luna (34 de ani), fundaș stânga, nu va mai fi fotbalistul lui Dinamo, potrivit informațiilor GSP.
Înțelegerea sa actuală expiră la sfârșitul sezonului și nu va mai fi prelungită. Luna a fost legitimat de Dinamo în luna octombrie, fiind adus ca soluție de „avarie” la postul de fundaș stânga, după plecarea lui Costin Amzăr în Emiratele Arabe Unite.
Antonio Luna e rezerva lui Raul Opruț (27 de ani), fundaș stânga ce va fi cumpărat de Dinamo de la Kortrijk la finalul sezonului.
Antonio Luna nu va fi păstrat de Dinamo
Luna nu a dezamăgit în tricoul lui Dinamo în viziunea șefilor, însă aceștia vor să renunțe la serviciile sale din cauza vârstei. Spaniolul cu CV impresionant nu este văzut drept un jucător de bază în sezonul viitor, unul în care Dinamo va mai aduce un fundaș stânga.
Cum Opruț va fi transferat definitiv, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Costin Amzăr. Fundașul stânga a fost împrumutat la Al Nasr până la finalul sezonului, iar clubul din Emirate va decide dacă îl va transfera definitiv sau nu.

Antonio Luna a jucat 11 meciuri în acest sezon pentru Dinamo, în toate competițiile, fără să aibă contribuții ofensive. A fost folosit, la nevoie, în ultimele două etape din play-off, cu FCSB și Rapid, din cauza numeroaselor probleme medicale cu care s-a confruntat formația de pe locul 6 din Superliga.
Luna și-ar fi dorit să continue la Dinamo
Fundașul spaniol a precizat că se simte foarte bine în România și i-ar plăcea să continue în tricoul alb-roșu.
Acesta are și o clauză specială inserată în contract: în cazul în care va juca un anumit număr de meciuri, înțelegerea se va prelungi automat, însă chiar și în acest context, Dinamo nu mai vrea să continue cu el.
„Am un contract pe un an cu posibilitatea de a prelungi pentru încă unul automat dacă se îndeplinesc nişte clauze. Sincer, nu ştiu ce se va întâmpla, dar pot să să spun ce mi-ar plăcea mie.
Mă simt bine aici, sunt fericit, clubul poate creşte mult pentru că se fac lucrurile corect, este un club profesionist şi serios. Mi-ar plăcea să continui aici, dar, din nefericire, nu depinde de mine.
Dacă ar fi doar decizia mea, aş vrea să continui aici, dar vom vedea la finalul sezonului ce se va întâmpla”, a explicat Luna, pentru orangesport.ro.
Antonio Luna a jucat 125 de partide în La Liga
Apărătorul a evoluat cel mai mult în prima ligă din Spania, în care a adunat 125 de meciuri, două goluri și 13 pase decisive. De-a lungul carierei, a îmbrăcat tricoul celor de la Eibar, Levante, Sevilla, Rayo Vallecano, Girona, Aston Villa, Almeria, Cartagena, Mallorca, Spezia și Hellas Verona.
Pentru Sevilla, cel mai sonor club din cariera lui, a jucat 29 de partide, în care a bifat două goluri și o pasă decisivă.
A aparținut de clubul andaluz din 2009 până în 2013, când a fost vândut la Aston Villa în schimbul a două milioane de euro, singurul transfer contra cost din cariera lui.
Luna are în palmares un singur trofeu, Cupa Spaniei, câștigată cu Sevilla în 2010.
150.000 de euroe cota lui Antonio Luna, potrivit Transfermarkt
2,5 milioane de eurovalora Antonio Luna în 2012, apogeul carierei lui