Articol de GSP - Publicat vineri, 16 aprilie 2021 14:42 / Actualizat vineri, 16 aprilie 2021 15:23
Gigi Becali, 63 de ani, este convins că FCSB are un lot valoros care poate câștiga primul titlu în Liga 1 după o secetă de 6 ani. Latifundiarul din Pipera a anunțat că Darius Olaru s-ar putea recupera până la partida cu CS Universitatea Craiova.
Gigi Becali a declarat că FCSB își va reveni la forma de la începutul anului 2021 și a anunțat când se va întoarce pe teren Darius Olaru, accidentat la ultimul meci din sezonul regulat, cu Sepsi. Mijlocașul „roș-albaștrilor” a suferit o lovitură la umăr într-un duel cu Marius Ștefănescu, în prima repriză de la Sfântu Gheorghe.
Gigi Becali: „Vom arăta iar ca o forță”
„Nu avem ce face, trebuie să ne descurcăm cu jucătorii pe care-i avem. N-am ce transfer să mai fac acum. Până la urmă, dacă fac parte din lot au valoare și trebuie să o demonstreze. Sunt meciurile astea de acum, cu Botoșani și Clinceni, dar mai apoi revine Olaru.
Va fi apt pentru meciul cu Craiova, cel mai rău caz pentru CFR Cluj și vom arăta iar ca o forță! Am încredere că Dumnezeu mă va ajuta și vom câștiga titlul! Asta-mi doresc”, a declarat Gigi Becali pentru digisport.ro.
5 jucătoridin lotul FCSB sunt accidentați în acest moment: Alexandru Buziuc, Florinel Coman, Robert Ion, Andrei Miron și Darius Olaru
În prima etapă din play-off, cu FC Botoșani, FCSB nu se va putea baza nici pe Ovidiu Popescu, care în meciul cu Sepsi a încasat al patrulea cartonaș galben din acest sezon și va fi suspendat.
Citește și alte știri din fotbalul intern:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern