Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 13 august 2021 00:29 / Actualizat vineri, 13 august 2021 00:36
Naționala feminină a României este singura care a participat la toate cele 24 de ediții până acum. Meci cu campioana mondială, Olanda, în grupa principală, dar și cu Suedia, locul 4 la JO de la Tokyo
Joi seară, la Castellon, a avut loc tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial feminin, care se va disputa în luna decembrie, în Spania.
Va fi prima ediție care va aduna la start 32 de echipe, printre acestea aflându-se și România. "Tricolorele" au fost plasate în urna a doua valorică alături de Muntenegru, Ungaria, Suedia, Serbia, Austria și primele două calificate din Asia, nedesemnate încă.
Echipa antrenată de Adi Vasile nu a nimerit deloc într-o grupă rea. Va avea două formații accesibile, cele din Asia, care vor fi desemnate abia după Campionatul Asiei (15-25 septembrie) în Iordania.
Din prima urnă, cea a favoritelor, România a dat însă peste "piaza rea", echipa de care parcă nu poate scăpa: Norvegia. A întâlnit-o, de fiecare dată, la toate marile competiții, în ultimul timp.
Medaliata cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Norvegia a lăsat România acasă după turneul preolimpic din Muntenegru, în luna martie. Anul trecut, la Europene, Norvegia a învins din nou România, 28-20. Ultima victorie a "tricolorelor" vine de la Euro 2018, în Franța.
La Mondialul din Spania, România va trebui să joace fără căpitanul Cristina Neagu, cea care a anunțat că nu va juca niciun meci în acest an, urmând să se recupereze după operația suferită.
Grupele Mondialului spaniol se vor cunoaște în totalitate după Campionatul Asiei, campionatul Americii de Sud (5 și 9 octombrie, în Paraguay) și Campionatul Americii de Nord și Caraibe (22 și 27 august, în Statele Unite ale Americii).
GRUPELE CAMPIONATULUI MONDIAL 2021
Grupa A
FRANȚA
MUNTENEGRU
ANGOLA
SLOVENIA
Grupa B
RUSIA
SERBIA
CAMERUN
POLONIA
Grupa C
NORVEGIA
ROMÂNIA
ASIA 3
ASIA 4
Grupa D
OLANDA
SUEDIA
AMERICA DE NORD
ASIA 5
GRUPA E
GERMANIA
UNGARIA
CEHIA
SLOVACIA
GRUPA F
DANEMARCA
ASIA 1
TUNISIA
CONGO
GRUPA G
CROAȚIA
ASIA 2
AMERICA DE SUD 1
AMERICA DE SUD 3
GRUPA H
SPANIA
AUSTRIA
AMERICA DE SUD 2
ASIA 6
Sistemul de desfășurare
Primele trei echipe din fiecare grupă se vor califica în Main Round. În faza a doua a competiției, grupa A se va împerechea cu grupa B, C cu D, E cu F și G cu H. Primele două echipe din cele patru grupe noi formate se vor califica în sferturile de finală.
Practic, România va trebui să joace în grupa principală, cu echipele din grupa D. Vor fi meciuri grele, mai ales cu Olanda și Suedia. Olanda este campioana mondială en-titre, iar Suedia este locul 4 la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
32de echipe vor participa la Mondialul găzduit de Spania între 2 și 19 decembrie
6orașe vor găzdui partidele celei de-a 25-a ediții a Mondialului: Barcelona, Granollers, Tarragona, Lleida, Castellón de la Plana și Badalona
18echipe din Europa vor participa la Campionatul Mondial, 6 din Asia, 3 din America de Sud, 4 din Africa și una din America de Nord
Dezbaterea zilei » Cum privim bilanțul României de la Jocurile Olimpice 2020? A fost mulțumitor sau rușinos?
„Degeaba te uiți!” » Izbucnirea Simonei Halep din meciul cu Danielle Rose Collins
Maria Holbură, decizie radicală după Jocurile Olimpice de la Tokyo: „Am decis să pun capăt carierei”
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!