INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  STRANIERI

Antrenorul român Valeriu Tiţa a început o nouă aventură în țările arabe

Valriu Tița, antrenor Al Ain
Valriu Tița, antrenor Al Ain

Articol de - Publicat vineri, 07 iulie 2023 15:39 / Actualizat vineri, 07 iulie 2023 16:03

Antrenorul român Valeriu Tiţa (57 de ani) va pregăti sezonul viitor formația Al Ain, liga secundă din Arabia Saudită.

Mai puțin cunoscut în România, Valeriu Tița are un nume respectat în lumea fotbalului arab, unde antrenează încă din 2007. A pregătit cluburi din Irak, Arabia Saudită, Emirate, Kuweit, Siria, Iordania și Liban.

Fost fotbalist la Drobeta Turnu Severin, Tița a pregătit ultima oară naționala Siriei.

Antrenorul român Valeriu Tiţa a început o nouă aventură în țările arabe
Valriu Tița, antrenor Al Ain

Tița a semnat un contract pe un sezon cu Al Ain. „Nu avem încă un obiectiv stabilit, dar personal îmi propun o poziție cât mai sus în clasament!”, a transmis Valeriu Tita, pentru GSP.

În staff-ul său va avea doi români, un antrenor de portari și un fizioterapeut. 

Antrenorul român Valeriu Tiţa a început o nouă aventură în țările arabe
Valeriu Tița, în centru, la plecarea spre Arabia Saudită

În 2010, Tița a cucerit Cupa Asiei cu formația siriană Al-Ittihad Aleppo, apoi a antrenat în alte două rânduri naționala acestui stat.

În primul mandat, tehniciaunl român a devenit erou în Siria după ce a dus echipa la turneul final al Cupei Asiei, unde a şi obţinut un succes de renume, 2-1 cu reprezentativa Arabiei Saudite, meci care a dus la demiterea tehnicianului de atunci al arabilor, Jose Peseiro.

Citește și alte articole de actualitate:

Ultima oră: este inspectat stadionul unde Dinamo speră să joace la revenirea în Superliga » „Câinii” au și o variantă de avarie

Își pun iar suporterii în cap? » Șumudică vrea la Rapid, dar nu e pe placul șefilor, care au alți doi antrenori preferați

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (1)
nicto
nicto  •  07 Iulie 2023, 16:07

fraier si asta....se duce la arabi pe bani multi inloc sa stea aici sa-l injuram noi...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează