Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat marti, 24 septembrie 2019 09:00
Gigi Becali a anunțat că derby-ul cu CFR a fost ultimul meci al lui Mihai Pintilii, 35 de ani, alți membri ai staff-ului au negat că mijlocașul ar avea intenția să-și încheie cariera. Realitatea e că fostul internațional are de gând să se lase de jucat fotbal după meciurile care mai sunt programate în anul acesta.
Pintilii s-a convins că nu mai poate juca fotbal și e gata să se retragă din activitate! Mijlocașul încă mai este, și la aproape 35 de ani, extrem de influent în jocul și în vestiarul FCSB, doar că prezențele lui pe teren sunt tot mai rare, din cauza problemelor medicale repetate.
Rupturi ale ligamentelor, leziuni musculare, cam toate accidentările întâlnite în mod obișnuit în fotbal l-au atins pe Mihai în ultimii doi ani și i-au șubrezit condiția fizică. Acum este expus unor recidive care nu se mai termină.
„Să se lase de acum!”
A fost titularizat cu Craiova și cu CFR, însă a rezistat pe teren numai câte o repriză în fiecare dintre aceste partide. A ieșit de fiecare dată accidentat, o dată cu contuzie și a doua oară cu o leziune musculară. Staff-ul și jucătorul încă mai speră ca analiza RMN să nu indice o ruptură, să nu fie vorba despre o pauză lungă.
Indiferent de natura acestei accidentări, Pintilii plănuia oricum să se retragă la sfârșitul acestui an, să nu mai aștepte finalul sezonului.
Tocmai din motive medicale ajunsese la ideea aceasta, simțea că uzura îl împiedică să mai joace la fel de des și de bine ca în urmă cu câțiva ani. Becali îl vede retras chiar de acum, l-a anunțat în public că nu mai are nevoie de el: „L-am rugat să mă mai ajute doar la acest meci cu CFR. Mai departe nu mai contează, că revine Nedelcu și va juca el la închidere”.
Dragoș a absentat în ultima vreme tot din pricina unei accidentări. Față de Pintilii, el e mai tânăr cu 12 ani și a costat 1,6 milioane de euro, deci trebuie expus pe tarabă și valorificat.
L-ar păstra în staff
Mihai a contat pentru FCSB și în ultimele 24 de luni, în care a evoluat tot mai puțin. A fost important grație influenței sale din lot. Și fără să poarte banderola, închizătorul veteran a funcționat ca liderul adevărat al echipei, ascultat și respectat de colegi. S-a comportat mereu ca un tip serios și motivat, așa că influența lui asupra celorlalți a fost pozitivă.
Membrii staff-ului tehnic s-au tot schimbat, însă toți care au ocupat posturi în conducere l-au informat și pe Becali despre puterea de convingere a lui Pintilii în relația cu restul jucătorilor. Gigi l-ar păstra pentru calitatea aceasta: „Dacă vrea, poate rămâne în club, să fie antrenor secund”.
S-a apucat la 22 de ani!
Cariera lui Pintilii e una ciudată, el nu a urmat traseul pe care-l parcurge de obicei un fotbalist care ajunge în echipa națională. A debutat în Liga 1 abia la 22 de ani, la Jiul Petroșani. Până atunci jucase la un nivel slab, la Hârlău și la Lugoj. Și nici nu a avut juniorat, pentru că antrenorii din centrul de tineret al lui Poli Iași îl refuzaseră! Mihai a explicat într-un interviu acordat Gazetei în 2015, când se afla la Hapoel Tel Aviv: „Știți cum se proceda pe vremuri la juniori, cu sacoșe, cu cadouri de la părinți. Ai mei n-aveau bani, nu-și permiteau să dea nimic. D-aia n-am avut juniorat, am jucat fotbal pe maidan, din plăcere. La unele antrenamente de la națională, preparatorul fizic Lupu mă corecta, «Mihai, exercițiul ăsta se învață de la juniori!». «Păi, eu de unde să știu, Mariane? Că n-am avut juniorat, ca toți fotbaliștii!»”.
Mai apar personaje în club
Transformarea lui Pintilii în antrenor secund ar spori imaginea conducerii tehnice de la FCSB. Secunzii erau la un moment dat Vergil Andronache și Dacian Nastai, nume fără faimă în fotbal. Noul director sportiv Narcis Răducan l-a atras de curând și pe Ovidiu Petre în staff, ca antrenor secund. Dacă i s-ar mai alătura și Pintilii, Vintilă ar avea doi asistenți cu state vechi în fotbal, internaționali amândoi. Pe Ovidiu Petre, Vintilă l-a prezentat ca analist video în conferința de presă în care a confirmat angajarea fostului mijlocaș defensiv de la FC Național, de la Steaua și de la Galatasaray. El funcționează ca antrenor secund, de fapt, însă nu are licența necesară pentru jobul acesta, de aceea a fost încadrat, oficial, pe alt post.
