Articol de GSP - Publicat marti, 24 decembrie 2019 20:24
Dan Petrescu (52 de ani), tehnicianul celor de la CFR Cluj, desemnat cel mai bun antrenor al anului în cadrul Anchetei GSP din acest an, i-a răspus în această seară lui Răzvan Lucescu (50 de ani), antrenorul lui Al Hilal.
- CONTEXT: Răzvan Lucescu (50 de ani), antrenorul lui Al Hilal, declarase pe 18 decembrie că el merita să fie desemnat cel mai bun antrenor al anului 2019 în cadrul Superlativelor Gazetei Sporturilor.
- La fel ca în anii precedenți, câștigătorii anchetei GSP au fost stabiliți după un vot la care au participat 5 categorii: cititori, jurnaliști, jucători, antrenori și oficiali
„Vreau să spun un lucru: Dan Petrescu nu s-a ales singur în anchetă. Alți antrenori s-au ales singuri. Pe mine m-au ales oamenii, ziariștii, căpitanii și conducătorii. Am o întrebare pentru cei care nu m-au pus în TOP 5: chiar nu meritam să fiu acolo?
Înțeleg că Răzvan e supărat. E prietenul meu, dar de ce să fie supărat pe mine?”, a declarat Petrescu, la TV Digi Sport.
Lucescu Jr. a câștigat anul acesta campionatul cu PAOK în Grecia și a reușit să se impună alături de Al Hilal în Liga Campionilor Asiei. De partea cealaltă, Petrescu a cucerit campionatul în România și a calificat-o pe CFR Cluj în „16”-imile Europa League.
Răzvan Lucescu a câștigat titlul în Grecia cu PAOK, fiind neînvins întregul sezon, lucru nemaivăzut de 59 de ani în fotbalul elen! A urmat o Ligă a Campionilor Asiei, cu Al Hilal.
„Niciun alt antrenor din România nu a câștigat în acest an un campionat fără înfrângere sau un trofeu Champions League. Însă anchetele nu se discută. Totuși, rezultatele sunt clare și rămân, iar ele sunt indiscutabil în favoarea mea!” - Răzvan Lucescu, pe 18 decembrie
NOMINALIZĂRI SUPERLATIVE GSP 2019 PENTRU ANTRENORUL ANULUI
- Ladislau BOLONI, Gheorghe HAGI, Edward IORDĂNESCU, Răzvan LUCESCU, Viorel MOLDOVAN, Cosmin OLĂROIU, Dan PETRESCU, Mirel RĂDOI, Marius ȘUMUDICĂ, Dusan UHRIN, Bogdan VINTILĂ
VIDEO // Dan Petrescu, desemnat Antrenorul Anului 2019
Vezi și:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”