Articol de Ionuţ Coman - Publicat sambata, 24 august 2024 15:55 / Actualizat sambata, 24 august 2024 16:06
Gică Hagi, 59 de ani, antrenorul-finanțator de la Farul, se arată încrezător că lucrările la noul stadion din Constanța vor începe în septembrie, în ciuda dificultăților birocratice.
Prezent la Constanța în urmă cu câteva zile, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, a făcut un anunț mult așteptat de fani constănțeni.
Cel mai probabil, contractul de execuție cu antreprenorul care a câștigat licitația pentru construirea noului stadion din Constanța va fi semnat luna viitoare. Dar acest lucru se va întâmpla doar dacă procedurile vor decurge fără probleme, fiind așteptată alocarea pentru credite de angajament.
Lucrările ar fi trebuit să înceapă în 2023!
Doar așa vor putea ajunge banii în conturile Companiei Naționale de Investiții, prin care se va realiza întreg proiectul. Același oficial a anunțat însă și la începutul lunii aprilie, printr-o postare pe Facebook, că după ședința de Guvern de a doua zi, construcția stadionul avea să intre în linie dreaptă.
Conform promisiunilor inițiale făcute de autoritățile centrale, lucrările ar fi trebuit demarate încă de anul trecut. Arena a fost demolată de către administrația locală de peste un an, perioadă în care nu s-a mai întâmplat nimic.
Pe locul fostului stadion din centrul orașului Constanța au crescut buruieni, iar pe poarta de intrare a apărut o coroană de flori, amplasată de foști atleți constănțeni.
Gică Hagi rămâne optimist în privința stadionului: „Promisiunea este că se face din septembrie”
În ciuda întârzierii considerabile, Gică Hagi este convins că lucrările vor demara în cel mai scurt timp. „Regele” se bazează pe promisiunile oficialităților de la București, dar și pe informațiile primite de la Gică Popescu. Fostul mare internațional este președintele Farului, dar și consilierul pe probleme de sport al premierului Marcel Ciolacu.
„Cred că cel mai bine este să-l întrebați pe Gică Popescu, este președintele Farului și știe cel mai bine dintre toți la ce nivel și ce s-a discutat. Din ce știu eu, vorbind cu el, promisiunea este că sută la sută din septembrie se face, se începe. Așa ni s-a promis că va fi.
Este o chestiune doar de ultimul detaliu, care trebuie aprobat. Cred că prima arenă a cărei construcție trebuie să înceapă în România, așa cum s-a pornit în urmă cu doi ani și jumătate, este cea de la Constanța. Așa că sper ca prima aprobare să fie pentru noi.
Am fost primii care am depus proiectul, cu aprobare de la Guvern. Special. Eu am încredere totală că așa va fi și se va face. Așa cum s-a întâmplat în alte părți, așa se va face și la Constanța. Sper să se găsească cel mai rapid mod, pentru că de asta am și demolat stadionul.
A trecut deja un an, trebuia să se înceapă deja. Sper ca lucrurile să vină, pentru că orice oraș mare din România are nevoie de stadion. O arenă nou aduce lumea la stadion, aduce bani, aduce income foarte bun pentru club. Probabil și entuziasm, suporteri, tot.
Noi, deocamdată avem stadionul acesta micuț, care este al nostru. Este privat, dar prea mic pentru câți suporteri ar veni când jucăm acasă”, a afirmat antrenorul-finanțator al Farului.
Pe lângă stadionului de la Constanța, Guvernul României a mai aprobat construcția arenelor de la Pitești, Timișoara, Oradea și din Ștefan cel Mare.