Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 31 octombrie 2023 16:14 / Actualizat marti, 31 octombrie 2023 18:02
George Țucudean, 32 de ani, speră ca Dinamo să-și revină și le transmite jucătorilor și lui Ovidiu Burcă faptul că nu au motive să se plângă de comportamentul fanilor, având în vedere prin ce momente a trecut el în tricoul alb-roșu.
Dinamo este în corzi din cauza lipsei victoriilor în Liga 1, iar suporterii și-au pierdut răbdarea cu conducerea, cu jucătorii, cu antrenorul Ovidiu Burcă.
„Câinii” au meci joi seară, cu FC Bihor, în Cupa României, apoi tot la Oradea, cu UTA, luni seară, în campionat.
Fotbaliștii și Ovidiu Burcă sunt apostrofați de suporterii din online și de cei, tot mai puțini, prezenți la meciurile formației, chiar dacă Dinamo a ajuns să evolueze constant pe Arena Națională. Presiunea este maximă asupra „câinilor” de la echipă și de la birouri, având în vedere că formația jonglează din nou cu retrogradarea, „haita” fiind blocată pe penultimul loc în clasament.
George Țucudean despre Dinamo din vremea lui: „Înjurau și erau supărați și pe locul 3 sau 5. Era o nebunie la tribuna a II-a când mergeai spre spre tunel”
Un fost atacant al „câinilor”, fost membru DDB, George Țucudean (32 de ani), a declarat că dinamoviștii din echipă nu-i pot acuza pe dinamoviștii din tribune sau din mediul virtual că pun presiune artificială pe ei.
„Suporterii sunt răbdători, încă! Cum erau înainte, ce pretenții aveau, nu se compară cu ceea ce sunt acum. Când evoluam eu la Dinamo, fanii erau obișnuiți cu investiții mari, cu rezultate mari, cu primele locuri, probabil, răbufnesc fiindcă văd că alte echipe pot, și Dinamo nu.
Pe vremea mea, la Dinamo, ne fluierau dacă pierdem un meci, nu cinci sau opt! Era o nebunie la tribuna a II-a când mergeai spre tunel, acela era momentul cel mai delicat din meci. Și erau supărați, și înjurau dacă erai pe locul 3 sau 5 în prima divizie.
După zece ani, aceste locuri au devenit greu de atins de către Dinamo, e uimitor, având în vedere tradiția și anvergura clubului”, a reacționat Țucudean pentru Gazeta Sporturilor.
George Țucudean despre o problemă la Dinamo: „Frâna de mână este trasă”
George a rămas fidel și lui UTA, echipa orașului natal și în care trăiește și nu știe dacă va fi prezent luni la confruntarea directă cu Dinamo: „Sunt perioade și perioade în viața fiecărei formații, sper să-și revină și «câinii». UTA pare că este într-un reviriment. E nevoie de răbdare, pe lângă antrenamente și muncă.
Poate că în pauza de națională, din noiembrie, Dinamo să-și regleze ideile și automatismele. Realitatea este că Dinamo nu e un club la care să se investească mult acum, iar cine vine acolo, mă refer la jucători, are frâna de mână trasă, pentru că gruparea are eticheta din trecut că sunt probleme cu banii. Când va fi stadion nou la Dinamo, vor roi investitorii pe lângă club!”.
Chiar dacă a avut evoluții bune la Dinamo, George Țucudean nu a putut să se întoarcă în „haită”, suporterii opunându-se în 2016 ca atacantul să îmbrace din nou tricoul „câinilor”.
Atacul nu prea produce, dar sunt perioade și perioade. Trebuie ca toate la unison să meargă, și atac, și apărare, ca să vină rezultatele. Nu te ridică un singur «departament», treptat, probabil, se vor regla lucrurile la Dinamo
George Țucudean
24de goluri și 12 assist-uri a adunat Țucudean în tricoul lui Dinamo în 94 de meciuri
2018este anul în care George a fost premiat drept Fotbalistul român al anului, el având și două titluri de golgheter al Ligii 1
2trofee a cucerit cu Dinamo, Cupa și Supercupa în 2012, mai are patru campionate (3 cu CFR, 1 cu FCSB), o Cupă cu FCSB, o Cupă a Ligii cu FCSB și încă o Supercupă cu CFR Cluj
VIDEO Ultrașii lui Dinamo încă susțin echipa și pe Burcă. „Demisia!” s-a auzit doar de la Tribuna a doua
Citește și alte știri:
Dinamo aliniază două echipe diferite la Oradea, în Cupă și în Superligă