INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Ultimatum pentru Xabi Alonso! » Primul jucător care-i părăsește pe „farmaciști”

Xabi Alonso
Xabi Alonso

Articol de - Publicat luni, 21 aprilie 2025 15:53 / Actualizat luni, 21 aprilie 2025 16:05

Campioana Bayer Leverkusen n-a scos decât o remiză la Hamburg, cu St. Pauli (1-1), și se află la 8 puncte distanță de liderul Bayern Munchen, când mai sunt 4 etape până la finalul campionatului.

Bayer Leverkusen a spus practic adio titlului, după semieșecul de duminică, de la Hamburg. Șansele de a o mai ajunge pe Bayern din urmă sunt infime, iar antrenorul Xabi Alonso a admis: „Matematic, nu s-a terminat. Dar, practic, s-a sfârșit”.

Obiceiul neștiut al regretatului Papa Francisc » Ce îi cerea unei gărzi elvețiene în fiecare săptămână
Amintiri
Obiceiul neștiut al regretatului Papa Francisc » Ce îi cerea unei gărzi elvețiene în fiecare săptămână

Tabloidul Bild este sigur că Xabi Alonso va pleca în vară la Real Madrid

După fluierul final, foarte dezamăgit, tehnicianul spaniol le-a mulțumit celor 3.000 de fani care au însoțit echipa pentru susținere, iar astăzi, cotidianul Bild scrie că „în patru săptămâni, antrenorul care a făcut dubla sezonul trecut își va lua rămas bun de la Leverkusen , după aproape trei ani.

Alonso este favorit pentru a-i urma lui Carlo Ancelotti ca antrenor la Real Madrid. Real nu i-a contactat încă pe șefii lui Bayer, dar aceasta este probabil doar o chestiune de timp și asta este ceea ce se așteaptă la Leverkusen”.

Șefii vor să știe clar ce are de gând Xabi Alonso

Drept urmare, potrivit aceluiași Bild, „farmaciștii” i-au dat un ultimatum. Vor să știe de pe acum dacă Xabi rămâne și sezonul viitor, ultimul din contractul scadent în 2026, sau pleacă în această vară.

Nevoia de a clarifica problema antrenorului este perfect justificată, întrucât planificarea sezonului viitor trebuie demarată încă de pe acum. Clară este, în schimb, plecarea fundașului central Jonathan Tah.

Jonathan Tah pleacă. Se pregătește Florian Wirtz?

Fundașului în vârstă de 29 de ani îi expiră contractul în vară și a confirmat duminică faptul că nu mai prelungește. Bayern l-a vrut vara trecută, dar n-a fost dispusă să plătească 45 de milioane de euro, cât solicita Leverkusen. În iarnă s-a interesat Barcelona, apoi a renunțat, întrucât n-are bani să-i plătească salariul și prima de instalare.

Și mai este de lămurit situația lui Florian Wirtz. Pleacă acum sau la anul? Președintele de onoare al lui Bayern, Uli Hoeness, a avut deja două runde de negocieri cu tatăl internaționalului german, Manchester City s-ar fi interesat de condițiile în care ar putea fi transferat. Iar Real Madrid ar miza pe Xabi Alonso să-l aducă în LaLiga pe noul giuvaer al fotbalului german.

Clasamentul la zi în Bundesliga

Citește și:
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Superliga
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Povestea fabuloasă a căpitanului care a dus Germania în finala Mondialului de handbal » Demonstrează că nimic nu e imposibil: 37 de ani, job în poliție și start diferit de carieră
Handbal
Povestea fabuloasă a căpitanului care a dus Germania în finala Mondialului de handbal » Demonstrează că nimic nu e imposibil: 37 de ani, job în poliție și start diferit de carieră
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Superliga
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Moș Crăciun și Dan Șucu, eclipsați în Giulești! Cine a atras toate privirile la Rapid - Oțelul
Superliga
Moș Crăciun și Dan Șucu, eclipsați în Giulești! Cine a atras toate privirile la Rapid - Oțelul
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează