Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Baia Mare e deja in Final 4! Victorie categorica reușita la Braila
Dupa victoria la scor de la Braila, 31-24, Minaur Baia Mare nu mai are emoții in privința calificarii. Acum, scorul intalnirilor directe dintre cele doua echipe a devenit 12-0. Daca Minuar Baia Mare ar juca numai cu Dunarea Braila, ar fi [...]
Gheorghe Tadici cere schimbarea regulamentului! Cum vrea sa relanseze naționala Romaniei
Gheorghe Tadici, fostul selecționer al Romaniei, acum antrenor al Zalaului, vrea limitarea numarului de straine la maximum 8. In plus, pe teren, sa joace in permanența minimum trei romance. Dupa dezastrul echipei naționale de handbal feminin, [...]
Horațiu Pașca, demis de la Gloria Bistrița!
Infrangerea suferita miercuri, cu Dacia Mioveni, 22-24, l-a costat postul pe tehnicianul bistrițean Horațiu Pașca. Dupa 6 ani și jumatate la Gloria Bistrița, acesta a fost dat afara. Etapa a 13-a a Ligii Florilor a fost una cu ghinion pentru [...]
Dunarea Braila - Minaur Baia Mare, alt derby romanesc in Europa. Lupta pentru Final 4!
Dunarea Braila și Minaur lupta pentru calificarea in semifinale. Baia Mare e considerata principala favorita a competiției, dar brailencele pot produce surpriza Dunarea Braila-Minaur Baia Mare va avea loc sambata, de la ora 15:00, in direct pe [...]
Performanța istorica pentru CSM Oradea: bihorenii s-au calificat in Final Four-ul FIBA Europe Cup!
CSM Oradea s-a calificat in Final Four-ul FIBA Europe Cup. De șase ani o echipa romaneasca nu mai reușise acest lucru. Oradea a trecut in „sferturi” de italienii de la UnaHotels Reggio Emilia, 71-64. CSM CSU Oradea s-a calificat joi seara in [...]
Situație paradoxala » De ce a bagat MTS federația de kempo intre forurile olimpice la imparțirea bugetului?
Situație incredibila prezentata de FR Kempo. A preluat un stil al Federației Mondiale de Lupte (United World Wrestling), grappling, dar acesta nu se regasește intre cele prezente la Jocurile Olimpice. Imparțirea bugetelor federațiilor pentru [...]
Romania și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului European din 2022 » Cand se vor juca meciurile
„Tricolorele” vor intalni Danemarca, Austria și o echipa din calificari in preliminariile pentru Campionatul European din 2022. Pentru a ajunge la turneul final, Romania trebuie sa se claseze intre primele doua. Joi a avut loc la Viena [...]
Gloria Bistrița, inca un meci dezastruos in Liga Naționala! Ce au facut Rapidul și Gloria Buzau
Gloria Bistrița a pierdut al treilea meci cu echipe din subsolul clasamentului, dupa infrangerile cu Slatina și Cluj, scor 22-24 contra lui Dacia Mioveni. Surpriza enorma produsa de Dacia Mioveni miercuri seara in etapa a 13-a a Ligii [...]
Transferul perfectat de CSM București » Tess Wester, campioana mondiala in 2019, va juca alaturi de Cristina Neagu
Tess Wester, 27 de ani, portarul naționalei Olandei și campioana mondiala in 2019, va juca la CSM București. Handbalista considerata și una dintre cele mai frumoase jucatoare din lume o va inlocui pe Denisa Dedu. Considerata una dintre cele [...]
GSP a aflat bugetele ascunse de MTS » Finanțare taiata cu barda la sporturi de top! Federații fara importanța primesc dublu
MTS nu a facut publice bugetele federațiilor, anunțand fiecare for in parte pe ce suma de bani va conta in 2021. Exista un buget incredibil la FR Kempo, tenisul apare pe lista federațiilor care primesc bani de la MTS, iar la ciclism, federația [...]
Dinamo s-a incurcat pentru prima data in campionat
Dupa 18 victorii consecutive, Dinamo a facut egal cu Potaissa Turda, 27-27. Ardelenii au cerut 7 metri la ultima faza, dar reluarile TV nu le dau dreptate. Etapa a 19-a a Ligii Zimbrilor, disputata luni și marți, la Baia Mare, s-a incheiat cu [...]
Top secret! Ministerul a ascuns bugetele pentru Federații » Sumele aflate de Gazeta: taieri mari la handbal și rugby
FR Canotaj, federația cu cel mai mare buget in 2020, a fost inclusa acum in aceeasi categorie cu Federatia Romana de Alpinism si Escalada. Taieri mari la handbal și rugby. „Trebuie sa cream o strategie și o legiferare care sa impuna [...]
Federația cu statut discriminatoriu » Persoanele de peste 60 de ani nu pot candida la alegeri!
Foștii mari internaționali ai Romaniei acuza actuala conducere a federației de baschet de lipsa de transparența, de jocuri de culise și de schimbarea regulilor ”in timpul jocului”. Federația Romana de Baschet a schimbat Statutul in 2017, iar [...]
Ștefan Birtalan cere schimbari majore dupa ce Romania a ratat JO: „Dedu trebuie sa demisioneze!”
Ștefan Birtalan, fostul mare internațional roman e radical. „Cand a plecat Gațu din Federație, impreuna cu noi, aștia mai batrani, au spus ca suntem depașiți, ca vin tinerii. Dar acum ei sunt mai depașiți de situație”. Naționala feminina a [...]
Romania - Macedonia de Nord in calificarile pentru Campionatul Mondial din Spania
Romania a nimerit unul dintre cei mai dificili adversari din urna a doua valorica. Macedonia de Nord nu s-a mai calificat insa la Mondiale din 2007. Naționala feminina a Romaniei și-a aflat adversara pe care trebuie sa o invinga in [...]
Alexandru Dedu a rabufnit la revenirea in Romania: „Sa le fie rușine, ne așteptam la altceva”
Președintele FR Handbal este revoltat de maniera de arbitraj a cuplului danez in meciul cu Norvegia. ”Sa le fie rușine!” Vadit iritat și suparat dupa ratarea calificarii Romaniei la Jocurile Olimpice, președintele Alexandru Dedu a facut [...]
„E sfarșitul generației Neagu, una care nu a realizat mai nimic” » Marian Ursescu, analiza necruțatoare dupa ratarea calificarii la JO: „De-asta s-a ajuns aici!”
Invinsa sambata de Norvegia, 29-24, Romania a caștigat degeaba cu 28-25 contra Muntenegrului. Avea nevoie de un succes la 5 goluri diferența. Dupa rezultatele din primele doua zile ale turneului preolimpic de la Podgorica, au aparut [...]
Romania pierde cu Norvegia și are nevoie de un meci perfect cu Muntenegru! Cum se pot califica „tricolorele” la Jocurile Olimpice
Romania a fost invinsa de Norvegia, scor 24-29, in al doilea meci al turneului Preolimpic de la Podgorica. „Tricolorele” se califica la Jocurile Olimpice cu o victorie la 5 goluri in meciul decisiv cu Muntenegru. Infruntarea decisiva a [...]
Norvegia tremura inaintea jocului cu Romania: „Jocurile Olimpice sunt in pericol!”
Televiziunea norvegiana TV2 spune ca naționala de handbal feminin din Norvegia este la mana Muntenegrului. „Drumul spre Tokyo este mai incert decat se credea inițial” Norvegia era mare favorita la calificarea pentru Jocurile Olimpice, dar a [...]
Denisa Dedu inainte de startul Romaniei la turneul preolimpic: „Important este sa obținem calificarea!”
Denisa Dedu (26 de ani), portarița celor de la CSM București, s-a alaturat colegelor sale, dupa ce al doilea test pentru COVID-19 a fost negativ și vorbește despre țintele „tricolorelor” la Podgorica Goalkeeper-ul a trecut prin emoții, dupa [...]
Laura Pristavița, increzatoare in calificarea la Jocurile Olimpice : „E o emoție care zburda in grupul acesta de cateva zile”
Laura Pristavița (31 de ani), jucatoarea Gloriei Bistrița, e optimista ca echipa naționala de handbal feminin se va califica la Jocurile Olimpice. Revenita la echipa naționala dupa ce nu a participat la Euro 2020, centrul Gloriei Bistrița [...]
UPDATE Testul RT-PCR al portarului Denisa Dedu a ieșit negativ și revine in lot alaturi de Cristina Laslo
Denisa Dedu (26 de ani), portarița celor de la CSM București, dar și Cristina Laslo (24 de ani), colega ei de camera, au fost izolate de restul delegației, dupa ce rezultatul testului RT-PCR al lui Dedu a fost neconcludent. Urmatorul test [...]
„Tricolorele” au plecat la Podgorica » Șeful delegației este președintele Dedu!
Trei teste COVID-19 au efectuat handbalistele „tricolore” in ultima saptamana. Toate au fost negative. In charterul Tarom a mai urcat, pe langa președintele Alexandru Dedu, și șeful COSR, Mihai Covaliu Naționala feminina de handbal a Romaniei [...]
ȚSKA Moscova, adversara CSM București in „sferturile” Ligii Campionilor, și-a demis antrenorul!
Danezul Jan Leslie a fost inlaturat de pe banca formației ruse. De echipa se va ocupa fosta mare internaționala, Olga Akopian, campioana olimpica la Rio de Janeiro ȚSKA Moscova, adversara CSM București in "sferturile" Ligii Campionilor, și-a [...]
Romania va debuta contra Norvegiei la Podgorica. Campioana Europei participa pentru prima data in calificarile olimpice!
Ultima neparticipare a Norvegiei la Jocurile Olimpice dateaza din 2004. Nordicele au ocupat doar locul 6 la Mondialul din 2003, iar primele 5 echipe s-au calificat atunci la turneul olimpic de la Atena Norvegia este, fara indoiala, cea mai [...]