Articol de GSP - Publicat duminica, 13 ianuarie 2019 17:57
Dinamo a debutat cu stângul în stagiul de pregătire din Antalya. Echipa lui Rednic a fost învinsă în primul test de verificare al iernii de Hajduk Split, scor 0-2.
Rednic a trimis pe teren un sistem nou, cu 5 fundași, incluzându-l aici și pe noul-venit Jordan Mustoe.
Dinamo a început ezitant meciul și a primit gol chiar în minutul 4. După o acțiune prelungită de atac, croații au deschis scorul cu un șut în diagonală al fundașului dreapta Fran Tudor, la coțul scurt, la capătul unei faze în care nou-venitul Jordan Mustoe a fos prins avansat (VIDEO la minutul 13:30).
Cu trecerea timpului, Dinamo a reușit să echilibreze jocul. Croații nu i-au mai pus probleme, iar echipa alb-roșie a avut două ocazii până la finalul primei reprize, prin Zenke (min 24.) și prin Mattia Montini (31).
Ultima ocazie a reprizei i-a aparținut lui Hajduk. Decarul Caktas a șutat din lovitură liberă de la 18 metri, dar goalkeeper-ul Mihai Eșanu a respins fără emoții.
Mircea Rednic a efectuat mai multe schimbări la pauză, iar jocul dinamoviștilor a crescut în intensitate timp de aproximativ 20 de minute din repriza secundă.
Atacanții Gabriel Răducan și Daniel Popa și-au încercat norocul cu câteva șuturi de la distanță, care nu au pus însă în pericol spațiul porții lui Hajduk.
Până la urmă, tot Hajduk a fost echipa care a înscirs. În minutul 79, apărarea dinamoviștilor a greșit nepermis, iar Gyurcso, rămas singur cu portarul Ștefan Fara, a finalizat imparabil. (VIDEO la 1:41:00)
Finalul de meci le-a aparținut croaților, care au mai avut două ocazii bune de a tranșa meciul la scor de neprezentare.
Următorul amical al lui Dinamo va avea loc peste 3 zile, pe 16 ianuarie, formația lui Mircea Rednic urmând să se dueleze cu elvețienii de la FC Sion.
Dinamo - Hajduk Split 0-2 (Tudor 4, Gyurcso 79)
Desfășurarea liveTEXT a meciului
Final de meci, Dinamo pierde în fața lui Hajduk Split, 0-2
min.90+3: Croații execută periculos o lovitură liberă, portarul Ștefan Fara se întinde și respinge în corner
min.90: Partida va fi prelungită cu 3 minute
min.85: Hajduk e extrem de aproape să înscrie golul trei, dar Ciobotariu respinge în corner la o fază periculoasă
min.79: GOL Hajduk! Apărarea lui Dinamo greșește nepermis la un atac al croaților, iar Gyursco finalizează imparabil cu un șut din interiorul careului
min.78: După minute în care jocul lui Dinamo a fost mai periculos, jucătorii lui Rednic au ridicat piciorul de pe pedala accelerației și nu s-au mai apropiat deloc de poarta adversă
min.65: Dinamoviștii recuperează o minge în propria jumătate, Ricardo Grigore îi pasează lui Daniel Popa, iar atacantul șutează modest de la 17 metri, șutul său fiind reținut fără probleme de portarul lui Hajduk
min.60: Dinamo încearcă să-i surprindă pe croați printr-un presing avansat, însă ocaziile mari continuă să lipsească.
Âmin.55: Hajduk trece pe lângă majorarea avantajului, devierea unui croat din 5 metri ocolind puțin cadrul porții
mim.50: Prima ocazie a reprizei secunde îi aparține lui Dinamo, șutul atacantului Gabriel Răducan de la marginea careului ducându-se puțin pe lângă poartă
Echipa din repriza secundă: Eșanu – Ehmann, I. Filip, R. Grigore, Ciobotariu, Aliji – Sorescu, Krans, Gomelt, G. Răducan- Popa
min 45: A început repriza secundă, e 1-0 pentru Hajduk Split. Mircea Rednic a efectuat la pauză mai multe schimbări în echipă.
min45. Pauză
min 41: Hajduk a avut o lovitură liberă de la marginea careului, dar șutul a fost respins de portarul Eșanu
min 31: Ocazie pentru Dinamo. Zenke a centrat foarte bine în careu, Montini a reluat cu capul, dar portarul a respins în corner
min 24: Prima ocaize pentru Dinamo. Ait-Atmane a pasat în careu, dar șutul lui Zenke a fost blocat de un adversar și mingea a fost reținută de portar
min 23: „Hai să ținem mai mult de minge și să ne mișcăm mai mult” este indicația care se aude de pe banca dinamoviștilor
min 16: Hajduk a cerut penalty, după un duel între croați și Deian Sorescu.
min 15: Dinamo are probleme la construcție. Până acum, formația lui Rednic nu a avut nicio ocazie de gol. Dinamo încearcă să iasă din defensivă cu pase pe scurte, pe jos. Ioan Filip, folosit ca fundaș central, este cel care a pornit majoritatea acțiunilor dinamoviste
min 10. Jocul se desfășoară mai mult la mijlocul terenului. Ambele echipe încearcă să construiască, dar se fac multe greșeli și se pierd multe mingi
min 4: Gol Hajduk Split! După o acțiune prelungită de atac, croații au deschis scorul cu un șut în diagonală al fundașului dreapta Fran Tudor, la coțul scurt
min. 1: A început meciul
Echipele de start
Dinamo: Eșanu – Sorescu, D. Ciobotariu, I. Filip, R. Grigore, Mustoe – Zenke, Atmane, Crețu, Longher – Montini
Hajduk: Duka - Hamza, Nejasmic, Caktas, Sego, Palaversa, Jairo, Vucur, Fomitschow, Tudor, Vuskovic
Următoarele amicale sunt pe 16 ianuarie cu Sion (Elveția), pe 20 ianuarie cu FK Liepaja (Letonia) și pe 23 ianuarie cu Dinamo Moscova (Rusia).
La Hajduk este legitimat Steliano Filip, dar fostul căpitan dinamovist a fost sancționat cu trimiterea la echipa secundă după scandalul de dinaintea meciului cu Dinamo Zagreb (Detalii AICI).
Lotul lui Dinamo pentru 2019:
Mihai Eșanu, Ștefan Fara, Deian Sorescu, Denis Ciobotariu, Ricardo Grigore, Naser Aliji, Jordan Mustoe, Marco Ehmann, Dan Nistor, Diogo Salomao, Rachid Ait-Atmane, Ioan Filip, Tomislav Gomelt, Simon Zenke, Geani Crețu, Alex Longher, Kevin Krans, Mattia Montini, Daniel Popa, Gabriel Răducan și Cătălin Măgureanu.
Citește și:
Cine sunt oamenii care propun jucători la Dinamo + Cum i-a obligat conducerea să-și asume deciziile