Articol de GSP.RO - Publicat marti, 17 noiembrie 2020 23:53 / Actualizat miercuri, 18 noiembrie 2020 09:32
Suntem la Euro U21. La al doilea turneu consecutiv, după experienţa fantastică din vara lui 2019, din Italia şi San Marino. Ne-am calificat la capătul unui meci cu Danemarca în care unii români, care au fost cuprinşi deodată de pudoare, au numit finalul un circ.
Fiindcă ambele echipe erau mulţumite cu remiza 1-1, noi fiindcă ne calificam, ei fiindcă nu pierdeau, cele două formaţii au creat un soi de non-combat, care însă a fost brevetat la case mult mai mari, inclusiv la un Euro de seniori în 2004, când Danemarca şi Suedia au trimis Italia acasă după un astfel de meci strategic. După ce am egalat prin Costache, exact aşa trebuia să jucăm şi felicitări lui Mutu şi elevilor săi pentru că au jucat cinic şi au bifat ce trebuia bifat!
Cam atât însă cu laudele. Da, e motiv să sărbătorim că suntem la încă un turneu final. Dar acesta e tot de tineret şi miza unei astfel de competiţii e supraevaluată doar de ţări precum România, care începe să lege necalificări la seniori şi vede salvarea şi satisfacţia în prezenţe la tineret. O competiţie de care nici măcar UEFA nu pare să fie foarte preocupată.
Fiindcă dacă ar fi, foarte probabil că meciurile din ultima etapă, măcar ale echipelor care se aflau în luptă directă pentru ierarhia locurilor 2, s-ar fi disputat la aceeaşi oră. Şi dacă România - Danemarca se juca în acelaşi timp cu Bosnia - Belgia, cu siguranţă că în ultimele 15-20 de minute, românii şi danezii n-ar mai fi putut aştepta pasivi finalul.
În plus, sunt câteva concluzii pe care trebuie să le tragem şi să le spunem apăsat. Cum ar fi:
1. Am avut în faţă un adversar cu o generaţie sub vârsta echipei noastre. Danemarca a avut în primul "11" mai mult de jumătate dintre jucători născuţi în 2000 şi 2001. Câţi a avut România? Nici unul! Dintre cei care au intrat pe parcurs, la ei a apărut un alt fotbalist de 2000 şi unul chiar de 2002, iar acesta din urmă, Daramy, va ajunge cu siguranţă la un nivel mult mai înalt decât orice fotbalist de sub comanda lui Mutu. Concluzia: am jucat cu nişte copii şi am avut nevoie de un miniblat pentru a obţine un egal smucit care să ne ducă la Euro!
2. L-am adus pe Ianis Hagi la tineret, de fapt nu noi, ci Federaţia şi Adi Mutu, pentru a face diferenţa. Şi a făcut-o, dar în minus, fiindcă, iarăşi un adevăr care trebuie rostit, Hagi junor a jucat modest. Foarte modest! Poate că nu degeaba ţările mari de afară au un principiu: odată ajuns un fotbalist la naţionala mare, el nu mai revine niciodată la U21, chiar dacă e eligibil. Un motiv suficient poate fi inclusiv faptul că o prestaţie slabă la tineret i-ar putea dăuna ca imagine şi ca psihic pe viitor fiindcă oamenii îl vor judeca în următorii termeni: dacă nici când ai mers ca salvator la tineret nu ai reuşit să faci nimic, atunci...
3. FRF trebuie felicitată pentru regula U21! De fapt, Andrei Vochin trebuie felicitat şi mai puţin ceilalţi din Federaţie, care au început să se creadă şi ei specialişti după introducerea acestei legi şi care n-au mai ascultat de sfatul fostului ziarist al Gazetei atunci când s-a introdus obligativitatea celui de-al doilea jucător. Şi această generaţie conţine multe nume de fotbalişti care au beneficiat, acum sau în trecut, de regula U21. Exemple: Vlad, Haruţ, Moruţan, Olaru, Costache, Carnat, Itu, Vlădoiu.
4. Vom merge la Euro şi vom disputa faza grupelor la finalul lunii martie 2021. Exact când vor fi programate şi primele două meciuri din preliminariile Campionatului Mondial 2022. Şi iarăşi ne vom afla în faţa unei dileme: unde să meargă jucători eligibili U21, dar care sunt şi în vederea naţionalei mari? Şi sunt mulţi jucători în această postură: de la Hagi la FlorinelComan, de la Man până la Mihăilă. Dar doar România îşi pune această întrebare fiindcă, în lipsă de rezultate acolo unde contează cu adevărat, la seniori, noi continuăm să credem că dacă avem naţională bună U21, automat vom avea şi naţională mare de calitate. Nimic mai fals şi dacă nu credeţi, priviţi în spate şi vedeţi câte calificări la tineret am obţinut în anii '90, când prima reprezentativă înşira prezenţele la Mondiale şi Europene de ajunseserăm să ne şi plictisim de ele.
5. Îmi pare rău să o spun, dar prezenţa şi speech-ul lui Mihai Stoichiţă la conferinţa de presă de după meci, când a apărut alături de Adrian Mutu, fac parte din propaganda ieftină a FRF. "E în sală cel care a întrebat, atunci când a fost numit Mutu, cine îşi asumă responsabilitatea dacă el nu va califica naţionala?", a spus Stoichiţă, pe un ton ironic-sfidător. Dacă l-am fi văzut pe nea Mihai, zis şi Lippi, stându-le alături şi lui Contra sau Rădoi, în urma eşecurilor de la naţionala mare, unde tot el a fost cel care i-a numit, în calitate de şef al Comisiei Tehnice, atunci, da, l-am fi ascultat şi l-am fi crezut că e sincer. Dar domnul Stoichiţă n-a fost vizibil şi la înfrângeri, şi la calificări ratate şi în acest caz, mai degrabă ieşirea din această seară seamănă a aroganţă ieftină.
