INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECES

Susține că a fost martor la moartea lui Aaron Boupendza: „M-a lovit cu violență și s-a aruncat! Nu mai era el!”

Aaron Boupendza avea 28 de ani. Foto: Imago Images
Aaron Boupendza avea 28 de ani. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 17 aprilie 2025 21:23 / Actualizat joi, 17 aprilie 2025 22:14

Abdoul, prieten și coleg de apartament cu Aaron Boupendza, susține că a fost de față în momentul în care atacantul gabonez trecut pe la Rapid s-a aruncat de la balcon și dezvăluie detalii zguduitoare despre ultimele ore din viața fotbalistului. Boupendza a fost transportat de urgență la spital, dar medicii nu i-au putut salva viața.

Șocanta veste a morții lui Aaron Boupendza la doar 28 de ani capătă noi dimensiuni odată cu dezvăluirile făcute de Abdoul, cel care îi era apropiat și coleg de apartament fotbalistului gabonez.

Soția fotbalistului de la Rapid trage un semnal de alarmă, după decesul lui Boupendza: „Asta trebuie să se schimbe!”
DECES
Soția fotbalistului de la Rapid trage un semnal de alarmă, după decesul lui Boupendza: „Asta trebuie să se schimbe!”

Într-o serie de înregistrări vocale care circulă în țara natală a fotbalistului, redate de publicația Depeches 241, apropiatul lui Boupendza vorbește despre cum fotbalistul devenise dependent de gazul ilariant („funny gas”, protoxid de azot), un drog utilizat frecvent de tineri și chiar de numeroși fotbaliști.

În Marea Britanie, posesia de gaz ilariant a fost declarată ilegală și poate fi pedepsită cu închisoare de până la doi ani!

Aaron Boupendza devenise dependent de gaz ilariant, susține colegul lui de apartament

„Sunt în China din martie. «Micuțul» își petrecea timpul folosind baloane, diferite substanțe și gaz ilariant. De fiecare dată când îl folosea îi spuneam: «Joci fotbal, nu mai lua chestiile astea, ți-ar putea afecta cariera!». Dar «Micuțul» devenise dependent.

Am decis să opresc asta și i-am spus că nu mai putem locui în aceeași casă, dacă tot refuză să-mi asculte sfatul deși sunt ca fratele lui mai mare. Chiar dacă ai bani, ascultă ce-ți spun!

Dar el mi-a spus: «N-ai venit aici să-mi ții teorie. Am suficienți bani, așa că dacă voi avea o problemă mă voi ocupa eu însumi de ea»”, povestește Abdoul.

„A făcut pe el! «Aaron, uite în ce hal ai ajuns»”

Situația se agravase în ultimele zile.

„M-am trezit în toiul nopții și am văzut că nu era în dormitor sau în sufragerie. S-a încuiat în bucătărie deoarece știa că dacă l-aș fi văzut luând chestiile alea, i le-aș fi aruncat!

Am reușit să sparg ușa și l-am găsit. I-am spus: «Aaron, uite în ce hal ai ajuns». Chiar făcuse treabă mare pe el! L-am dus la duș, l-am curățat, apoi a mers la somn”, spune colegul de apartament al lui Boupendza.

A fost de față la moartea lui Aaron Boupendza: „M-a lovit cu violență și s-a aruncat!”

În dimineața morții, Boupendza pare să-și fi pierdut complet cumpătul. Abdoul susține că totul a culminat cu fotbalistul gabonez aruncându-se de la balcon, în ciuda opoziției lui:

„L-am văzut agitat, mergând de colo-colo. Îmi spunea: «Abdoul, vreau apă. Abdoul, fă-mi un ou. Abdoul, unde ți-e parfumul?». Am realizat că nu mai era el! La un moment dat s-a ridicat, a intrat în camera mea și s-a încuiat acolo.

Am spart ușa și a fugit. L-am întrebat: «Aaron, ce faci?». S-a uitat la mine și mi-a spus: «Nu mă atinge». Am încercat să-l opresc, dar s-a zbătut și a deschis ușa balconului. A încercat să sară o dată, de două ori, dar l-am tras de acolo. A treia oară m-a lovit violent cu cotul și brusc s-a aruncat”.

Conform sursei citate, versiunea lui Abdoul a fost confirmată de autoritățile chineze pe baza declarațiilor vecinilor de la etajele inferioare și a imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere.

  • Aaron Boupendza a evoluat la Rapid între septembrie 2024 și ianuarie 2025.

Citește și:
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Tenis
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Superliga
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Povestea fabuloasă a căpitanului care a dus Germania în finala Mondialului de handbal » Demonstrează că nimic nu e imposibil: 37 de ani, job în poliție și start diferit de carieră
Handbal
Povestea fabuloasă a căpitanului care a dus Germania în finala Mondialului de handbal » Demonstrează că nimic nu e imposibil: 37 de ani, job în poliție și start diferit de carieră
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Superliga
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (8)
toss
toss  •  18 Aprilie 2025, 10:47

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

DeDaia
DeDaia  •  18 Aprilie 2025, 09:32

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

VanBasten9
VanBasten9  •  18 Aprilie 2025, 09:05
Postat de ArtJedi pe 17 Aprilie 2025, 22:33

Doamne, iarta-l te rog. Un fotbalist extraordinar. Avea un stang fantastic. A iesit golgheterul Turciei cu niste goluri senzationale. Ce s-o fi intamplat acolo numai Dumnezeu stie

Da. Un mister total. Numai Dumnezeu stie ca Micutul tragea funny gas si alte alea pana facea pe el.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează