Articol de Justin Gafiuc - Publicat miercuri, 05 februarie 2020 13:00
FCSB // Florin Vulturar, impresarul lui Olimpiu Moruțan, a reacționat în exclusivitate pentru GSP.ro după evenimentele ce l-au avut protagonist în ultimele zile pe jucătorul pe care-l reprezintă.
- CONTEXT: Imediat după meciul CFR Cluj - FCSB 1-0, Gigi Becali l-a criticat public pe Olimpiu Moruțan, reproșându-i acestuia că și-ar fi achiziționat un bolid în valoare de 100.000 de euro.
„S-a făcut prea mult caz pe marginea unei situații banale, plecând de la o simplă declarație a domnului Becali. Aș vrea să lămuresc toată această nebunie referitoare la mașină.
Olimpiu n-a dat niciodată acea sumă de bani care s-a vehiculat. E o mașină de la un dealer, un sponsor de imagine, într-un sistem pe care în Germania îl folosesc aproape toți fotbaliștii. Poți să plătești mașina în 3 ani sau să faci buyback pentru o altă mașină nouă.
Oli e un băiat foarte echilibrat și luăm toate deciziile împreună. La 20 de ani, are două locuințe în proprietate și cu asta puteți să trageți anumite concluzii dacă vreți. Domnul Becali îl susține foarte mult și își dorește enorm să-i fie bine și să crească fotbalistic”, a mărturisit Florin Vulturar, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Match Preview Voluntari - FCSB
Vezi și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro