)
Articol de Andrei Niculescu - Publicat duminica, 15 decembrie 2024, 13:10 / Actualizat duminica, 15 decembrie 2024 13:10
Andrei Rațiu e unul dintre cei mai demni reprezentanți ai acestei noi generații din fotbalul românesc. Să-i zicem de suflet, dacă tot s-a fixat în mentalul colectiv acest concept. Mai degrabă pentru suflet, dar intrăm deja în nuanțe. Joacă în Spania, în La Liga, unul dintre cele mai tari campionate din lume și e singurul român care ne reprezintă acolo. În condițiile în care acum vrei 20-25 de ani aveam nevoie de ceva efort ca să-i contabilizăm pe toți. Joacă la Madrid, la Rayo, o echipă de cartier, muncitorească dacă vreți, într-un fel reprezentativă pentru un băiat a cărui familie a plecat din România în căutarea unui trai mai bun și a muncit mult pentru asta.
Despre Andrei Rațiu se tot scrie în ultimele săptămâni. Și e bine că se scrie, zic eu. Ba că l-ar vrea Barcelona, ba că l-ar vrea Real Madrid, ba că s-ar întoarce la Villarreal, club ce deține 50 la sută din drepturile sale federative.
Dacă mă întrebați pe mine, ultima posibilitate, Villarreal, e cea mai aproape de adevăr, dar și de adevăratul său potențial. E în regulă însă că se scrie, fiindcă orice alăturare a numelui tău cu acești coloși ai fotbalului european n-are cum să strice, dimpotrivă. E mult mai bine să ai parte de atenție decât de anonimat, nu?
Sâmbătă seară, Rațiu și ai săi au jucat cu Real Madrid. Și au făcut-o admirabil, o autodepășire demnă de o finală sau de un meci capital. Rayo avea de respectat un blazon și de confirmat niște statistici, care spuneau că Madridului nu i-a fost prea simplu în ultimii ani în cartierul Vallecas. Iar acum, după acest 3-3, statisticile spun că Real Madrid are o singură victorie în ultimele 5 partide disputate pe micuțul stadion aflat la 17 kilometri și la ani lumină din punct de vedere tehnologic de „Bernabeu”.
Rațiu al nostru, căruia comentatorii spanioli îi spun Andrei, pesemne din pricina „ț”-ului mai greu de pronunțat și explicat, a jucat în linia echipei ca implicare, căutând să blocheze ce era de blocat și să urce în atac atunci când era cazul. O partidă corectă, nu neapărat memorabilă, în care a beneficiat și de conjuncturile din lotul și tactica lui Ancelotti, căci s-a intersectat destul de rar cu Vinicius sau Rodrygo, mult mai des cu Fran Garcia, ajuns la Real Madrid chiar de la Rayo, apropo.
Între zvonuri și realitate
E mai probabil ca Andrei Rațiu să nu ajungă la Real Madrid decât să ajungă. Am convenit că toate aceste zvonuri, „run-run” îi zic spaniolii, îi sunt folositoare, dar și realitatea e la fel de folositoare. Iar realitatea spune că Fran Garcia a ajuns de la Rayo la Real Madrid după ce, în prealabil, fusese împrumutat de madrileni la vecinii din Vallecas.
Fiind un produs al academiei celor de la Real, „La Fabrica”, pe porțile căreia intrase de la 6 ani. În principiu Real Madrid nu aduce jucători de la Rayo decât, eventual, în condițiile amintite mai sus cu Fran Garcia.
Barcelona e oarecum în aceeași situație, am zis „oarecum” fiindcă la catalani există acum acele probleme financiare, dar, la fel, în principiu, nici Barcelona nu aduce jucători de la Rayo Vallecano, mai degrabă apelează la academia sa, căci „La Masia”, după cum se vede, produce. E bine să fim patrioți și să ne emoționăm la mesaje patrotice (de multe ori îndoielnice) de pe Tik Tok, dar mult mai bine e să rămânem cu picioarele pe pământ.
Andrei Rațiu e un fotbalist bun, care a crescut enorm în ultimul an, dar care n-a prea fost ajutat (a se citi crescut) de echipa națională, ce se zbătea într-o mediocritate deranjantă până mai acum un an. De aceea o calificare la Mondialul din 2026 e esențială pentru viitorul lui și al altora..
Fotbalul ne-a oferit însă destule surprize, astfel că o speranță în acest sens e bine să păstrăm. Că la un moment dat vom putea avea și noi, iar, un jucător la un club mare al Europei, care să aibă și un rol principal acolo, nu doar de back-up. Să păstrăm așadar această speranță, dar să n-o amestecăm cu o exaltare ce poate fi păguboasă, căci până la dezamăgire distanța e scurtă.
Madridul meciurilor banale
Un pic de dezamăgire e acum la Real Madrid. Acest 3-3 face ca posibilitatea de a reveni, fie și pentru o noapte, pe primul loc în La Liga să se piardă. După victoria cu Atalanta de marți scriam tot aici despre felul în care Madridul abordează finalele sau meciurile cu iz de finală.
Cel cu Rayo n-a fost, astfel că abordarea a fost diferită, concentrarea de asemenea, iar cele 3 goluri luate sunt o bună dovadă în acest sens. Ancelotti a părut și el destul de pierdut, vezi primul ”11”, dar și schimbările ulterioare, iar la final s-a declarat, bizar, mulțumit de jocul echipei.
Cele două benzi din defensivă au fost din nou bulevarde, dar asta, apropo de subiectul de mai sus, nu-l ajută neapărat pe Rațiu, mijlocul a fost din nou lipsit de creativitate, iar atacul n-a oferit soluții nici după intrarea mult prea exaltatului Vinicius. Care, de data asta, are motive să se plângă, căci a fost un penalty evident comis asupra sa (greu de văzut de arbitru în teren, dar nu și în camera VAR), dar care apoi n-a furnizat mai nimic. Iar acum în fața Madridului stă finala intercontinentală de la Doha, cu mexicanii de la Pachuca, un meci-capcană, periculos în principiu tocmai pentru că pare extrem de abordabil.
Liverpool și-a arătat forța
În Premier League, Liverpool s-a împiedicat pe „Anfield” cu Fulham, una din echipele corecte ale acestui moment. Dincolo de punctele pierdute, imaginea pe care ”cormoranii” au oferit-o a fost bună și e de natură să confirme statutul actual, de cea mai în formă echipă din Europa.
Să ai forța de a marca de două ori în situație de inferioritate numerică, detaliu extrem de important într-un campionat precum al Angliei, e dovadă de mult caracter și demonstrează o stare de spirit excelentă în vestiar.
Adios Y gracias, Jesus Navas!
Sâmbătă a fost o zi grea pentru Jesus Navas. A jucat ultimul său meci pe „Sanchez Pizjuan”, căci retragerea e aproape și se va consuma, ce coincidență plăcută!, cu Real Madrid, duminica viitoare.
La 39 de ani, băiatul anxios, ce se temea să părăsească Sevilla, iese de pe marea scenă ca un fotbalist împlinit. Campion mondial și dublu campion european cu Spania, campion inclusiv în Premier League, ca un excelent exemplu că orice problemă poate fi depășită cu răbdare și ambiție, Jesus Navas e cea ce se numește o legendă. Iar mesajul clubului FC Sevilla, ca reacție la lacrimile ”căpitanului” său, e la fel de emoționant: „Nu plânge pentru ceea ce s-a terminat, zâmbește pentru ceea ce ai reușit!”.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
