Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Selecționerul Romaniei, demis dupa parcursul catastrofal de la Campionatul European!
Naționala de volei feminin a Romaniei a fost invinsa și Ucraina, scor 0-3 (15-25, 17-25, 11-25), in ultimul meci al grupei D de la Campionatul European de volei feminin. A cincea infrangere din 5 partide! A fost un Campionat European foarte [...]
CSM București și restul lumii! Rezultatele de azi, din Cupa Romaniei
Gloria Bistrița nu a pus niciun fel de probleme campioanei Romaniei, in jocul din optimile de finala ale Cupei Romaniei. Valcea a facut și ea un meci foarte bun in fața Craiovei, iar Dunarea Braila s-a calificat cu mult noroc, dupa aruncarile [...]
Giovanni Guidetti, unul dintre cei mai buni antrenori din lume: „Romania e o echipa cu un potențial foarte bun, dar prea cruda”
Giovanni Guidetti, 48 de ani, unul dintre cei mai apreciați antrenori la nivel mondial, este la Cluj, pentru Campionatul European, cu Turcia, echipa pe care o pregatește din 2017 și cu care țintește spre primul loc Italianul in varsta de 48 de [...]
Incepe cel mai tare sezon in Liga Florilor! Cine sunt favoritele + cele mai importante mutari
Cupa Romaniei deschide oficial sezonul 2021-2022. Trofeul se joaca sub forma de meciuri eliminatorii, mai intai la Bistrița, iar Final Four-ul la Braila. Șapte echipe intra in lupta la titlu, dar CSM București ramane in continuare favorita. [...]
„Tricolorele” inca spera la calificarea in „optimi” la Europeanul de volei feminin: „Suntem mandre de ce am realizat!”
Naționala de volei feminin a Romaniei a pierdut și al treilea meci al grupei D de la Euro 2021, scor 1-3 (12-25, 27-25, 17-25, 14-25), in fața naționalei Olandei. Denisa Ionescu, centrul naționalei, spune ca echipa Romaniei trebuie sa fie mai [...]
Romania, al treilea eșec la Campionatul European de volei feminin » Selecționerul, exasperat
Naționala de volei feminin a Romaniei a pierdut și al treilea meci al grupei D de la Euro 2021, scor 1-3 (12-25, 27-25, 17-25, 14-25), in fața naționalei Olandei. In cautarea primei victorii in grupa gazduita de Cluj-Napoca, naționala Romaniei [...]
Cine e Isabelle Haak, jucatoarea care a batut de una singura Romania la Campionatul European de volei feminin! Contract fabulos la club
Naționala de volei feminin a Romaniei a fost invinsa categoric de Suedia, 0-3 (-21, -17, -16), in al doilea meci al grupei D de la Euro 2021. Isabelle Haak (22 de ani) a fost din nou cea mai buna jucatoare. Romania nu a avut nicio șansa in [...]
CSM București, invinsa in finala „Trofeului Centenar”! Cine s-a remarcat și marea problema din lotul lui Adi Vasile
FTC Budapesta a condus-o pe CSM București de la un capat la altul și s-a impus cu 32-30, in finala „Trofeului Centenar”. Antrenorul Adi Vasile cauta formule de echipe cu care sa-și surprinda adversarii in noul sezon. Finala "Trofeului [...]
Sa le venim de HAAK! » Romania intalnește azi Suedia in al doilea meci al grupei D la Campionatul European de la Cluj-Napoca
Suedeza Isabelle Haak, cea mai buna jucatoare a nordicelor, a reușit in primul meci 42 de puncte, record la Euro! Romania și Suedia se intalnesc azi in meciul doi la Euro 2021, in grupa de la Cluj Napoca. „Tricolorele" au pierdut prima [...]
Ultimele noutați din handbalul feminin » Valcea, neinvinsa in amicale, Braila, succes important in Danemarca. Rapid și-a prezentat echipa
Mai sunt doar patru zile pana la primele meciuri oficiale de handbal feminin. Echipele sunt pe ultima linie dreapta cu pregatirile. Rezultatele ultimelor meciuri de pregatire! Valcea, noua victorii in amicale SCM Rm. Valcea a caștigat "Cupa [...]
Florentin Pera a caștigat primul trofeu la Moscova
ȚSKA Moscova a caștigat Cupa Federației Ruse, echipa antrenorului roman invingand in finala cu 28-26 pe Lada Togliatti Florentin Pera, fostul antrenor al SCM Rm. Valcea, care pregatește in acest sezon campioana Rusiei, ȚSKA Moscova, a obținut [...]
Adelina Ungureanu: „Sunt mandra de fete! Meciul cu Turcia ne-a aratat ca avem potențial!”
Adelina Ungureanu a fost una dintre cele mai bune jucatoare ale Romaniei in meciul de debut la Euro 2021. Infrangerea cu Turcia, 1-3, venita in fața a 3.500 de spectatori, la Cluj, le da un impuls de moral „tricolorelor” Romania a starnit [...]
