FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - RAPID

Fază controversată în CFR Cluj - Rapid » Arbitrul l-a eliminat pentru simulare în minutul 70, dar a schimbat decizia după VAR! Verdictul specialistului

Articol de - Publicat luni, 14 aprilie 2025 22:46 / Actualizat luni, 14 aprilie 2025 22:49

Repriza secundă a epilogului etapei 4 din play-off, între CFR Cluj și Rapid, a avut parte de un moment incredibil. Mijlocașul giuleștenilor Mattias Kait a primit al doilea „galben” pentru o posibilă simulare în careu, însă faza a fost analizată ulterior de către Ovidiu Hațegan în camera VAR.

În urma reluărilor s-a văzut că estonianul nu a simulat de fapt, însă nu s-a dat nici penalty pentru Rapid, după ce Ovidiu Hațegan a descoperit un ofsaid la Alexandru Dobre în construcția fazei.

FOTO. Fază halucinantă în CFR Cluj - Rapid

Fază halucinantă în CFR Cluj - Rapid / Sursă foto: Captură Prima Sport 1
Fază halucinantă în CFR Cluj - Rapid / Sursă foto: Captură Prima Sport 1
Fază halucinantă în CFR Cluj - Rapid / Sursă foto: Captură Prima Sport 1
Fază halucinantă în CFR Cluj - Rapid / Sursă foto: Captură Prima Sport 1
Fază halucinantă în CFR Cluj - Rapid / Sursă foto: Captură Prima Sport 1
+34 FOTO

„Centralul” Florin Andrei i-a arătat al doilea „galben” lui Mattias Kait pentru o simulare în careul advers, în urma unei intervenții a lui Damjan Djokovic.

Înainte de a scoate și cartonașul roșu din buzunar, Florin Andrei a fost atenționat de către arbitrul VAR, Ovidiu Hațegan, că faza urmează să fie analizată.

În urma reluărilor s-a observat că Mattias Kait nu a simulat de fapt, iar după aproximativ 5 minute de analiză în camera VAR, „centralul” a fost chemat la monitor pentru a se convinge.

Deși, giuleștenii se așteptau să primească lovitură de pedeapsă în urma intervenției lui Djokovic asupra lui Kait, arbitrii din camera VAR au descoperit un ofsaid la Alexandru Dobre în construcția fazei.

Astfel, Florin Andrei a anulat al doilea cartonaș galben văzut de Kait, iar jocul s-a reluat cu mingea în posesia gazdelor.

Marius Avram a explicat faza: „Decizia a fost acceptată de toată lumea”

„Avem această fază în care arbitrul a acordat al doilea cartonaș galben pentru simulare și lovitură liberă indirectă. Chiar mă întrebam de ce durează atât de mult (n.r. verificarea în camera VAR). Ovidiu Hațegan l-a chemat pe Florin Andrei în primul rând pentru a-i arăta liniile și pentru a-i spune că înainte de fază a fost ofsaid.

După i-a arătat și faza de penalty, deoarece cei din camera VAR au considerat că decizia este de a acorda penalty. În final, decizia a fost acceptată de toată lumea, e greu să o contești în vreun fel.

Florin Andrei anulează galbenul și semnalizează ofsaid, arătând locul de unde trebuie repusă mingea în joc. Dacă nu era un penalty acordat sau un gol, VAR-ul nu ar fi intervenit absolut deloc.

Dacă ar fi fost o simulare evidentă, nu ar fi fost penalty, atunci ar fi rămas decizia de a acorda cartonaș roșu, iar cei din camera VAR nu mai avea posibilitatea să analizeze din cauza protocolului.

Nu era fază de cartonaș roșu direct, gol sau penalty. Presupunând că ar fi dat penalty, nu l-ar mai fi chemat la VAR, i-ar fi spus că e ofsaid. În caz că era simulare rămâne decizia de a-i da al doilea galben și roșu deoarece al doilea galben nu face parte din fazele la care pot interveni cei din camera VAR”, a declarat Marius Avram la emisiunea „Digi Sport Special”.

Clasamentul din play-off:

Citește și:
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Superliga
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Superliga
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Moș Crăciun și Dan Șucu, eclipsați în Giulești! Cine a atras toate privirile la Rapid - Oțelul
Superliga
Moș Crăciun și Dan Șucu, eclipsați în Giulești! Cine a atras toate privirile la Rapid - Oțelul
Gafă sau eurogol la Rapid - Oțelul? Toată lumea și-a pus mâinile în cap la execuția lui Paul Iacob
Superliga
Gafă sau eurogol la Rapid - Oțelul? Toată lumea și-a pus mâinile în cap la execuția lui Paul Iacob
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (12)
securinamo89
securinamo89  •  15 Aprilie 2025, 14:43

Penalty clar, viciere de rezultat.

alessyo49
alessyo49  •  15 Aprilie 2025, 12:05

Faptul ca a corectat decizia e un lucru bun, dar totusi in prima faza sa dai al doilea galben pentru simulare la un fault clar ca lumina zilei petrecut la cativa metrii de tine, este miselesc!

Shynee
Shynee  •  15 Aprilie 2025, 00:38

Pai daca e offside, de ce mai chemi arbitrul de centru la var?? E offside, nu se mai pune simularea, ca jocul era oprit pt offside. Il chemi pt 11m, ca nu centralul trage liniile. Desi dupa faza asta, se pare ca le cam trage..

Vezi toate comentariile (12)
Comentează