FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2008

Contra: „Presa din România nu merită o echipă calificată la Campionatul European”

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 februarie 2008 00:00

Fundaşul dreapta al echipei naţionale, Cosmin Contra, a acordat astăzi un interviu cotidianului Evenimentul Zilei în care acuză presa şi Generaţia de Aur.

După părerea mea, presa din România nu merită o echipă calificată la Campionatul European! O spun cu toată convingerea. Am citit ziarele pe internet şi m-am crucit. N-a stat nimeni să analizeze cauzele reale care au dus la înfrângere. Toţi au dat în noi. Nu se poate aşa ceva!”, a acuzat Contra, care susţine că motivul real al eşecului a fost lipsa de prospeţime.

Contra n-a fost blînd nici cu membrii Generaţiei de Aur care au criticat actuala selecţionată a României: „Mai lăsaţi-mă cu Generaţia de Aur! Cei care ne acuză de lipsă de valoare poate că ar vorbi altfel, dacă ar gândi puţin! Nu ştiu dacă ei ar rezista la ritmul la care se joacă fotbalul acum, din trei în trei zile. Generaţia de-atunci mergea şi dansa în preliminarii cu Liechtenstein şi Luxemburg! N-avea meciuri „greucene“! Noi, când pierdem câte un joc, suntem imediat criticaţi. Când acea generaţie mai pierdea câte o partidă, se vorbea şi se scria atâta? Când a pierdut cu Elveţia, s-a dat în ei aşa cum se dă acum în noi? Şi cine era Elveţia la acea vreme? Nu reprezenta mare lucru!

"Mă deranjează cînd se spune că avem naţională de rahat"

Jucătorul lui Getafe a continuat atacul: „Deh, noi n-avem valoare! Au fost prea buni pentru noi. Ei au fost fenomene, iar noi nu! Pe mine mă deranjează când se spune că n-avem valoare deloc, că nu suntem buni de nimic, că avem echipă naţională de rahat. Şi asta după câte un meci mai puţin reuşit al nostru. Eu am jucat cu cei din Generaţia de Aur, în 2000, la Campionatul European. Iar în 1998 n-a vrut Iordănescu să mă ia la Mondiale, dar am jucat la Europenele de tineret. N-avem loc niciunul de-acum în generaţia mea? Păi, e normal. Eram mici pe-atunci, de-aia n-aveam loc!”.

Citește și:
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Noutati auto
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Stiri extrasport
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Superliga
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (151)
 •  11 Februarie 2008, 22:16

Numai cei care n-au treaba cu fotbalul se plang ca-i ataca presa...Contra,du-te in Spania si joaca acolo,in liga a doua,a treia...nici pt campionatul Romaniei nu mai esti bun...Lasa-ne,papagalule

 •  11 Februarie 2008, 18:11

sa jtizi ca are dreptate CONTRA .... presa din ROMANIA ii de rahat , nu echipa ... in + in amicale se testeaza alte formule de joc , ce draq , cand cashtiga is cei mai buni , shi cand pierd ii facetzi de kkt ... asha shi cu STEAUA ... shi ink cva , cand a fost acea " incaierare" cu bulgari , voi presa , nici makr n'atzi shtiut sa raspundetzi provocarilor ... uitatzi la marile ziare din italia sau spania , dak fac la fel ca voi ... O SERIE DE LUCRURI ,ALCATUITE TOATE LA UN LOC , DEMONSTREAZA CA SUNTEM O TZARA PENIBILA

 •  11 Februarie 2008, 17:30

LASA-NE --- LASA-NEEEEE !!! Poate il rezolva un fundas pana la campionatul european si avem noroc sa nu joace si sa lase pe unul tanar. La fel ca si Dica te-ai nascut talent si ai murit speranta. Fraiere!

Vezi toate comentariile (151)
Comentează