Articol de GSP - Publicat duminica, 31 octombrie 2021 23:05 / Actualizat duminica, 31 octombrie 2021 23:06
FCSB s-a impus la limită, scor 2-1 împotriva celor de la FC Argeș, după ce a reușit să întoarcă scorul în 3 minute.
La finalul partidei, Valentin Gheorghe (24 de ani), cel care a marcat golul victoriei roș-albaștrilor, a vorbit despre perioada dificilă prin care el și colegii săi au trecut din cauza coronavirusului.
„Suntem fericiți și de mâine o luăm de la capăt. A fost foarte, foarte greu, am stat închiși în cameră, ne aduceau mâncare în cameră. Eu personal nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi, dar nu ne plângem și mergem mai departe.
Am făcut 3 sprinturi și deja ne sufocasem. E greu două săptămâni să nu fim cu echipa, să stăm separați, dar mergem mai departe. Am mai dat gol cu capul, sunt foarte fericit. Nu e important cine marchează, chiar ne-a zis Mister azi că meciul îl vom câștiga în a doua repriză. Mă bucur că am putut să aduc victoria”, a declarat Valentin Gheorghe la sfârșitul meciului.
FCSB - FC Argeș 2-1 » A 6-a victorie consecutivă pentru roș-albaștri în Liga 1
La Buzău, FCSB a dat piept cu echipa cu cea mai bună apărare din Liga 1, doar 7 goluri primite înaintea acestui meci. Meciul a început cu piteștenii cerând penalty la intervenția lui Radunovic asupra lui Ișfan. Mijlocașul argeșean l-a împins pe fundașul roș-albastrilor, care apoi s-a împiedicat și l-a dărâmat în careu.
După câteva momente de confuzie, „centralul” Antonie a dictat, pe bună dreptate, fault în atac, spre supărarea lui Andrei Prepeliță. FCSB a început ofensiva și a ratat o ocazie imensă în minutul 10 prin Claudiu Keșeru. Atacantul vicecampioanei a combinat perfect cu Budescu în marginea careului, a întors un fundaș, dar șutul său a fost scos incredibil de pe linia porții de Tofan.
Elevii lui Edi Iordănescu puteau deschide scorul 14, dar lovitura de cap a lui Florin Tănase a fost parată de portarul Greab. De aici, FC Argeș a echilibrat jocul, chiar reușind să domine în restul reprizei, dar fără ocazii la poarta lui Vlad.
Repriza a doua a debutat cu ocazia uriașă a lui Ianis Stoica. Găsit excelent de Budescu în careu, tânărul fotbalist al roș-albaștrilor a întârziat șutul, permițându-i lui Greab să intervină.
Inspirația lui Edi Iordănescu aduce 3 puncte pentru FCSB
Cu jumătate de oră înainte de final, Argeșul a dat lovitura. Rămas cu șansă cu mingea la picior în urma unui corner, Raynov a înscris din apropierea liniei porții. Revenit după o accidentare, Octavian Popescu a adus egalarea repede pentru roș-albaștri, cu un șut la lung din marginea careului.
Inspirația lui Edi Iordănescu a fost decisivă în revenirea vicecampioanei. Vali Crețu cu centrarea și Valentin Gheorghe cu finalizarea, ambii introduși în repriza secundă, au colaborat 3 minute mai târziu pentru golul 2 al celor de la FCSB.
FCSB se impune la limită și se apropie la 9 puncte distanță de liderul CFR, dar cu un meci în minus, în timp ce piteștenii rămân pe locul 9, cu 21 de puncte
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Florin Tănase, revenire miraculoasă » De la glezna cât un „pepene”, la titular cu FC Argeș