FOTBAL  »  LIGA 2  »  LITIGIU

Marius Constantin somează clubul să-i dea banii

Marius Constantin așteaptă banii de la Ceahlăul. Foto: Ionuț Iordache (GSP)
Marius Constantin așteaptă banii de la Ceahlăul. Foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat joi, 02 mai 2024 21:31 / Actualizat joi, 02 mai 2024 21:50

Marius Constantin (39 de ani) a constituit surpriza lui Ceahlăul Piatra Neamț în campania de achiziții din iarnă când acesta revenea pe teren, după o pauză de un an, și îmbrăca tricoul nemțenilor în ultimele meciuri ale sezonului regulat.

Ratarea prezenței în play-off pentru Ceahlăul a condus și la întreruperea angajamentului experimentatului fundaș central.

Marius Constantin a bifat doar 230 de minute pe teren în tricoul lui Ceahlăul

Marius Constantin a petrecut pe teren, în tricoul Ceahlăului, 230 de minute. Debutul era unul excelent, în victoria cu formația Concordia Chiajna care era antrenată atunci de Eric Lincar, scor 2-1.

„Exemplar Marius, nici nu se vede că a stat un an în afara gazonului”, spunea, atunci, după meci, Erik Lincar.

„S-au dat bani mulți” » Mircea Lucescu, acuzații de blat la adresa unei campioane din Superliga! Clubul a răspuns imediat: „Să-și retragă afirmațiile!”
SCANDAL
„S-au dat bani mulți” » Mircea Lucescu, acuzații de blat la adresa unei campioane din Superliga! Clubul a răspuns imediat: „Să-și retragă afirmațiile!”

Marius Constantin așteaptă banii de la Ceahlăul

Marius Constantin a plecat de la Ceahlăul fără a primi, la momentul rezilierii înțelegerii, banii cuveniți. Apărătorul s-a adresat Comisiilor abilitate ale FRF.

„Marius Constantin îşi va primi banii din perioada în care a activat la Piatra-Neamţ. Nu are de încasat o sumă foarte mare pentru cele două luni şi jumătate cât a stat la noi, dar îşi va primi banii“, a promis preşedintele Ceahlăului, Cătălin Anton.

Lovitură de proporții pentru Ceahlăul! Finanțatorul se retrage de la club

Pietrenii au probleme legate de abordarea sezonului viitor în condițiile în care finanțatorul Ioan Anton Măzărianu a anunțat că nu mai este dispus să susțină financiar gruparea. Supărarea lui este că autoritățile locale nu se implică suficient.

Ceahlăul, promovată vara trecută în Liga 2, a ratat accederea în play-off și joacă în Grupa A a play-out-ului. După cinci etape și patru meciuri disputate ocupă locul 2, cu 34 de puncte, trei mai puține decât liderul CSM Reșița.

Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț și Consiliul Județean Neamț au alocat împreună suma de 1,4 milioane de lei (circa 300.000 de euro) Ceahlăului, însă Măzărianu pretinde că sunt cluburi de Liga 3 care primesc mai mulți bani de la stat și a dat exemplul lui Gaz Metan Mediaș.

Faptul că echipa nu mai este susținută de nimeni, că nu mai contribuie nimeni, m-a determinat să fac pasul în spate. Zilele acestea m-am decis să nu mai susțin echipa. Da, au alocat sume de bani Primăria și Consiliul Județean. Dar când aloci sume de bani sub ceea ce primesc unele echipe de Liga a 3-a… Asta e și supărarea.

Mai degrabă nu mai dădeau deloc. Măcar știam una și bună. Am adus echipa până în Liga 2, am investit niște bani și îi voi pierde. Decât să mai bag un an de zile încă pe atât, mai bine îi voi pierde doar pe ăștia. Am ținut-o trei ani în Liga 3 și un an în Liga 2. Singur!

Dacă nu veneam eu să o preiau în Liga 3, se ducea în Liga a 4-a. Am preluat-o, nu am vrut să o las, am adus-o până aici, dar dacă nici aici nu vrea să vină nimeni lângă mine, iar autoritățile îmi dau doar praf în ochi, mă retrag!

- Anton Măzărianu, finanțatorul lui Ceahlăul, pentru Liga2.ro

VIDEO. Victor Pițurcă îl distruge pe Gigi Becali: „A fost și este un rău al fotbalului românesc”

Citește și:

Șucu s-a întâlnit cu Șumudică! După o oră și jumătate de discuții, a dat verdictul: „Dacă mă întrebați dacă îl pun antrenor...”

Drum liber spre sold-out și un nou record » Număr uriaș de bilete vândute la FCSB - CFR Cluj, în mai puțin de 24 de ore!

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (1)
DMA87
DMA87  •  03 Mai 2024, 09:32

Retrage-te, nene!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează