SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MADRID

Naomi Osaka a fost eliminată în primul tur al Mutua Madrid Open de finalista de la Transylvania Open

Naomi Osaka, la Mutua Madrid Open/Foto: Imago Images
Naomi Osaka, la Mutua Madrid Open/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 22 aprilie 2025 16:34 / Actualizat marti, 22 aprilie 2025 16:37

Naomi Osaka (27 de ani, 55 WTA), cvadrupla câștigătoare de Grand Slam, a fost învinsă în primul tur al Mutua Madrid Open. Jucătoarea japoneză a pierdut cu 4-6, 6-2, 4-6 în fața Luciei Bronzetti (26 de ani, 59 WTA).

Pregătită de Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep și Serenei Williams, Naomi Osaka nu are parte de startul de sezon pe care și l-a dorit. După finala de la Auckland, tenismena în vârstă de 27 de ani nu a ajuns mai departe de „optimi” în niciunul din celelalte 4 turnee în care a jucat.

Fernando Alonso a dat o lovitură financiară în afara Formulei 1
AFACERE
Fernando Alonso a dat o lovitură financiară în afara Formulei 1

Naomi Osaka, înaintea duelului cu Lucia Bronzetti: „Totul e bine fizic”

La aproape o lună de la ultima partidă disputată, Osaka a revenit pe teren, în primul tur al Mutua Madrid Open. Adversară i-a fost incomoda Lucia Bronzetti, finalistă în acest an la Transylvania Open.

„Totul e bine fizic și sunt entuziasmată pentru că mă simt mai puternică și sunt de părere că sunt capabilă să joc meciuri lungi”, declara înaintea meciului sportiva cu 2 titluri la Australian Open și la US Open, citată de Tennis Majors.

Predicția lui Osaka s-a îndeplinit: duelul cu Bronzetti a durat 2 ore și 22 de minute, însă rezultatul nu a fost cel pe care și-l dorea. Italianca și-a adjudecat setul inaugural cu 6-4 și a devenit favorită la victorie.

Japoneza a răspuns imediat, a câștigat setul secund cu 6-2 și părea pregătită de o luptă pe cinste în actul decisiv. Bronzetti a făcut break în primul game al setului al 3-lea, dar Osaka a egalat la 3.

A urmat un nou break al tenismenei în vârstă de 26 de ani și apoi adversara a ratat trei ocazii de a egala. Scorul a devenit 5-3 și Lucia Bronzetti a închis meciul: 6-4, 2-6, 6-4.

În turul al doilea, jucătoarea originară din Rimini va avea parte de o altă confruntare dificilă. Ea se va duela cu Madison Keys (30 de ani, 5 WTA), campioana de la Australian Open din acest an.

Naomi Osaka a fost eliminată în primul tur al Mutua Madrid Open de finalista de la Transylvania Open
Lucia Bronzetti, a doua finalistă de la Transylvania Open/Foto: Imago Images

3 românce prezente pe tabloul principal al Mutua Madrid Open

În această după-amiază, va intra pe teren prima din cele 3 românce prezente pe tabloul principal la WTA 1000 Madrid. Este vorba de Sorana Cîrstea (35 de ani, 122 WTA) care se va duela cu americanca Hailey Baptiste (23 de ani, 88 WTA).

Celelalte 2 sportive din România care vor juca la turneul din capitala Spaniei sunt Jaqueline Cristian (26 de ani, 65 WTA) și Irina Begu (34 de ani, 75 WTA). Cristian va da de britanica Sonay Kartal (23 de ani, 60 WTA), în timp ce Begu o va întâlni pe ucraineanca Anhelina Kalinina (28 de ani, 74 WTA).

Citește și:
Zeljko Kopic, după Dinamo - Metaloglobus: „Ăsta e planul” + cum i s-a părut Mazilu
Superliga
Zeljko Kopic, după Dinamo - Metaloglobus: „Ăsta e planul” + cum i s-a părut Mazilu
Ce scrie presa din Italia după Genoa - Inter și nota primită de Cristi Chivu: „L-a condamnat”
Campionate
Ce scrie presa din Italia după Genoa - Inter și nota primită de Cristi Chivu: „L-a condamnat”
Lovitură grea încasată de FCSB! Omul-cheie nu va mai juca în 2025: „Are piciorul mai vânăt decât cerul lui Bacovia”
Superliga
Lovitură grea încasată de FCSB! Omul-cheie nu va mai juca în 2025: „Are piciorul mai vânăt decât cerul lui Bacovia”
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Tenis
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (1)
Trandafir
Trandafir  •  22 Aprilie 2025, 23:01

Din cele 5 au mai ramas doua.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează