Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 21 mai 2024 08:44 / Actualizat marti, 21 mai 2024 09:41
Extrema Dennis Politic (24 de ani) ar putea pleca de la Dinamo la finalul acestui sezon. După meciul cu Csikszereda (2-0), Răzvan Zăvăleanu, oficialul „câinilor”, a vorbit despre situația fotbalistului care a marcat cele două goluri în barajul de menținere/promovare în Superligă.
- Returul are loc pe 27 mai, de la ora 20:00, la Miercurea Ciuc
La finalul meciului de pe Arena Națională, Dennis Politic a avut un mesaj enigmatic: „Dacă voi mai fi aici, voi da totul și sezonul viitor. M-am uitat pe contract, dar nu pot să intru în detalii”. Iar fanii „câinilor” se tem că-l vor pierde.
Răzvan Zăvăleanu: „Sper ca Dennis Politic să rămână la Dinamo”
După meci, Răzvan Zăvăleanu, administratorul special de la Dinamo, a fost întrebat despre situația extremei și spune că nu s-a discutat cu el sau cu alt jucător despre contracte, șefii așteptând să vadă dacă echipa se salvează de la retrogradare.
„Eu sper ca Dennis Politic să rămână la Dinamo, pentru că e un jucător de mare calitate. Dar nimeni nu s-a concentrat pe lucrul acesta, fiind prioritară a fost rămânerea în prima ligă.
Încă nu au avut loc discuții, pentru că trebuia să știm cum stăm. Dacă vom rămâne în prima ligă, presupun că vom fi o opțiune serioasă pentru Dennis”, a spus Răzvan Zăvăleanu la PrimaSport.
Rezultatul ne dă prima șansă la retur. Din punct de vedere valoric, suntem peste adversara noastră. Deși Csikszereda e o echipă atletică, nu cred că se ridică la valoarea noastră.
Emoții am avut înainte de meci, dar voi avea și în continuare. Vorbim de meciuri de totul sau nimic, în care oamenii se pot motiva mai tare și se eliberează altfel de energii. Și trebuie să fii mereu atent. Dar eu cred că dacă vom juca la fel, cu același ritm, ar trebui să avem succes și la retur.
– Răzvan Zăvăleanu
Extremă stânga la bază, Dennis Politic a venit la Dinamo la începutul acestui sezon. Are 35 de meciuri jucate, reușind 8 goluri și două pase de gol.
500.000 de euroe cota lui Dennis Politic
Basarab Panduru e sigur: „Lui Dennis Politic nu-i vine să rămână la Dinamo”
Basarab Panduru e de părere că extrema de 24 de ani ar vrea să plece la finalul sezonului.
„Cred că nu-i mai vine să mai fie la Dinamo şi în sezonul următor. El acum joacă fotbal, mereu am spus că are calitate, ia mingea, nu cade, joacă fotbal. Nu face precum alţi jucători, care cad. Al doilea a fost uimitor. Se vede că omul are calitate.
24 de ani are? Mi se pare că trebuie să joace în play-off. Nu ştiu ce contract are. Politic, dacă ar putea, cred că s-ar duce în altă parte. Dinamo să ceară pentru Politic exact cât s-a cerut pentru Ştefănescu acum doi sau trei ani, adică 3-500.000 de euro.
Eu cred că pleacă. Vom vedea. Acum aude şi el de «grăsanele» alea de contracte. Politic îi datorează ceva lui Dinamo, dar i-a şi dat înapoi”, a mai declarat Basarab Panduru la OrangeSport.
Nu mă gândesc la un transfer, eu sunt aici, sunt fericit. Nu am terminat treaba, mai avem un meci. Mă oftic că nu am dat mai multe și nu am rezolvat barajul de acum. Eu mai am contract și rămân aici momentan, sunt fericit să fiu aici. Dacă voi mai fi aici, voi da totul și sezonul viitor. M-am uitat pe contract, dar nu pot să intru în detalii.
Deocamdată mă gândesc la Dinamo, iar când va veni ofertă din străinătate voi vrea să merg acolo.
- Dennis Politic