Articol de Raymond Füstös - Publicat vineri, 17 mai 2019 14:02
Dan Petrescu se află în fața celui mai relaxat derby cu FCSB de când ocupă funcția de antrenor la CFR Cluj, dar e decis să termine neînvins play-off-ul Ligii 1.
- Derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj se va juca duminică, de la ora 20:30, pe TV Digi Sport 1, TV Telekom Sport 1, Look Sport și liveTEXT pe GSP.RO.
Cu 7 victorii și două remize în play-off, CFR Cluj a scăpat de orice emoții privind adjudecarea celui de-al doilea titlu consecutiv, singura miză în duelul de pe Arena Națională fiind orgoliul de campioană. Fără câțiva dintre jucătorii care au contribuit din plin la câștigarea trofeului suprem, CFR Cluj va aborda meciul cu FCSB cu o parte dintre fotbaliștii care au prins mai puține minute sub comanda „Bursucului”.
„Primele trei zile au fost grele, toți am petrecut, și ei, și eu, dar nu vrem să ne facem de râs la ultimul meci. Suntem campioana României și jucăm împotriva echipei de pe locul secund. Cred că a fost prima săptămâna la CFR Cluj, în care am fost relaxat, n-am pregătit meciul nici cu prea multe vizionări sau discuții individuale.
M-am gândit și la jucătorii care au evoluat meci de meci. Vreau să dau șansa altora care au jucat mai puțin. Este un meci în care putem vedea dacă au valoare să continue la CFR. Jucători ca Hoban sau Males, le va fi greu, dar trebuie să arate că sunt capabili să ajute CFR și în sezonul viitor”, a spus Dan Petrescu.
Caută jucători U21
Culio, Bordeianu, Țucudean sunt deja în vacanță, Camora și Deac fiind încă incerți pentru duelul cu gruparea lui Teja. De asemenea, „Bursucul” a dezvăluit că „feroviarii” vor avea un cantonament de 20 de zile în Austria.
„Au fost întâlniri, ședințe, mi-am exprimat dorința de a aduce jucători. Dar va fi greu, fără bani să aducem jucători de calitate, și cu bani este greu! Trebuie să găsim sigur un fundaș dreapta, contractul lui Cristi Manea se termină. Sper să rămână Boli, să prelungim împrumutul lui, să aducem 2-3 mijlocași, 2-3 atacanți, deci vreo 5-6 jucători în total și cel puțin doi jucători U21 cu o valoare ridicată.
Știu ce jucători vreau, dar dacă voi greși sau voi alege bine, va rămâne de văzut. Sunt și străini, și din campionatul intern. Un antrenor se consultă cu conducerea, dar el decide, când vin rezultatele proaste, antrenorul plătește. În niciun caz nu m-am gândit la Stanciu, nu ne permitem un salariu de nivelul său, nu am vorbit niciodată nici de Budescu”, a afirmat tehnicianul campioanei.
„Teja nu merită să fie dat afară”
Fostul internațional s-a arătat deranjat de faptul că Devis Mangia a fost înlăturat de la cârma Craiovei, dar și de plecarea inevitabilă a lui Mihai Teja de la FCSB.
„Teja nu merită să fie dat afară, Mihai a spus că vrea să joace fotbal de posesie. Cred că a avut rezultate bune în play-off, dar ești bun când câștigi, dacă nu, restul e vrăjeală. Îl apreciez foarte mult, chiar dacă nu îl cunosc prea bine!
Dacă ești pe locul 2 sau 3, nu mai ești antrenor bun? Nu e normal, în viața mea nu mă gândeam că Devis Mangia va fi dat afară, greșeală enormă! Până la urmă câștiga și el un campionat, Craiova era pe un trend ascendent, nu sunt de acord cu demiterile acestea”, a precizat Petrescu.
„Am așteptări de la FCSB, Craiova, Dinamo, mai este și Astra, deși acolo sunt câteva probleme acum. Îmi place foarte mult Gaz Metan Mediaș, nu înțeleg cum au ajuns acolo și nu sunt în play-off. Cred că la Sepsi vor fi investiții majore, va fi un campionat puternic sezonul următor. [...] Nu știu nimic despre Clinceni, nu știu nici măcar unde e stadionul, cine e antrenorul, nu o zic din lipsă de respect, dar dacă sunt sus acolo, bravo lor!” Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
„Toată lumea face, noi de ce nu facem naturalizări? Nu am înțeles niciodată de ce nu s-au naturalizat jucători străini buni, Camora este un exemplu bun!” Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
„Cel mai greu moment al sezonului a fost eliminarea din cupele europene. Toată lumea zicea că cei de la Dudelange sunt bucătari, dar au reușit să încurce apoi Milan, Betis. Acea eliminare a fost o greșeală, am fost disperați, dar trebuie să ștergem ce s-a întâmplat și să fie mai bine sezonul acesta” Cristian Manea, fundaș CFR Cluj
„Dacă așa de puțin își dorește (n.red. Ioniță la Rapid), cred că nu este bine pentru el, cred că ar fi bine să vrea măcar la Liga 1! Nimeni nu îl va da afară, eu cred în abilitățile sale, dar trebuie să-și schimbe atitudinea!” Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
Citește și:
Drum liber spre Rapid? Dan Petrescu gata să ia decizia finală în cazul lui Alex Ioniță