Articol de GSP - Publicat sambata, 26 iunie 2021 10:05 / Actualizat sambata, 26 iunie 2021 11:30
Cornel Dinu (72 de ani), simbolul celor de la Dinamo, comentează cu amărăciune solicitarea „câinilor” de a intra într-o nouă insolvență.
Nume reprezentativ din istoria lui Dinamo, Cornel Dinu a cunoscut gloria alături de clubul din Ștefan cel Mare. Astăzi, „Mister” nu poate decât să asiste la decăderea „câinilor”.
„Dinamo a mai fost în insolvenţă încă de două ori. În 2011, în insolvenţă declarată, din ce mai rămăsese din asocierea domnului Badea cu Borcea şi Săvulescu. Atunci a fost prima insolvenţă. A doua e cea din 2015, declarată de societatea pe care a preluat-o Negoiţă.
Şi acum e a treia oară. N-aş mai vrea să discut de Dinamo pentru că mi-a mâncat zilele! Am pus foarte mult suflet”, a declarat Cornel Dinu, la TV Telekom Sport.
487 de partidea bifat Cornel Dinu pentru Dinamo în toate competiţiile, el reuşind să înscrie de 56 de ori
Dinamo a cerut la tribunal intrarea în insolvență!
Dinamo a cerut la Tribunalul București intrarea în insolvență!
După șapte ani de la intrarea în insolvență pe care a dictat-o Negoiță, Dinamo revine la aceeași soluție. „Câinii” sunt înglodați în datorii și nu au găsit altă cale de rezolvare a problemei.
Recent, firma de pază de la Săftica a cerut falimentul clubului, din cauza datoriilor. Conform informațiilor GSP, Dinamo a apelat la intrarea în insolvență ca o formă de apărare legală, și pentru a evita pe viitor astfel de solicitări din partea creditorilor, care par inevitabile.
Astfel, insolvența era singura opțiune a lui Dinamo. CONCRET: „Procedura acționează pentru Dinamo în această perioadă fix ca o umbrelă, creditorii reprezentând ploaia”, a explicat pentru Gazetă un apropiat al grupării din Ștefan cel Mare.
VIDEO Constantin Anghelache, fostul președinte al lui Dinamo, detalii despre situația financiară a clubului
Citește și alte știri despre Dinamo:
EXCLUSIV Dinamo apelează la o soluție disperată: îi cere daune de 100.000 de euro unui fost jucător!