Copleșite de emoții in fața vicecampioanelor europene: „E puțin spus! Aveam inima cat un purice”
Romania a dat o buna replica Turciei, in primul meci de la Campionatul European de volei feminin. A caștigat primul set, dar nu a putut mai mult, chiar daca a avut in spate aproape 3.000 de fani in Sala Polivalenta din Cluj Napoca. Petruța [...]
Naționala de handbal masculin a Romaniei are un nou selecționer! Ce obiectiv i-a fost stabilit
Xavier Pascual (53 de ani), antrenorul lui Dinamo, preia și naționala de handbal masculin a Romaniei. Catalanul i-a mai pregatit pe „tricolori” intre 2016 și 2018, dar a ratat calificarea la Euro 2018. Așa cum Gazeta Sporturilor a anunțat [...]
Romania a pierdut primul meci de la Campionatul European de volei feminin! Ce șanse au „tricolorele” la calificarea in „optimi”
Naționala de volei feminin a Romaniei a pierdut primul meci de la Campionatul European, 1-3 (25-23, 10-25, 20-25, 17-25) in fața vicecampioanei europene Turcia. E greu sa debutezi la un Campionat European in fața propriilor suporteri atunci [...]
Sa facem cunoștința: echipa naționala de volei a Romaniei! Tricolorele debuteaza azi la Campionatul European: primul meci e cu Turcia
Ce hobby-uri au fetele, ce porecle, care este media de varsta a „tricolorelor”, cine este „Gulliver” și cine „pitica” din prima reprezentativa a naționalei feminine de volei a Romaniei. Naționala feminina a Romaniei va debuta azi (ora 20:30, [...]
Mesaj categoric inainte de Romania - Turcia la volei: „Vrem sa obținem o medalie!”
Cu doua medalii de argint și doua de bronz, Turcia, intaiul adversar al Romaniei de la Cluj-Napoca, iși dorește titlul european. Romania va debuta la Europeanul de la Cluj Napoca in fața Turciei, a doua favorita la caștigarea titlului [...]
Incepe Campionatul European de Volei! Cum arata grupele și ce șanse are Romania: „Este o noua era pentru voleiul romanesc”
Clujul va fi pentru opt zile capitala voleiului european. Va gazdui meciurile din grupa D la Euro 2021. Turcia și Olanda sunt echipele-vedeta, dar romancele spera, cu ajutorul publicului, sa faca o figura frumoasa. Trei zile ne mai despart [...]
Romania și-a aflat grupa la Mondiale. Nu scapam de Norvegia nicicum!
Naționala feminina a Romaniei este singura care a participat la toate cele 24 de ediții pana acum. Meci cu campioana mondiala, Olanda, in grupa principala, dar și cu Suedia, locul 4 la JO de la Tokyo Joi seara, la Castellon, a avut loc [...]
7 povești captivante de la Jocurile Olimpice » De la aurul istoric al vecinilor pana la atleta cu cele mai multe medalii din istorie
Ediția din Japonia a imensei competiții sportive a oferit multe istorii interesante și pasionante, a revitalizat personaje uitate, a furnizat altele noi și impresionante, a umplut orele cu suspans, strigate, pumni stranși, lacrimi și zambete. [...]
Al treilea cel mai slab rezultat din istorie! Obiectiv ratat pentru Romania la Jocurile Olimpice! Contraperformanța ca in 1952 și 2016
Romania nu a reușit sa ia mai mult de patru medalii la Tokyo. A egalat contraperformanțele din 1952 și 2016. Asta deși federațiile afișau un nivel excesiv de optimism, spunand ca obțin intre 14 și 19 medalii! Panta descendenta a sportului [...]
In handbal se vorbește franceza, in baschet, engleza americana » Toate rezultatele de la Tokyo in sporturile de echipa
SUA și Franța au caștigat cele mai multe medalii la sporturile de echipa. Franța s-a impus in ultima zi a Jocurilor la handbal feminin, SUA la baschet și volei feminin. Sarbii sunt campioni la polo, iar brazilienii la fotbal. Ultima zi a [...]
Allyson Felix a intrat in istorie! Și-a trecut in palmares a 11-a medalie la Jocurile Olimpice
Allyson Felix (35 de ani) a devenit sambata cel mai decorat atlet din Statele Unite ale Americii la Jocurilor Olimpice, dupa ce a caștigat aurul cu ștafeta de 4x400 metri. Alaturi de Sydney McLaughlin, Dalilah Muhammad și Athing Mu, Allyson a [...]
Alexandru Novac, reacție dupa finala la aruncarea suliței: „Peste trei ani, la Paris, vreau podiumul!”
Alexandru Novac (24 de ani) e mulțumit cu rezultatul obținut la Tokyo, in finala probei de aruncare a suliței, și promite ca alta va fi evoluția sa peste trei ani. Echipa de jurnaliști GSP din Japonia, formata din Marian Ursescu, Justin Gafiuc [...]
Știri de ultima ora de la Jocurile Olimpice - 7 august 2021 | Ce naționala a produs surpriza și a batut SUA in finala de baseball
LIVE BLOG de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 7 august 2021. Echipa de jurnaliști GSP din Japonia, formata din Marian Ursescu, Justin Gafiuc și Raed Krishan (foto), transmite știri de ultima ora. UPDATE 19:30 | Japonia bate SUA in finala la [...]