INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

„Mutarea care poate decide soarta Parmei” » Schimbarea făcută de Cristi Chivu, remarcată de italieni

Chivu, 2-2 cu Inter ce rezultat! / Foto: Imago
Chivu, 2-2 cu Inter ce rezultat! / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 12 aprilie 2025 14:10 / Actualizat sambata, 12 aprilie 2025 14:24

Cristi Chivu a surprins plăcut prin atitudinea curajoasă și ofensivă etalată în jocul cu Inter, în care Parma a revenit de la 0-2, egalând. Presa italiană se întreabă dacă trecerea la sistemul cu trei apărători va fi arma, folosită în continuare de antrenorul român, în lupta pentru evitarea retrogradării.

Conștient de forța campioanei Italiei, care are cel mai bun atac din Serie A, Chivu a surprins prin ideea de a schimba sistemul cu care Parma și tifosii galloblu s-au obișnuit din „era Pecchia”, tehnicianul de 44 de ani adăugând un stoper față de partidele anterioare și trecând la o defensivă în cinci.

Real Madrid va scăpa de 3 jucători în vară » Posturile deficitare pentru care se caută întăriri
REAL MADRID
Real Madrid va scăpa de 3 jucători în vară » Posturile deficitare pentru care se caută întăriri

Fostul câștigător al Triplei cu Interul lui Mourinho în 2009-'10 și campion ca antrenor cu Inter Primavera a abandonat modulul cu patru fundași utilizat în primele sale cinci partide în Serie A și, în premieră la Parma, a început cu 3-5-2 contra nerazzurrilor.

Mutările de la pauză ale lui Cristi Chivu și rezervele introduse au adus remiza în Parma - Inter

Chiar dacă a recunoscut, după meci, că a greșit când a decis să îl convingă pe Pontus Almqvist, extremă, să joace apărător pe banda dreaptă, pentru ca apoi să-i ceară scuze suedezului, Chivu a păstrat formula cu trei stoperi după pauză și astfel a reușit să-l surrprindă pe Simone Inzaghi, cu un sistem în oglindă.

L-a scos a 0-2 la pauză pe Almqvist, vinovat la ambele goluri ale lui Inter, și l-a înlocuit cu tânărul Giovanni Leoni, pe care l-a pus fundaș central, mutând totodată pe căpitanul Enrico Delprato pe postul său obișnuit de lateral dreapta.

Până la sfârșitul întâlnirii de sâmbătă pe Ennio Tardini, Parma a mizat pe Leoni lângă Alessandro Vogliacco și Lautaro Valenti, înpingându-i frecvent la construcție în benzi pe Delprato și pe Emanuele Valeri.

„Mutarea care poate decide soarta Parmei” » Schimbarea făcută de Cristi Chivu, remarcată de italieni
Cristi Chivu, la 2-2 cu Inter / Foto: Imago

Și datorită lor, și grație aportului venit de la rezervele Adrian Bernabe, Jacob Ondrejka (ambii marcatori) și Mateo Pellegrino, care a ratat de puțin devierea din apropierea porții pentru golul victoriei în prelungiri, s-a răsturnat clar dinamica meciului.

„Meciul cu Inter, punctul de cotitură al finalului de sezon?”

Încântați de decizia lui Chivu și elogioși la adresa modului în care a gândit strategic partida, ziariștii italieni își pun întrebarea dacă păstrarea sistemului cu trei stoperi ar putea fi arma decisivă a Parmei în tentativa de a juca al doilea sezon consecutiv în „massima divisione”.

„Meciul de sâmbăta trecută cu Inter a introdus o noutate în defensivă, care ar putea reprezenta un punct de cotitură din punct de vedere tactic. Mister Chivu, de fapt, a propus din start o formație cu trei stoperi.

O alegere neobișnuită pentru suporterii gialloblù, care până acum o văzuseră doar în scurte părți ale meciurilor. Acest lucru a deschis dezbaterea despre care poate fi cel mai eficient modul de a face față ultimelor meciuri din campionat”, scrie agenția Parmalive.

„Includerea celui de-al treilea apărător în ax, pe care mulți o vedeau ca pe un remediu pentru reducerea numărului de goluri primite, a întărit de fapt compartimentul și a adus beneficii întregii faze defensive.

„Cu puține variante în benzi, apărarea în 3 poate fi soluția”

În ciuda accidentărilor de lungă durată ale lui Circati și Osorio, «cruciații» au suficienți fundași centrali pentru a adopta această așezare tactică. În schimb, Parma ar rămâne deficitară pe postul de lateral dreapta. Dacă pe stânga, cu Valeri și Lovik, echipa e OK, în partea opusă, pare descoperită.

În afara căpitanului Delprato, e complicat de identificat alt titular, după experimentul eșuat cu Almqvist. Lipsa unor alternative valide pentru rolurile de fundaș lateral conduce la ideea că apărarea în trei ar putea fi o soluție.

Însă poate nu mereu, în funcție de adversar și probabil pe parcursul jocului, dacă situația o va cere”, mai notează sursa citată.

Citește și:
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Tenis
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Fabrizio Romano, vestea momentului în fotbal » Cu cine s-a înțeles Zinedine Zidane: „Acord verbal, pot confirma!”
Campionate
Fabrizio Romano, vestea momentului în fotbal » Cu cine s-a înțeles Zinedine Zidane: „Acord verbal, pot confirma!”
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Superliga
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Superliga
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează