FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT

Moda FCSB se extinde! » Patronul de la Hermannstadt a intrat la TV și i-a cerut lui Măldărășanu: „Dacă nu joacă el, există o problemă”

Ianis Stoica este aproape să părăsească Hermannstadt din vară. FOTO: Cristi Preda (GSP)
Ianis Stoica este aproape să părăsească Hermannstadt din vară. FOTO: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat vineri, 11 aprilie 2025 12:32 / Actualizat vineri, 11 aprilie 2025 13:19

Ianis Stoica (22 ani) are șanse mari să părăsească Hermannstadt în vară. Finanțatorul sibienilor, Claudiu Rotar (46 ani), s-a arătat nemulțumit de ultimele decizii ale lui Marius Măldărășanu, de a nu îl include pe fostul jucător de la FCSB în primul „11”.

Ianis Stoica este cel mai bun marcator al celor de la Hermannstadt în acest sezon de Superligă, cu 8 goluri. Recent, atacantul a fost urmărit de către scouterii celor de la FC Basel, însă tehnicianul sibienilor, Marius Măldărășanu, care va pleca în vară, nu l-a titularizat în ultimele trei meciuri de campionat.

Ce șanse sunt să se perfecteze transferul lui Dennis Politic la FCSB » Poziția conducerii lui Dinamo
DINAMO
Ce șanse sunt să se perfecteze transferul lui Dennis Politic la FCSB » Poziția conducerii lui Dinamo

Claudiu Rotar: „Dacă Ianis Stoica nu joacă, există o problemă”

„Dacă Ianis nu joacă, există o problemă. Noi l-am luat ca să îl vindem mai departe. Eu zic că din play-out este cel mai bun jucător U21. Există oferte pentru el din străinătate, dar dacă nu joacă...

A avut posibilitatea să plece și în iarnă, dar m-am gândit că se va supăra Măldărășanu. Dacă îl vindeam, spunea că nu avem un U21 bun. Am ținut această formulă pentru a ne îndeplini obiectivele pe care ni le-am propus, adică locul 7 și câștigarea Cupei”, a declarat Claudiu Rotar, potrivit DigiSport.

Hermannstadt poate pierde o sumă importantă dacă Ianis Stoica nu prinde transferul

FC Basel, liderul campionatului din Elveția, și-a trimis reprezentanții de trei ori pentru a-l urmări live pe Ianis Stoica, în perspectiva unui transfer. Marius Măldărășanu a amplificat și mai mult tensiunile la echipă, prin decizia de a îl ține rezervă în ultimele trei meciuri de Superligă pe atacantul care a înscris 8 goluri în acest sezon.

Hermannstadt a comunicat faptul că nu îl va vinde pe Ianis Stoica sub 1,5 milioane de euro, însă FC Basel a transmis că este tentată să intre la negocieri și să ajungă la o înțelegere cu sibienii.

În play-out, Ianis a jucat 31 de minute cu Unirea Slobozia (1-1), 24 de minute cu Sepsi (2-0) și 45 de minute cu Buzău (2-0). N-a dat niciun gol.

Rămâne de văzut dacă FC Basel va mai face vreun demers pentru atacantul celor de la Hermannstadt.

Citește și:
Scene rar văzute în timpul unui meci, la Dinamo - Metaloglobus » „Acum ai grijă ce faci cu el”
Superliga
Scene rar văzute în timpul unui meci, la Dinamo - Metaloglobus » „Acum ai grijă ce faci cu el”
Norvegia este campioană mondială pentru a cincea oară! Germania a provocat emoții mari
Handbal
Norvegia este campioană mondială pentru a cincea oară! Germania a provocat emoții mari
Fază de PlayStation în Dinamo - Metaloglobus! Nu va uita vreodată cum a înscris primul lui gol pentru „câini”
Superliga
Fază de PlayStation în Dinamo - Metaloglobus! Nu va uita vreodată cum a înscris primul lui gol pentru „câini”
Al doilea gol în Genoa - Inter » Nicolae Stanciu, doar rezervă în duelul cu Chivu
Campionate
Al doilea gol în Genoa - Inter » Nicolae Stanciu, doar rezervă în duelul cu Chivu
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează