)
Articol de Marius Mărgărit - Publicat sambata, 02 noiembrie 2024 16:26 / Actualizat sambata, 02 noiembrie 2024 17:41
Printre bla-blaurile de serviciu, în obișnuitul limbaj de lemn al vorbelor fără conținut, doar așa, să bifăm că am fost la microfon, că ne obligă regulamentul, discursul lui Ciprian Deac de vineri seară, după meciul cu Gloria Buzău, a fost ca o picătură de ploaie în deșert.
E genul de moment după care te gândești că da, nu e totul doar așa, o spoială de ochii lumii, că fotbalul și fotbaliștii mai au o șansă. Să arate că până la urmă totul e cu, despre și pentru oameni.
Căpitanul veteran, legenda vie a clubului din Gruia, a înțeles dimensiunea gestului său din partida cu FC Argeș, când la momentul schimbării a aruncat a lehamite banderola.
Fiindcă, după tot ce a făcut pentru CFR, la aproape 39 de ani, Ciprian a rămas încă cu dorința aia de puști, de a fi până la capăt pe teren. Se știe, e un profesionist, vine primul la antrenament, trage la sală până la rupere. Unii îi reproșau că trage prea mult, prea tare, că asta i-a adus un plus de rigiditate în mișcări, uitând că la asta mai contribuie și vârsta.
Mulți au agățat deja ghetele în tindă, dar el vrea să fie acolo, pe teren, să ajute cumva, iar când nu reușește, e primul care se învinuiește. E obișnuit cu titluri și chiar îl macină că ardelenii nu mai sunt, cel puțin deocamdată, acolo, în vârful ierarhiei. Pentru că, așa cum spune și cum simte "la CFR nu contează locul 2 sau 3".
Le-a cerut scuze tuturor, în special copiilor pentru care este model. Poate și-a dat seama de gravitatea gestului său nu doar revăzându-l la televizor, dar poate privind totul și prin ochii fetițelor sale. A fost un moment de frustrare care nu poate să umbrească o carieră. A dat rău, dar oricine poate să greșească. Important e să aibă tăria să-și recunoască și să recunoască asta. Inclusiv public.
Să iasă din bula asta intangibilă în care fotbalul s-a baricadat, rupându-se voit sau nu de restul lumii, de oameni. Ăia care nu doar că plătesc bilete, nu despre asta este vorba, ci de pasiunea care, până la urmă, ne unește pe toți, vedete sau muritori de rând.
Nu cred că un gest scăpat la nervi poate fi spălat cu o faptă bună sau o declarație de scuze. Chiar dacă vorbești din suflet, cum a făcut Deac. Fiindcă acum, în epoca asta a internetului, care nu iartă și nu uită nimic, e greu să mai scapi, să treacă repede. Mai ales cele rele. Dar, oricum, gestul lui Deac merită salutat, în lumea asta nebună.
În care un antrenor dă la greu tribunelor sau grupurilor de fani cu deștu' mijlociu prin gură, dar se ascunde după harfe de cartier. Sau un președinte intră pe teren în plin meci, ca pe vremuri mineru' Cozma, și, cu bodyguarzii la purtător, e la doar un pas să bage o "alunecare" la intimidarea arbitrului.
Ei, dar nu numai ei, poate ar trebui să revadă declarația lui Deac și să învețe odată! Că locul la lojă, contractele babane, covorul roșu și lumina blitzurilor nu aduc doar avantaje. Ci mai ales responsabilitate. Brrr, ce cuvânt... Oamenii greșesc. Oricui i se poate întâmpla. Dar cât, până unde, de câte ori, cum și cu ce preț?
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