Hagi l-a refuzat în 2007
Pintilii ar fi putut ajunge mult mai devreme în lumea bună a fotbalului dacă Hagi nu l-ar fi refuzat în urmă cu 12 ani. Era vara lui 2007, iar Olăroiu solicitase, înainte să plece de la FCSB, să fie aduși Pintilii și Bicfalvi, pe care îi remarcase la Jiul. Oli a semnat apoi cu Al Hilal, a venit Hagi, iar după cantonamentul de vară de la Kaprun, Gică l-a păstrat doar pe Bicfalvi, nu și pe Pintilii, argumentând că are prea multe opțiuni ca închizători: Ovidiu Petre, Pleșan, Lovin, Rădoi. Pintilii a revenit la Jiul, unde a mai jucat 2 ani și jumătate, apoi a evoluat alți 2 ani și jumătate la Internațional Curtea de Argeș și Pandurii Tg. Jiu.
Ce a fost și ce a ajuns!
În primul său mandat la FCSB, între 2012 și 2014, Pintilii a fost unul dintre oamenii de bază. A jucat mult și foarte mult în două sezoane în care echipa a disputat pesete 100 de meciuri oficiale. Procentajul lui total de prezență pe teren în aceste dispute a fost de aproape 80%. În actualul sezon, FCSB l-a avut în echipă în doar 38% din partide, iar în sezonul precedent a jucat chiar și mai puțin, doar 34%.
1 mecia disputat Pintilii ca integralist în perioada septembrie 2018 - septembrie 2019, FCSB - Viitorul 2-1, în actualul campionat
9 lunia absentat Pintilii în ultimul an din cauza accidentărilor, între septembrie 2018 și februarie 2019 și în acest an, între aprilie și august
A apărut târziu și foarte târziu în fotbalul mare
DEBUT LIGA 1
- 22 de ani și jumătate
- în tricoul Jiului Petroșani
DEBUT ÎN NAȚIONALĂ
- 27 de ani
- în meciul San Marino - România 0-1
DEBUT ÎN CUPELE EUROPENE
- 28 de ani
- în meciul FCSB - Spartak Trnava 0-1
PRIMUL TROFEU CÂȘTIGAT
- 28 de ani și jumătate
- titlul la finalul sezonului 2012-2013
43 de selecții în 7 ani
Pintilii a fost debutat la prima reprezentativă de Victor Pițurcă, într-un amical cu San Marino, în toamna lui 2011. Ultima selecție a bifat-o acum 1 an, în septembrie 2018, în România - Muntenegru 0-0, cu Cosmin Contra selecționer. A adunat în total 43 de meciuri sub tricolor.
5 jucători comparabili ca selecții cu Pintilii
- Sameș 57
- Bodola 48
- Cociș 50
- Belodedici 55
- I. Andone 55
5 nume mari peste care e Pintilii
- Marcel Răducanu 21
- Săpunaru 36
- Răducioiu 40
- Dudu Georgescu 40
- Țicleanu 42
Între Tudorache și Vintilă!
Când Pintilii a debutat în Liga 1, în 2007, antrenor la Jiul era Marian Tudorache. Dacă până la iarnă, FCSB nu va schimba tehnicianul, atunci Pintilii își va încheia cariera pe prima scenă sub comanda lui Bogdan Vintilă. Între cei doi, Mihai a colaborat însă și cu alte nume mult mai bine cotate: Reghecampf, Edi Iordănescu, Grigoraș, Dică, Teja, Ionuț Badea, Gheorghe Poenaru. Sub comanda lui Hagi doar s-a antrenat în vara lui 2007, într-un stagiu de pregătire.
4e numărul selecționerilor cu care Pintilii a jucat la echipa națională: Pițurcă, Iordănescu, Daum și Contra
Nu intră în top 10 veterani în actuala Liga 1
- Dâlbea (Hermannstadt) - 38 de ani
- Vâtcă (CFR Cluj) - 37 de ani și 4 luni
- Pleșca (Gaz Metan) - 36 de ani și 10 luni
- Hoban (CFR Cluj) - 36 de ani și 9 luni
- Culio (CFR Cluj) - 36 de ani și 1 lună
- Tamaș (Astra) - 35 de ani și 10 luni
- A. Cristea (Poli Iași) - 35 de ani și 4 luni
- Vinicius (CFR Cluj) - 35 de ani și 1 lună
- M. Roman (Botoșani) - 35 de ani
- Cebotaru (Clinceni) - 35 de ani
- Pintilii (FCSB) - 34 de ani și 10 luni
Citește și:
Gigi Becali, despre Pintilii: „I-am spus că e ultimul meci la care vreau să mă ajute”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat