Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 16 decembrie 2024, 11:55 / Actualizat luni, 16 decembrie 2024 13:08
Barcelona nu mai sperie pe nimeni în Spania. Nici măcar pe o nou-promovată, care nu câștigase în viața ei pe terenul blaugrana. După 18 meciuri jucate în LaLiga, Hansi Flick are fix același număr de puncte ca ultima versiune a lui Xavi!
Fotbalul atât de lăudat, mai ales după lecția spumoasă predată lui Real Madrid pe „Santiago Bernabeu”, s-a evaporat subit.
Iar actualul lider poate pica pe locul al treilea, depășit și de Atletico (are un meci în minus, la fel ca Real Madrid), care vizitează sâmbătă casa de pe Montjuic. Unde nu mai vin nici 40.000 de fani!
Cei care au făcut-o duminică seară au regretat, pentru că au asistat uluiți la agravarea crizei „grădiniței” lui Hansi Flick, ajuns în ultimele 50 de zile Barça Flop.
Barcelona a risipit 13 puncte în ultimele șase etape!
Dar cum a fost posibil ca tiki-taka magică a antrenorului german, adus pentru a revitaliza o echipă considerată tristă și fără perspective de mărire cu Xavi (mereu nemulțumit că nu primește achiziții!), să dea acum rateuri pe bandă rulantă? Singura consolare e situația din Champions League, dar asta nu ține deloc de cald în LaLiga.
Din mașinăria de fotbal, care lega șapte succese în startul de vis al campionatului și avea apoi 33 de puncte din 36 posibile, inclusiv cu un triumf răsunător de imagine în fieful campioanei Europei (4-0), Barcelona a ajuns o folie de somnifere, care nu poate trata o formație intrată în depresie.
Pentru că numai un unsprezece adormit putea să înceapă atât de slab meciul cu Leganes (0-1) și să plictisească fanii printr-o impotență ofensivă și o vulnerabilitate defensivă inexplicabile și neașteptate, judecând prin prisma laudelor primite în exces și prematur.
Învinsă pe teren propriu și de Las Palmas (1-2), o altă mică rușine, trupa catalană a reușit s-o învingă doar pe Mallorca (5-1) și să remizeze cu Betis și Celta (ambele 2-2), tot în deplasare. Adică a pierdut 13 din 18 puncte posibile!
Astfel că Atletico a putut recupera un handicap de 10 unități și, la fel ca Real Madrid, o poate depăși în top, amândouă având un meci de recuperat.
Flick are cu 9 puncte mai puține decât Xavi acum doi ani!
Nu am cum să nu remarc faptul că Barcelona lui Xavi din stagiunea sa de final avea exact același număr de puncte (38) ca actuala a lui Flick după 18 partide disputate (unica diferență e golaverajul, net mai bun al neamțului).
În condițiile în care pierdea El Clasico (1-2) pe Montjuic și era învins acasă și de Girona (2-4), dar cele două nu se compară oricum cu Las Palmas și Leganes!
Ca să nu mai spun că în primul său sezon pe Camp Nou, Xavi colecționase 47 de puncte în aceeași perioadă din LaLiga. Pe care avea s-o câștige la pas, cu zece puncte avans față de Real Madrid și 11 peste Atletico.
Dacă îmi aduc bine aminte, și îmi aduc, un black-out așa grav nu a mai pățit Barcelona din vremurile de tristă amintire de prin toamna lui 2021, cu Ronald Koeman și apoi Sergi pe bancă, după îndepărtarea batavului.
Apărare vulnerabilă, ofsaid dejucat, absenții n-aduc plus!
Dacă în debutul stagional nu numai ofensiva strălucea, ci și apărarea îl proteja foarte bine pe Inaki Pena, și el în formă, acum cvartetul din spate a devenit un poker trist. În care absența lui Araujo (pe care Flick anunța că-l va folosi aseară) nu servește ca alibi.
Explicația slăbiciunilor developate de aproape orice adversar o văd ca pe o consecință a dejucării sistemice a capcanei în care los blaugranas își capturau toți adversarii. Doar Mbappe a fost prins de opt ori în ofsaid în El Clasico!
Prăbușirea statisticilor defensive e reflectată de cele șapte etape la rând în care catalanii încasează gol, zece în total, tot atâtea câte primise suplinitorul lui Ter Stegen în primele 11 runde. Până și Rayo și Getafe au mai puține, ca să nu mai spun despre Atletico, Real Madrid sau Sociedad!
Am impresia că atunci când avea mulți indisponibili și alegeri limitate, Flick alegea mai inspirat formula. Dar acum, când mulți dintre accidentați fie au revenit, fie sunt aproape să o facă, este haos în iarbă.
Iar neamțul seamănă tot mai tare cu Guardiola la Manchester City. Că tot se înrudesc cu a lor tiki-taka desuetă și aducătoare doar de plictis!
Unde a dispărut Lewandovski, de ce s-a stins Golden Boy?
Multă vreme, în perioada de glorie a acestui sezon, Barcelona și-a hrănit rezultatele cu golurile reușite de trioul formidabil pe-atunci, Lamine Yamal - Lewandowski - Raphinha. Vă propun să aruncăm o scurtă privire pe cifrele lor inclusiv în derbyul contra lui Espanyol și apoi asupra a ceea ce a urmat în campionatul Spaniei.
Lamine Yamal: 5 goluri, 7 assisturi în primele 11 etape / 0 goluri, 3 assisturi în ultimele 7 (a lipsit în două, accidentat)
Robert Lewandowski: 14 goluri, 2 assisturi în primele 11 etape / 2 goluri, 0 assisturi în ultimele 7 (o dată a fost rezervă)
Raphinha: 7 goluri, 8 assisturi în primele 11 etape / 4 goluri, 0 assisturi în ultimele 7
Dacă trag linie, observ că de la 26 de goluri și 17 pase decisive reușite de magicienii blaugrana în primele 990 de minute ale campionatului tridentul de atac a ajuns la numai 6 goluri și 3 assisturi (toate ale campionului european) în următoarele 630.
N-au influențat, deci, decât 9 goluri față de 43 atunci când joaca mergea ca pe roate și adversarii erau spulberați în șir indian!
Polonezul nu este salvat de cele două „duble” semnate în grupa de Champions League, contra unor rivali precum Steaua Roșie și Brest.
Actualul „Pichichi” mi se pare din alt film (dovadă și marile ratări cu Leganes). Chiar dacă rămâne lider, cu 16 goluri, secondat fiind în topul marcatorilor campionatului de Raphinha (11), ei având împreună exact 54% din potențialul ofensiv blaugrana.
Dar când nici ei, nici încă majorul Yamal, care diseară va primi trofeul „Golden Boy 2024”, nu mai livrează, iar de pe bancă nu mai vin (ca la Dortmund) golurile lui Ferran Torres sau ale altei rezerve, Barcelona chiar arată ca o echipă de pluton.
Astfel că mi se pare legitimă întrebarea pusă de Marca despre ce s-ar fi scris (mai ales în presa de casă catalană!) și cum ar fi comentat fanii blaugrana dacă trupa condusă de prea contestatul Xavi ar fi fost umilită acasă de Las Palmas și Leganes?